Ce-i așteaptă pe ”wagnerienii” reveniți din Belarus
15/08Vaccin anti-Covid: primele doze au fost deja fabricate
16/08Vaccinul ”Sputnik V”: cheia succesului
Kirill DMITRIEV, director general al Fondului Rus pentru Investiții Directe (FRID), fond de investiții suveran, care gestionează active în valoare de 50 de miliarde de dolari și care coordonează dezvoltarea vaccinurilor rusești anti-Covid.
Acest articol despre istoria creării vaccinului rusesc împotriva Covid-19 și care subliniază disponibilitatea Rusiei de a colabora cu comunitatea internațională a fost refuzat de toate marile mass-media occidentale. De aceea, FRID a decis să-l publice pe site-ul său special (www.sputnikvaccine.com), fără modificări, pentru a le împărtăși cititorilor de pretutindeni părerea părții ruse și pentru a rupe blocarea informaților pozitive privind vaccinul rusesc anti-Covid. FRID permite tuturor mijloacelor de informare în masă să publice acest articol dacă vor considera util, să aducă la cunoștința cititorilor lor povestea vaccinului și unele detalii despre primul vaccin împotriva noului coronavirus din lume înregistrat. Fondul consideră că aceste informații au o importanță principială pentru comunitatea internațională în lupta împotriva uneia dintre cele mai mari probleme ale lumii de azi și ar dori ca cititorii să scrie de ce cred ei că articolul a fost respins. Pe site-ul său, www.sputnikvaccine.com, FRID a postat cele mai exacte și de actualitate informații referitoare la vaccin. Redacția Vești Rusia se folosește de permisiunea Fondului și reproduce articolul lui Kirill Dmitriev pe paginile sale.
Succesul Rusiei în crearea vaccinului împotriva Covid-19 are rădăcini istorice
”Sputnik” a fost lansat. Vaccinul rusesc ”Sputnik V” a devenit primul vaccin împotriva Covid-19 înregistrat în lume. Un eveniment care le-a amintit multora senzaționala lansare a satelitului sovietic în 1957 și care a deschis spațiul cosmic pentru explorarea lui de către om. Această nouă epocă a generat nu doar concurență, dar și numeroase proiecte comune, inclusiv programul cosmic sovieto-american Soiuz-Apollo.
Realizarea unui vaccin anti-Covid reprezintă prioritate zero în întreaga lume. Multe țări, organizații și companii susțin că sunt aproape de crearea lui. La sfârșitul acestui an, unele țări chiar pot avea propriile vaccinuri. Important este ca barierele politice să nu constituie obstacole în calea folosirii celor mai bune dintre tehnologiile existente, spre binele tuturor oamenilor puși în fața celei mai serioase probleme cu care s-a confruntat omenirea în ultimele decenii.
Din păcate, în loc să analizeze datele științifice din spatele platformei de vaccinuri pe bază de vectori adenovirali dezvoltată de Rusia, care și-a dovedit eficiența, unii politicieni internaționali și o serie de mass-media au preferat să se concentreze pe politică, încercând, totodată, să submineze încrederea în vaccinul rusesc. O abordare absolut contraproductivă, în opinia noastră. Chemăm la un ”armistițiu” politic în chestiunile legate de vaccinuri, în condițiile pandemiei de Covid-19.
Din păcate, lumea nu prea știe că, veacuri la rând, Rusia a fost unul dintre liderii mondiali în cercetările din domeniul vaccinurilor. Încă din 1768, împărăteasa Ecaterina a II-a a dat un exemplu, fiind prima care s-a vaccinat împotriva variolei în Rusia. Iar asta s-a întâmplat cu 30 de ani înainte de prima vaccinare din Statele Unite.
