”Impas periculos” în relațiile dintre SUA și Rusia. Scrisoarea diplomaților americani
07/08Ministerul Apărării a dezvăluit condițiile lansării unui atac nuclear
07/08Zaharova: SUA se amestecă fără jenă în viața rușilor
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a catalogat drept ”atac hibrid și ingerință grosolană” SMS-urile trimise pe telefoanele mobile cu apelul de a comunica Serviciului pentru securitate diplomatică al SUA, în schimbul unei recompense de 10 milioane de dolari, informații despre cazurile cunoscute de utilizatori de amestec în alegerile americane.
”În această dimineață, numeroși ruși au primit o înștiințare pe telefoanele lor mobile: ”Departamentul de Stat al SUA oferă până la 10 milioane de dolari pentru informații referitoare la ingerința în alegerile din Statele Unite. Dacă aveți informații, contactați-ne”. Mai departe se făcea trimitere la site-ul Serviciului american de securitate diplomatică. Mai pe scurt, site-ul serviciilor speciale”, scrie Zaharova într-o postare pe Facebook.
Reprezentanta oficială a MAE rus constată, totodată, că ”Departamentul de Stat al SUA a lansat programul ”Premiu pentru dreptate”, a cărui esență este departe de orice intenție nobilă. Un demers primitiv, bazat fiind pe obișnuita manieră de lucru a instituțiilor americane de forță: toarnă și vei fi răsplătit. ”Vei fi răsplătit” este, desigur, cosmetizat, la fel ca într-o reclamă cu piramidele financiare care prind viteză. Iar startul acestor turnătorii l-a dat Mike Pompeo, actualul secretar de stat, iar înainte – directorul CIA”.
Zaharova a atras, de asemenea, atenția că ”totul are loc pe fondul unei strângeri de date personale, tăcute și metodice. Cei care au pus la cale planul sunt convinși că orice temeri sau suspiciuni privind sinceritatea unor astfel de oferte ar urma să fie spulberate de gândul la recompensa de 10 milioane de dolari”.
În opinia diplomatului, ”îndemnând ca, în schimbul unor bani, să vorbești despre ingerință în alegerile americane, serviciile speciale americane se amestecă într-un mod grosolan în viața noastră. Cum ar putea fi definit altfel decât un adevărat atac hibrid”?
Zaharova propune un exercițiu de imaginație pentru o situație inversă: ”Ministerul de Externe al Rusiei se adresează direct cetățenilor americani și anunță că strânge date despre amestecul Washingtonului în politica internă a Rusiei, propunând pentru comunicare un site, să spunem FSO (Serviciul Federal de Protecție, n.r.), după care, printr-un operator american de telefonie mobilă trimite SMS-uri. V-ați imaginat? Acum, să-și imagineze și Washingtonul așa ceva”.