În opinia politicianului, este evident că întreaga poveste cu reținerea rușilor are legătură cu lupta electorală din Belarus și nu anunță nimic bun. ”S-a produs o potrivire de circumstanțe, pe care președintele Belarusului a considerat corect să o folosească în campania electorală, imprimându-i un caracter de scandal”, a apreciat senatorul, pentru publicația ”Vzgliad”. ”Lukașenko vrea să câștige alegerile cu orice preț. Prioritară pentru el nu este relația cu Moscova, ci politica internă”, a adăugat Klimov.
Rusia trebuie să acționeze foarte atent, a continuat interlocutorul publicației menționate. ”Pe de o parte, trebuie apărate drepturile cetățenilor noștri, iar pe de alta, trebuie să se țină cont de faptul că sunt destui cei care doresc să bage zâzanie între Moscova și Minsk. Forțele anti-ruse vor exploata situația creată”, a avertizat senatorul.
La Kiev, experții văd lucrurile mult mai simplu: trimițând lista celor reținuți în Ucraina, Lukașenko încearcă să împingă Rusia la o ripostă dură, pentru a folosi, ulterior, toate acestea în lupta electorală. ”Este o provocare din partea lui Lukașenko. Nu așa se procedează în cadrul unui Stat Unional. Lukașenko t fugea la Moscova, tot timpul, pentru a obține credite uriașe, pentru că Belarusul este, practic, în faliment. A primit totul de la Moscova, iar acum, face așa ceva? Este mai rău decât o trădare. În plus, astfel, Lukașenko se izolează și mai mult de ceilalți. Ratingul lui în interiorul Belarusului continuă să scadă”, a comentat, spre exemplu, directorul Institutului ucrainean pentru transformarea societății, Oleg Soskin.
Totuși, expertul nu crede că liderul belarus se va decide să predea persoanele reținute Ucrainei, unde ar putea ajunge după gratii. Mai degrabă, va prefera să se certe, pe această temă, cu Kievul decât cu Moscova. ”Lukașenko a decis să meargă pe șantaj, folosind conflictul dintre Rusia și Ucraina în interesul propriu. Dar, dacă îi va preda pe acei oameni Kievului, va fi o provocare directă lansată Rusiei”, a apreciat Soskin.
Pentru moment, situația cu cetățenii ruși reținuți nu a jucat în favoarea lui Lukanșenko înainte de alegeri. Joi, mitingul candidatului opoziției la funcția prezidențială, Svetlana Tihanovskaia, a adunat, la Minsk, câteva zeci de mii de oameni. Un eveniment catalogat deja drept cea mai importantă manifestare a opoziției din ultimii 20 de ani, care a depășit, prin amploare ”revoluția blugilor” din 2006 și protestele din iarna anului 2010.
”Este evident că susținerea pentru Svetlana Tihanovskaia este în creștere. O demonstrează mitingurile desfășurate nu doar la Minsk, dar și în regiuni, ceea ce, în principiu, este ceva neobișnuit pentru Belarus”, a declarat, la rândul să, politologul belarus Valeri Karblevici. ”În orașele mici, oamenii nu se adună nici la acțiuni politice simple. Acum, vin. Așa că da, cred că ratingul Svetlanei Tihanovskaia este în creștere.
Problema este, însă, că, în Belarus, nu există sociologie independentă și, de aceea, nu se pot da cifre precise”, a subliniat analistul din Belarus.
Însă, mitingul de la Minsk putea reuni și mai mulți participanți dacă nu s-ar fi introdus măsuri sporite de securitate din cauza unor presupuse eventuale atentate teroriste. ”Esența acestei povești cu compania militară privată din Rusia, Wagner, constă în a restrânge posibilitățile de organizare a unor mitinguri de sprijin în favoarea Svetlanei Tihanovskaia”, este convins Karbalevici.
Rambler amintește că miercuri, în Belarus, au fost reținuți 33 de cetățeni ruși, dintre care, majoritatea se presupune că ar fi angajați ai companiei militare private Wagner. Structurile de forță din Belarus îi suspectează de pregătirea unor operațiuni de destabilizare a republicii. Mai întâi, împotriva lor a fost deschis un dosar pentru pregătirea de acțiuni de masă, după care și un dosar pentru pregătirea de atacuri teroriste. Moscova a catalogat aceste declarații drept odioase și care nu suportă nici un fel de critici.
Ambasadorul Rusiei la Minsk, Dmitri Mezențev, a declarat că prezența rușilor în Belarus are legătură cu un acord cu o firmă locală – fiecare avea asupra lui un contract de muncă. De la Minsk, grupul de angajați ai unei companii de protecție privată intenționează să zboare la Istanbul, pentru a ”asigura paza unei infrastructuri energetice și a resurselor”.
Vineri seară, Mezențev a anunțat că rușii ”au fost transferați într-un alt loc de detenție, explicându-se că, acolo, condițiile sunt mai confortabile și vor dispune de tot ceea ce poate fi asigurat într-o instituție penitenciară din punctul de vedere al condițiilor de detenție”. Mezențev a adăugat că partea belarusă a promis să organizeze, cât de curând, o întâlnire a diplomaților ruși cu cei reținuți.
În cursa prezidențială din România, ”în frunte s-a plasat candidatul care se pronunță în favoarea…
Victoria președintelui american Donald Trump în alegeri are o influență serioasă asupra întăririi forțelor politicienilor…
După numărarea a aproape 100 la sută din buletinele de vot, Călin Georgescu, susținător al…
În vestul Serbiei, pe platoul de filmare a satului unic în lume Drvengrad, s-a desfășurat…
După victoria din alegerile a lui Donald Trump, Administrația președintelui american Joe Biden a analizat…
Este posibil ca președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, să accepte negocieri privind Ucraina…
This website uses cookies.