Pușkov: Germania nu poate da înapoi în bătălia pentru Nord Stream-2

Șeful diplomației germane, Haiko Maas, urmează să sosească, marți, în Rusia, pentru o vizită de două zile. Una dintre temele discuțiilor cu omologul său de la Moscova, Serghei Lavrov, va fi proiectul Nord Stream-2, supus, de către SUA, unor presiuni fără precedent.

În ajunul acestei vizite, un grup de senatori americani în frunte cu republicanul Ted Cruz a cerut, pe un ton ultimativ, autorităților portuare din orașul Sassnitz să se retragă din proiectul de construcție a conductei. În replică, membrii Comitetului pentru economie și energie din Bundestag au îndemnat guvernul german la ”o rezistență fermă”. Senatorul rus Aleksei Pușkov, președintele Comisiei Consiliului Federației pentru interacțiune cu mass-media, a comentat situația pentru ”Rossiiskaia Gazeta”.

”Situația este fără precedent: niciodată Statele Unite și Germania nu s-au aflat într-un conflict atât de acut și de profund. Washingtonul amenință cu sancțiuni nu doar firmele germane, dar și structuri ale statului, iar în Germania se aud apeluri în favoarea unor acțiuni de ripostă față de SUA – de fapt, la sancțiuni de răspuns, în primul rând, de natură economică. Mai trebuie adăugate și relațiile personale proaste dintre Donald Trump și Angela Merkel. Nu întâmplător, Statele Unite au decis recent retragerea a peste zece mii de soldați americani de pe teritoriul Germaniei – o parte sunt trimiși acasă, altă parte vor fi redislocați în Polonia și în alte state, mai aproape de Rusia. Este un semnal pentru Germania, că SUA nu vor mai considera Berlinul drept principalul lor partener de pe continentul european.
Apărând Nord Stream-2, Germania se apără, înainte de toate, pe sine. Și face acest lucru nu pentru că Germania ar nutri puternice sentimente pro-ruse. În primul rând, firmele germane au investit miliarde de dolari în acest proiect. În al doilea rând, Nord Stream-2 trebuie să asigure Germaniei rolul de principal centru de distribuție a gazelor naturale în Europa. Și, în al treilea rând, Germania a obosit foarte tare, din cauza stilului obraznic și arogant al administrației Trump, abordat atât de Trump, cât și de secretarul de stat, Mike Pompeo, dar și de fostul ambasador al SUA la Berlin, Richard Grenell. Se pare că rezerva de răbdare a Germaniei în fața presiunilor SUA în privința proiectului Nord Stream-2 s-a epuizat. Iar aici se ridică întrebarea: ce poate face Germania? Cred că, prin sancțiunile ei, ar putea, dacă va dori cu adevărat, să aducă daune intereselor americane. Problema este că în Germania există un foarte puternic lobby pro-american – în unele privințe, el este chiar mai puternic decât grupurile care apără, de fapt, interesele germane. În cazul de față, asistăm la o confruntare între aceste interese germane și cele euroatlantice – interesele americane în Europa.

Cred că Berlinul nu cedează din două motive. În primul rând, cum am spus deja, relațiile celor două țări s-au deteriorat considerabil. Iar pentru nemți a da înapoi ar însemna o înfrângere umilitoare, care va fi interpretată în Uniunea Europeană drept un semn al slăbiciunii Germaniei, ce pretinde rolul neformal de lider al UE. Și așa se vorbește că Merkel nu mai este ce-a fost și că pierde din inițiativa pe care o preia Macron, și că, prin plecarea ei, Germania și-ar putea pierde definitiv statutul de lider. De aceea, este foarte important ca, acum, nemții să-și demonstreze caracterul. Dacă au optat să susțină Nord Stream-2, trebuie să-și respecte decizia.

Al doilea motiv, pe lângă cel economic, rezidă în faptul că, în noiembrie, se vor desfășura alegeri prezidențiale în SUA. Iar eu tind să cred că, în caz de victorie, administrația Biden va pune altfel problema în privința relațiilor dintre Statele Unite și aliații lor din Europa, inclusiv Germania. Nemții înțeleg perfect că, dacă renunță la proiect, nu vor mai reveni niciodată asupra lui. Iar dacă vor rezista până la alegerile americane, unde există marea probabilitate să fie câștigate de adversarul lui Trump, atunci s-ar putea crea o situație principial nouă, când va fi revizuit întreg pachetul relațiilor dintre Washington și Berlin. În cazul victoriei sale, Biden, un mare adept al atlantismului, va încerca să repare stricăciunile cauzate de administrația Trump la nava relațiilor germano-americane. Iar atunci, Germania are șanse să păstreze și Nord Stream-2 și să țină cont, într-o oarecare măsură, de interesele americane, cum ar fi, spre exemplu, achizițiile de gaze naturale lichefiate americane.

Consider că vizita lui Maas în Rusia reprezintă unul dintre pașii în direcția manevrei diplomației germane din următoarele șase luni, ce presupune păstrarea perspectivelor proiectului Nord Stream-2 și așteptarea rezultatelor alegerilor americane din noiembrie. Dar, această vizită este importantă și din perspectiva relațiilor pe termen lung și a planurilor strategice, ținând cont, în special, de faptul că UE traversează o perioadă de criză profundă din cauza retragerii Marii Britanii, dar și de faptul că, practic, ea nu are o politică externă clară. În orice caz, este greu de înțeles în ce constă această politică și care îi sunt perspectivele. În general, Uniunea Europeană se ocupă de probleme interne, UE lipsind de la reglementarea celor mai importante crize regionale. Rolul UE nu se întrevede nici în Orientul Mijlociu, nici în povestea iraniană, nici în chestiunile care țin de programul nuclear al Coreei de Nord. În criza ucraineană există o oarecare implicare, dar indirectă – prin Germania și Franța. Din punct de vedere economic, UE este un gigant, dar din punct de vedere politic, este un pitic. Iar singura rezervă serioasă de care dispune Uniunea, în condițiile unor relații proaste cu Statele Unite, o reprezintă Rusia. China este, înainte de toate, un partener economic al europenilor, în plan politic neexistând între ei prea multe puncte de interacțiune. Rusia, însă, este singurul partener al UE, pentru că împărțim același continent. Iar problemele care sunt importante pentru UE sunt importante și pentru noi, și invers. Conlucrarea cu Rusia extinde posibilitățile Germaniei, îi întărește rolul de lider al UE. Acele țări europene care doresc relații cu Moscova, precum Italia, Ungaria, Finlanda, Grecia, Cipru, Franța, Spania, se pot convinge că Germania este capabilă să dialogheze cu un centru de putere atât de important precum Rusia. După părerea mea, este un mare plus pentru diplomația germană.

Berlinul demonstrează, astfel, că nu se limitează doar la dimensiunile europene și americane ale politicii sale externe. Iar având în vedere faptul că, la nivel mondial, se creionează o nouă configurație a câmpurilor de forță, Germania înțelege că a refuza dialogul cu Rusia înseamnă să-și limitezi libertatea de manevră