Zeii sunt de origine ucraineană, afirmă un istoric din Kiev

Participanții la marșul dedicat aniversării înființării Diviziei SS ”Galitcina” care a participat, alături de naziștii germani, la masacrarea populației civile, în anii Celui de-al Doilea Război Mondial/ Foto: RIA Novosti
Istoricul Serghei Poddubnâi a proclamat ”originea ucraineană” a zeilor și profeților și revizuiește legendele biblice. Citate din cartea lui, ”Slăviții strămoși ai ucrainenilor”, au fost publicate de directorul Comitetului Evreiesc Ucrainean, Eduard Dolinski, pe Facebook, informează RIA Novosti.

Istoricul ucrainean, Serghei Poddubnîi/ Foto: vk.com
În adnotarea la lucrare se arată că nu ucrainenii se roagă la zei și sfinți străini ci, dimpotrivă, ”zeii și profeții menționați în textele antice au fost strămoșii ucrainenilor”.
”Același lucru este valabil și pentru greci, care ar fi dat omenirii mituri, eroi și știință. În realitate, însă, poporul elen nu are nici o legătură cu ei. Este istoria noastră, a ucrainenilor”, se afirmă într-unul dintre citate.
Mai mult, istoricul susține că Potopul lui Noe a avut loc niciunde altundeva decât pe teritoriul Ucrainei moderne, unde, subliniază istoricul Poddubnâi, a renăscut viața pe Pământ. El insistă, totodată, că poporul ucrainean are ”o istorie de cel puțin trei mii de ani”.

Cartea ”Svăviții strămoși ai ucrainenilor” de Serghei Poddubnîi/ Foto: vk.com
Nu este pentru prima dată când, în Ucraina, sunt lansate declarații îndoielnice referitoare la istorie. Astfel, fostul președinte al țării, Petro Poroșenko, a afirmat că, în 988, marele cneaz Vladimir a creștinat ”Ucraina” (în realitate, Rusia Kieveană – n.r.) și, de asemenea, el a definit crearea Moscovei ”drept o decizie nesăbuită a cnejilor kieveni”.
Un alt exemplu de afirmare a identității etnice ucrainene îl reprezintă manualul de geografie pentru clasa a VIII-a, recomandat de Ministerul Educației al Ucrainei, în care se susține că strămoșii francezilor, spaniolilor, portughezilor, evreilor și turcilor de astăzi “ar fi putut veni pe aceste meleaguri din Galicia ucraineană”. În plus, potrivit autorilor manualului, Buddha și Apostolul Andrei erau ucraineni, iar “Ucraina antică a fost cunoscută de toată lumea, încă din epoca de piatră”…

„Ucraina antică a fost cunoscută de toată lumea încă din epoca de piatră”, se afirmă într-un manual de geografie ucrainean/ Foto: e-news.su