Moscova a răspuns cuvintelor lui Lukașenko despre „incendiu până la Vladivostok”
05/08Trupe la graniță. Rusia a răspuns la provocările Minskului
06/08America de după Trump și Biden
În Statele Unite demarează faza decisivă a cursei electorale, care va culmina cu alegerile din toamnă. Nu are sens ca noi, observatori de pe margine, să o analizăm în detaliu. În primul rând, din cauza felului în care se întâmplă totul: personalitatea pretendenților și circumstanțele înconjurătoare conferă epopeii o porție consistentă de absurd. În al doilea rând, pentru că se întărește convingerea: SUA se află într-o chinuitoare stare de tranziție. Care, la un moment dat, se va încheia, generând altă calitate. Deocamdată, însă, este doar începutul drumului și nu are rost să încerci să tragi concluzii. În al treilea rând, chiar dacă în lume multe depind, în mod obiectiv, de SUA, tendința este, totuși, în direcția reducerii rolului lor. Așa că, este cazul să renunțăm la obiceiul de a urmări, cu sufletul la gură, fiecare zig-zag al tărăboaielor politice de dincolo de Ocean, scrie în ”Rossiskaia Gazeta” analistul Fiodor LUKIANOV, profesor la Universitatea de Cercetări Științifice ”Școala Superioară de Economie”, din Moscova.
În sfârșit, în al patrulea rând, așa cum am mai scris, nu există motive pentru schimbări fundamentale ale politicii americane în privința Rusiei, iar nuanțele personale, chiar dacă sunt posibile, nu sunt principiale. Desigur, se poate presupune că, în cazul victoriei lui Joe Biden, în funcțiile cheie își vor face apariția oameni a căror ură față de Rusia are, pe lângă un caracter structural, și unul personal sau ideologic. Ceea ce nu va schimba esența relațiilor, care nu sunt doar conflictuale, dar și destul de lipsite de conținut în momentul de față, subliniază expertul rus.
Dacă este să vorbim despre votul din acest an, pentru Moscova, mai degrabă, rezultatul lui este important nu neapărat pentru ce se va întâmpla, după aceea, între Rusia și Statele Unite, ci pentru cum vor evolua relațiile Washingtonului cu restul lumii. Trump se comportă atât de brutal cu mulți parteneri, încât chiar și o schimbare de stil poate influența evoluția proceselor internaționale. Cât de repede se vor transforma legăturile SUA cu China, cu țările europene, cu India, cu comunitatea arabă, etc., va determina condițiile de politică externă pentru Rusia. Ceea ce este mai important decât dialogul ruso-american propriu-zis. Iar el trebuie interpretat strict utilitar – oferă cât de cât ceva sau nu?, subliniază autorul articolului din ”Rossiiskaia Gazeta”.
În opinia lui, ținând cont de particularitățile celor doi candidați, cursa electorală 2020 este zvâcul final al generației formate de ”Războiul Rece” și care a înflorit politic după încheierea acestuia. Pentru ambii va fi ”ultimul” mandat – pentru Trump după lege, pentru Biden, după vârstă. Cea mai interesantă întrebare – cine (nu personal, ci tipologic) va pretinde funcția de președinte în 2024. Și ce va însemna pentru America și pentru întreaga lume. În timpul anterioarei campanii electorale a actualului președinte, printre adepții lui a existat un punct de vedere, potrivit căruia el și partizanii lui sunt kamikaze, a căror misiune este de a opri cu orice preț valul liberal, de a readuce ”măreața Americă”, cea din trecut. Spre finalul neașteptat al acestui mandat, se creează impresia că sinucigașul își îndeplinește misiunea în mod cinstit, dar că rezultatul este opus. America a fost cuprinsă de sentimente radicale, exact de tipul celor împotriva cărora au pornit trumpiștii în lupta pe viață și pe moarte. Iar adversarul lui Trump, lipsit, în sine, de calități politice deosebite, se îndreaptă spre victorie tocmai datorită acestei atmosfere ireconciliabile, explică analistul.
Senzația de revanșă a liberalismului de stânga este adâncită și de faptul că, la nivel public, nu se observă vreo opoziție decisivă, o așteptată mobilizare de răspuns din partea naționaliștilor de dreapta. Poate se acumulează ceva – spre exemplu, statisticile americane constată o creștere a achizițiilor la armele de foc. Politicienii și mass-media democrate prezic confruntări în noiembrie dacă Trump pierde și va fi nevoit să-și recunoască înfrângerea. Dar aceste prognoze sunt politizate. Din punctul de vedere al dinamicii evoluției generale, convenționala ”Americă a lui Trump” cedează, firește, chiar numeric, demografic. Acest lucru a determinat și furia polemicii din ultimii ani. Trumpiștii și simpatizanții lor luptă pentru ”Stalingradul” lor, iar opozanții sunt furioși din cauza revoltei Vandeei reacționare care, potrivit convingerii lor, este, istoric vorbind, sortită eșecului.
Din această bătălie, Statele Unite vor ieși oarecum schimbate. Deocamdată, totul arată ca și cum ”din nou, măreața Americă” va ceda frâiele guvernării adepților lidershipului global. Biden este un candidat al compromisului, iar administrația lui va fi una de tranzit – de la oamenii lui Clinton și ai lui Obama la unii mai tineri, inclusiv la cei care empatizează intens cu lupta împotriva rasismului în toate formele acesteia. O serie de comentatori presupun chiar că acesta va fi valul care va completa ideologic perioada următoare – se va încerca transformarea lidershipului global într-unul de înaltă moralitate. Mai ales pe fondul celor patru ani ai președinției lui Trump, al cărui discurs moral provoacă în mod evident idiosincrazie.
Ceea ce nu înseamnă că interludiul naționalist al lui Trump nu va lăsa urme. Întoarcerea Americii spre sine, care a căpătat, în cazul actualului președinte, forme epatante, nu se va încheia, după toate probabilitățile, odată cu plecarea lui. A sosit momentul ca SUA să renunțe la surplusul de obligații internaționale, iar partea de stânga a clasei politice democrate îndeamnă la acest lucru. În același timp însă, în realitate, Statele Unite vor promova o politică externă mai calculată și mai egoistă, continuând mercantilismul lui Trump, dar fără caracterul odios propriu lui. În acești parametri trebuie anticipată politica externă a ”Americii după toate”, concluzionează Fiodor Lukianov.
1 Comment
FALS! Daca castiga Biden SUA va deveni o noua Africa de Sud, tara in care albii sunt terorizati si chiar ucisi in timp ce se scufunda intr-o recesiune economica profunda. Albii isi cumpara arme – ei simt ca vor avea nevoie de protectie pentru ca tara lui Biden si a Condolezei Rice nu-i va proteja impotriva salbaticiei negrilor – din contra!