În 1892, studiind frunzele de tutun atacate de boala mozaicului tutunului (produsă de virusul mozaicului tutunului, n.r.) omul de știință rus Dmitri Ivanovski a descoperit un efect neobișnuit. Planta rămânea infectată, chiar și după ce cercetătorul a filtrat toate bacteriile. Cu aproape o jumătate de secol înainte ca, pentru prima dată, un virus să fie văzut la microscop, cercetările lui Ivanovski au condus la nașterea unei noi științe – virusologia. De la descoperirile lui Ivanovski, Rusia devine unul dintre liderii mondiali în domeniul virusologiei și a studierii vaccinurilor. Rusia a dat lumii numeroși oameni de știință talentați, precum Nikolai Gamaleia, care a studiat în laboratorul biologului francez Louis Pasteur, la Paris și care, în 1886, a deschis în Rusia al doilea centru de vaccinare împotriva turbării din lume.
Uniunea Sovietică a continuat să susțină cercetarea virusurilor și a vaccinurilor. Fiecare om născut după cel de-al Doilea Război Mondial a trecut prin vaccinarea obligatorie împotriva poliomielitei, a tuberculozei și a difteriei. În perioada Războiului Rece, colaborarea dintre URSS și țările occidentale a fost ceva rar, dar, cu toate acestea, în 1955, trei mari virusologi sovietici au plecat în Statele Unite, cu propunerea de a testa în URSS vaccinul împotriva poliomielitei – o boală mortală, care a luat milioane de vieți – dezvoltat de americani. Dacă am putut colabora atunci, putem și trebuie să facem același lucru și acum.
Cercetările întreprinse de oamenii de știință ruși și sovietici, de-a lungul deceniilor, au permis crearea unei infrastructuri științifice și de cercetare de înaltă clasă, un exemplu elocvent în acest sens fiind Centrul Național de Cercetare a Epidemiologiei și Microbiologiei ”N.F Gamaleia”. Această infrastructură adăpostește una dintre cele mai bogate colecții de virusuri din lume, creată cu utilizarea unei tehnologii unice de conservare, precum și centre pentru creșterea animalelor destinate experimentelor. Ne mândrim cu această moștenire, care ne-a permis să realizăm primul vaccin anti-Covid aprobat din lume.
Am primit, deja, solicitări din alte țări, pentru 1 miliard de doze din vaccinul nostru și am încheiat acorduri internaționale pentru producerea, în cinci țări, a 500 de milioane de doze pe an, cu posibilitatea creșterii acestor
volume.
Cheia succesului microbiologilor ruși
Numeroase mijloace de informare în masă, dar și politicieni ridică, astăzi, semne de întrebare legate de termenul ”foarte scurt” în care a apărut acest vaccin anti-Covid în Rusia, punând, totodată, la îndoială, atât eficacitatea lui, cât și autenticitatea. Explicația obținerii unor rezultate într-un timp atât de scurt este simplă: cunoștințele de expertiză și experiența acumulate de Rusia în domeniul cercetării vaccinurilor. Începând din anii ’80, oamenii de știință ai Centrelor ”N.F. Gamaleia” se ocupă de crearea platformelor tehnologice pe baza adenovirusurilor omului descoperite în adenoizi și care transmit infecțiile respiratorii virale acute (ORVI). Ei sunt ”vectori” sau ”purtători” ce pot transporta materialul genetic al altui virus în celulă. Gena adenovirusului, responsabilă de infecție, este eliminată din vector, iar gena cu codul proteic al altui virus este introdusă. Acest element introdus nu este periculos pentru om, ajutând, totodată, sistemul imunitar să reacționeze și să producă anticorpii ce ne apără de infecție.
Platforma tehnologică pe baza vectorilor adenovirali simplifică și accelerează crearea de noi vaccinuri, asigurând posibilitatea modificării vectorului inițial purtător cu materialul genetic al virusurilor noi apărute. Astfel de vaccinuri provoacă o reacție puternică în organismul uman, contribuind la formarea imunității. În același timp, procesul de modificare a vectorilor și producția pilot nu durează mai mult de câteva luni.
