Categories: Economie

Noua strategie energetică a Rusiei: prin Nord Stream-2 ar putea fi transportat hidrogenul

Rusia pune accent, de asemenea, pe noile tipuri de energii: până în 2024, se intenționează lansarea producției de hidrogen. Un rol important în acest proiect îl vor juca concernele Gazprom și Rosatom, scrie publicația germană Handelsblatt.

Având în vedere că Europa și-a propus să treacă la hidrogen ca resursă energetică, Rusia trebuie să se adapteze. Pentru că, nu are altă soluție: în calitatea ei de cel mai mare exportator de petrol și gaze naturale pe continent, ea încearcă să-și păstreze pozițiile de lider pe piața energetică, explică publicația germană.

Handelsblatt arată că, zilele trecute, Ministerul rus al Energiei a prezentat planul național de dezvoltare a hidrogenului, potrivit căruia, până în 2024, ar urma să se formeze un domeniu total nou. În acest sens, în lunile următoare va fi pus la punct conceptul și vor fi stabilite măsurile de susținere pentru proiectele pilot, pentru ca, în 2021 să fie creat cadrul de stimulare a exportatorilor și consumatorilor interni – pentru ca aceștia să treacă, treptat, pe hidrogen.

Au fost deja desemnați pionerii acestei ”revoluții verzi”: concernele de stat Gazprom și Rosatom. Există și o a treia companie interesată – Novatek, dar care nu are un proiect concret.

Se spune că Gazprom ar putea, încă de anul viitor, să construiască și să testeze o turbină pe hidrogen. Din punctul de vedere al Germaniei, notează Handelsblatt, acest lucru este de interes în contextul unui posibil parteneriat între compania Gazprom Energoholding și concernul Siemens, a cărui filială, Siemens STGT, specializată în turbine pe gaze, se desparte nu fără probleme de partenerii ruși din compania Silovîe mașinî. Potrivit mass-media, Gazprom Energoholding este gata să încheie un nou parteneriat.

La rândul său, Rosatom și-a planificat să construiască, până în 2024, un poligon experimental pentru trenuri cu tracțiune pe hidrogen, mai exact o legătură feroviară cu insula Sahalin.

Moscova intenționează să se bazeze pe energie curată: Gazprom intenționează să producă așa-numitul “hidrogen gri”, care este produs prin încălzirea și dezagregarea metanului, elementul principal al gazelor naturale. Prin piroliza metanului, în loc de CO2, este produs ca deșeu carbonul solid – adică cenușa, care poate fi utilizată ca îngrășământ.

Contactat de Handelsblatt, analistul Iuri Melnikov, de la Școala superioară de management ”Skolkovo”, spune că se dorește ca producția de hidrogen să fie realizată nu departe de piețele de desfacere. În cazul Gazprom, este vorba, în primul rând, de Europa. Compania sondează, deja, terenul pentru realizarea proiectelor sale pe teritoriul UE. În plus, există posibilitatea ca hidrogenul să fie transportat prin gazoducte.

Pentru că, dacă europenii vor trece masiv la hidrogen, Rusia ar fi nevoită să înghețe, pur și simplu, aceste conducte. Gazoductul Nord Stream-2, spre exemplu, care a costat în jur de 8,5 miliarde de euro și care nu este încă finalizat, ar putea amortiza cheltuielile în 10 ani. Dar, dacă producția de hidrogen din Europa va conduce la o reducere drastică a importurilor de gaze, Nord Stream-2 va ajunge un mare eșec investițional.

De aceea, Gazprom se gândește să umple gazoductul cu amestec de gaze. Prin vechile conducte se poate transporta, pe lângă gazul natural, și 20% hidrogen. În noile conducte, precum cele ale Nord Stream, se poate ajunge și la 70% hidrogen, potrivit estimărilor Gazprom.

owner

Recent Posts

Putin a inaugurat aeroporturi în Magadan, Stavropol și Ceboksarî

Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…

2 ore ago

Putin a înaugurat o autostradă de mare viteză spre Podul Crimeii

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…

3 ore ago

Putin: Rusia trebuia să pregătească operațiunea specială din Ucraina mult mai devreme

Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…

4 ore ago

Moscova a văzut că NATO se pregătește de război cu Rusia și i-a trimis semnale ferme

Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…

5 ore ago

Atac cu rachete al armatei ruse: A fost lovită reprezentanța CIA la Kiev

În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…

5 ore ago

Regizorul italian Giancarlo del Monaco a primit cetățenia rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…

20 de ore ago

This website uses cookies.