Corneliu Vlad: Ucraina rămâne într-o zona geopolitică a ambiguității

Corneliu VLAD

Politologul american Jan Brzezinski, republican, dar nu pro-Trump, s-a pronunțat în Camera Reprezentanților pentru “calibrarea” politicii SUA față de Rusia în sensul întăririi flancului estic al NATO și sprijinirii aspirației transatlantice ale Georgiei și Ucrainei “într-o zona geopolitică a ambiguității, o zona gri în peisajul strategic al Europei”.

Cercurile politico-diplomatice și comentatorii de la Msocova au reacționat prompt la reacția politologului american, încadrând declarațiile sale într-un context geopolitic mai larg. Senatorul Alexei Pușkov a menționat că decizia propusă de Brzezinski ar crește semnificativ riscul de conflict între Rusia și NATO, iar ministrul adjunct de externe, Aleksandr Grușko, a spus că acest îndemn arată faptul că Alianța nu s-a adaptat la noile condiții de securitate și se simte „confortabil” doar atunci când are un adversar important. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat că NATO a fost creată de la bun început că un mecanism de confruntare. Iar vice-ministrul rus de Externe, Andrei Rudenko, a susținut că ”în cadrul politicii generale de descurajare a Rusiei, SUA sunt interesate să creeze, de-a lungul granițelor Federației Ruse, zone de acces care să ne oblige să folosim resursele din dotare pentru a contracara asemenea pericole”.

Factorii politici și analiștii ruși, ca și oameni politici și comentatori occidentali, atrag atenția asupra implicațiilor de amplă extindere pe care le-ar avea încercările făcute în Occident, și, în primul rând, în cadrul NATO, de a extinde Alianța dincolo de “linia roșie” pe care o reprezintă arealul fostei Uniuni Sovietice. Rusia este un “gigant geopolitic”, cu influență, proiecție de putere și acțiune considerabilă în marile probleme ale lumii, începând cu ceea ce se cheamă vecinătatea imediată, zonele de interes special, privilegiat etc., care desemnează statele independente apărute după dezmembrarea URSS.

În 2016, Kievul a definit, la nivel legislativ, intrarea în NATO ca obiectiv al politicii sale externe, iar, în februarie 2019, linia politică a apropierii de NATO și UE a fost consacrată în Constituție. În iunie 2020, Ucraina a primit statutul de partener NATO cu capacități extinse, ceea ce implică faptul că Alianța o va ajuta în reformarea armatei, în domeniul securității, consolidarea controlului civil și a supravegherii democratice, precum și în lupta împotriva corupției. Dar parlamentarii din Duma de Stat, diplomații, strategii ruși precizează că noul statut al Ucrainei nu are nicio legătură cu apartenența deplină la NATO și nici cu dislocarea unor contingentelor armate acolo. În același timp, adaugă oficialii ruși, la toate nivelele, Moscova urmărește cu atenție apropierea infrastructurii militare a Alianței de frontierele Rusiei și este obligată să adopte măsurile corespunzătoare pentru a-și asigura securitatea.

Înr-un asemenea context încărcat și tensionat, criza ucraineană, departe de a fi doar o problemă de politică internă sau a relațiilor ruso-ucrainene, devine una de o importanță politică extinsă și are implicații profunde. Ea se înscrie ca o componentă preocupanta în marile mutații geopolitice declanșate în anii 1989-1991, care, indiferent dacă au însemnat sau nu sfârșitul războiul rece, sunt marcate de eforturile de redefinire a raporturilor de forță mondiale, în principal între lumea euroatlantică și cea eurasiatică. In vasta dezbatere deschisă pe această temă, in Vest este în plină desfășurare controversa între susținătorii și adversarii unei noi politici față de Rusia și față de extinderea NATO spre Est. America președintelui Trump încearcă să-și redefinească politica în materie, Franta și Germania vor reconciliere cu Rusia, iar state din “Nouă Europa” insistă pentru o linie politică dură față de Moscova. “Artizanii politicii externe americane trebuie să înțeleagă că Ucraina și Georgia nu sunt de un interes vital pentru securitatea națională a SUA și că includerea lor în Alianța va aduce mai multe riscuri decât avantaje”, precizează politologul american Hunter Caword. Iar vice-ministrul rus de Externe Andrei Rudenko, precizează: ”Singurul răspuns pe care îl putem da este acela de a încerca să reglementăm situația din așa-numitele conflicte înghețate, pe baza întregului potențial existent, pe baza resurselor acumulate de-a lungul istoriei și de a crea, într-un fel sau altul, prin colaborare bilaterală, stimuli pentru ca țările noastre să găsească posibilitatea sau să vadă, pentru sine, folos în dezvoltarea colaborării cu Federația Rusă”.