Se consideră că adenovirusurile sunt cele mai potrivite pentru o asemenea modificare și, de aceea, ele și-au găsit o utilizare atât de largă în calitate de vectori. După izbucnirea pandemiei de Covid-19, oamenii de știință ruși nu au făcut decât să extragă din noul coronavirus gena de codificare a proteinei S (“țepii” de pe suprafața virusului) și să o introducă în vectorul adenoviral deja cunoscut pentru a fi transportată în organismul omului. Astfel, oamenii de știință ruși au decis să folosească o tehnologie verificată și accesibilă, în loc să se adâncească într-un domeniu necunoscut.
Rezultatele recentelor cercetări arată, de asemenea, că, pentru obținerea unei imunități de durată este nevoie de o dublă vaccinare. Începând din 2015, oamenii de știință ruși lucrează la o abordare bivectorială, a cărui esență rezidă în folosirea a două tipuri de vectori
adenovirali, Ad5 și Ad26, în vaccinul împotriva Covid-19. Astfel, ei ”păcălesc” organismul, care produce imunitate împotriva primului tip de vector și amplifică efectul vaccinului prin injectarea celei de-a doua doze, care conține alt vector. Ca două trenuri care încearcă să livreze o marfă importantă în cetatea organismului uman, care are nevoie de această marfă pentru a începe să producă anticorpi. Este nevoie și de al doilea tren, pentru a ne asigura că marfa ajunge în punctul de destinație și care trebuie să difere de primul, atacat deja de sistemul imunitar al organismului și cunoscut lui. Alți producători trimit în cetate un singur tren, la noi sunt două.
Folosind abordarea bivectorială, ”Centrul N.F. Gamaleia” a dezvoltat și înregistrat un vaccin împotriva virusului Ebola. În ultimii ani, câteva mii de oameni au primit acest vaccin, devenit o platformă de vaccinuri verificată și care a servit drept bază pentru vaccinul anti-Covid. Aproape 2000 de oameni din Guineea au primit vaccinul ”Centrului N. Gamaleia” în 2017-2018. Centrul deține brevet internațional pentru vaccinul său împotriva Ebola.
Abordarea bivectorială
Oamenii de știință de la ”Centrul N.F.Gamaleia” au folosit vectori adenovirali inclusiv pentru dezvoltarea de vaccinuri anti-gripale și a sindromului respirator din Orientul Mijlociu. În prezent, ambele vaccinuri se află în faze avansate de testare clinică. Sunt rezultate care demonstrează că, în ultimele decenii, laboratoarele rusești au avut o activitate intensă, în timp ce industria farmaceutică mondială subestima importanța cercetătorilor în domeniul noilor vaccinuri în condițiile în care, până la pandemia de Covid-19, nu au existat amenințări globale la adresa sănătății.
Alte țări ne calcă pe urme, dezvoltând vaccinuri pe baza vectorilor adenovirali. Universitatea Oxford folosește adenovirusul de cimpanzeu care, spre deosebire de cel al omului, nu a fost utilizat în nici unul dintre vaccinurile aprobate. Compania americană Johnson & Johnson a apelat la adenovirusul Ad26, iar compania chineză CanSino, la Ad5, adică aceeași vectori ca și cei folosiți la ”Centrul N.F.Gamaleia”. Ei, însă, mai au de învățat abordarea bivectorială. Cu toate acestea, ambele companii au primit comenzi importante pentru vaccinurile lor din partea guvernelor țărilor lor.
Folosirea a doi vectori constituie o tehnologie unică, pusă la punct de specialiștii ”Centrului N.F.Gamaleia”. Este ceea ce deosebește vaccinul rusesc de alte vaccinuri create pe baza vectorilor adenovirali și care sunt acum în proces de dezvoltare în diferite țări ale lumii. Vaccinurile bazate pe vectori adenovirali prezintă avantaje evidente comparativ cu alte tehnologii, precum vaccinurile bazate pe ARN mesager (ARNm), aflate acum în teste clinice în SUA și în alte state și care nu folosesc vectori pentru transport. Este vorba despre o moleculă ARN cu un cod proteic al coronavirusului în membrană lipidică. Tehnologia este avansată, dar efectele secundare, în special asupra fertilității, nu au fost suficient studiate. Deocamdată, nici un vaccin ARNm nu a fost aprobat oficial în vreo țară. Suntem convinși că, în lupta împotriva coronavirusului, vaccinurile pe bază de adenovirusuri vor fi cea mai sigură armă. Iar vaccinul ”Centrului N.F.Gamaleia” este cel mai eficient dintre ele.
