Categories: Rusia si lumea

Microfon, în mașina atașatului militar al Rusiei în Olanda

În mașina de serviciu a atașatului militar al Rusiei în Olanda a fost descoperită aparatură de urmărire, a anunțat Ministerul de Externe al Rusiei, informează agenția Interfax.

În legătură cu acest incident, la minister a fost convocată împuternicita cu afaceri a Olandei în Rusia, Dominik Bakker-Kuhling, căreia i-a fost înmânat un protest ferm, subliniindu-se necesitatea ”de a fi adoptate toate măsurile ce se impun pentru a nu permite astfel de incidente, ce vin în dezacord cu prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice”.

”S-a arătat că astfel de acțiuni neprietenești fac și mai dificile și așa destul de complicatele relații bilaterale”, a precizat comunicatul MAE.
Interfax amintește că, în iulie anul curent, ministerul a catalogat drept o ”lovitură” dată relațiilor bilaterale decizia Olandei de a depune, la CEDO, o plângere interstatală împotriva Rusiei, în legătură cu avionul Boeing doborât deasupra regiunii Donețk, în 2014. Anterior, MAE rus a acuzat guvernul olandez că exercită presiuni asupra tribunalului în legătură cu acest proces și că politizează ancheta.

owner

Recent Posts

Răspunsul nostru nu este pentru Chamberlain*

Reprezentanta oficială a MAE rus, Maria ZAHAROVA și consilierul principal al departamentului de informație și…

12 ore ago

Putin: Plan de acțiuni în cazul în care Occidentul aprobă atacuri asupra Rusiei

Rusia demonstrează Occidentului care se gândește cum să ajute mai departe Ucraina, că este pregătită…

20 de ore ago

Minus unu, minus doi….

Deci, prin decret special al președintelui Ucrainei, a fost demis din funcția sa de comandant…

21 de ore ago

Volodin: Acțiunile Parlamentului European duc la un război nuclear global

Apelul adresat de Parlamentul European țărilor UE de a permite Kievului să atace teritoriul Federației…

23 de ore ago

Putin: Trebuie acoperit întreg necesarul de drone al armatei

Rusia trebuie să acopere la capacitate maximă necesarul de aparate de zbor fără pilot al…

23 de ore ago

FENOMENALUL SUCCES ȘI AUDIENȚA EXPLOZIVĂ A EMISIUNILOR TV ALE JURNALISTULUI GRADU TUDOR PE TEMA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

(pamflet) Ioan POPA     Domnul Gradu Tudor este un jurnalist de televiziune bun profesionist și…

2 zile ago

This website uses cookies.