Depășirea scepticismului
Vaccinul rusesc este gata și a fost înregistrat. A trecut primele două etape de testare clinică, iar rezultatele lor vor fi publicate luna aceasta, conform cerințelor internaționale. Aceste documente oferă informații detaliate despre vaccin, inclusiv nivelurile exacte de anticorpi conform mai multor teste independente și testului inventat la ”Centrul N.F.Gamaleia” și care evidențiază cei mai eficienți anticorpi.
Ele vor arăta, de asemenea, că toți participanții la testele clinice au obținut o imunitate de 100% la virusul Covid-19. Studiile efectuate pe hamsteri sirieni care, de regulă, mor de Covid-19, au prezentat o protecție de 100% și nici o deteriorare a plămânilor după introducerea unei doze letale pentru infectare. După înregistrare, vor fi efectuate teste clinice internaționale în alte trei țări. Producția în masă a vaccinului va demara, probabil, în septembrie, dar există deja un mare interes în străinătate.
Scepticismul mass-mediei internaționale și a politicienilor a apărut atunci când Rusia a anunțat că intenționează să demareze producția în masă a vaccinului împotriva Covid-19. Când am discutat cu reprezentați ai presei occidentale, mulți dintre jurnaliști au refuzat să includă în articolele lor date cheie despre studiile rusești privind vaccinul anti-Covid. Considerăm acest scepticism o tentativă de a submina eforturile noastre de dezvoltare a unui vaccin eficient care să oprească pandemia și să ajute la redresarea economiei mondiale.
Nu este pentru prima dată când Rusia se confruntă cu îndoielile comunității internaționale vizând poziția ei de lider în știință, când politica se pune în calea unor mari descoperiri științifice și pune în pericol sănătatea societății. În timpul epidemiei de poliomielită din Japonia, în anii ‘50, mamele ale căror copii mureau de poliomielită au ieșit în stradă, manifestând împotriva guvernului lor care interzisese importul vaccinului rusesc împotriva poliomielitei, din motive politice. Protestatarii și-au atins scopul și interdicția a fost anulată, astfel încât s-a reușit salvarea a peste 20 de milioane de copii niponi.
Astăzi, politica blochează din nou dezvoltarea tehnologiilor rusești care pot salva viețile a multor oameni din întreaga lume. Rusia este deschisă colaborării internaționale în lupta împotriva actualei pandemii și a pandemiilor care ar putea apărea pe viitor. Preluând cuvintele rostite de unul dintre membrii delegației sovietice care, la o conferință internațională dedicată vaccinurilor împotriva poliomielitei, desfășurată la Washington în 1960, a răspuns la întrebările legate de siguranța vaccinului, voi spune că noi, în Rusia, ”ne iubim copiii și avem grijă de ei nu mai puțin decât cetățenii SUA sau ai oricărui alt stat din lume”. Sala a aplaudat în picioare delegația sovietică, iar colaborarea în domeniul vaccinurilor a continuat. Acum, trebuie să ne gândim la bunăstarea și prosperitatea generațiilor viitoare. Toate țările lumii trebuie să lase politica la o parte și să se concentreze pe găsirea unor soluții și tehnologii optime pentru salvarea vieții oamenilor și reluarea activităților economice. Fondul nostru a încheiat deja acorduri de parteneriat cu cinci state pentru producția în comun a vaccinului rusesc. Poate că, într-o zi, grație acestui parteneriat împotriva Covid-19, vom putea revizui și anula restricțiile din relațiile internaționale, impuse din considerente politice, învechite deja și care reprezintă obstacole pentru realizarea unor acțiuni coordonate, îndreptate către rezolvarea problemelor globale.