Hot News
SUA discută cu Rusia rolul ei la summitul extins al G7
04/07
MAE rus: Spionajul SUA, implicat în traficul de narcotice
05/07

Alexander Rahr: Rusia a decis că nu devine parte a Occidentului

Foto: Depositphotos

La 30 iunie, s-a desfășurat sesiunea online a Forumului Economic de la Moscova (MEF) ”COVID SCHIMBĂ LUMEA. Însănătoșirea economică, psihologică și socială a Rusiei”. Participanții au dezbătut cât de pregătit este Guvernul rus pentru schimbări consistente în economie. Săptămânalul ”Sobesednik” a analizat rezultatele forumului cu politologul german Alexander Rahr, prezent și el la eveniment.

Foto: Sobesednik.ru

– Ați dezbătut întrebarea tipic rusească ”ce-i de făcut”?
Multe secole nu s-a putut găsi răspunsul. Au reușit experții MEF?

Alexander Rahr: – După părerea mea, discursurile au fost deosebit de constructive. Ceea ce impune este faptul că la MEF nu se critică guvernul, nu este acuzat de trădarea intereselor ruse… Vorbitorii au condus liniștit discuția despre obiectivele pe care trebuie să și le stabilească autoritățile, societatea rusă și politicienii, pentru ieșirea din criză.

S-au ridicat multe întrebări la forum: dacă există o strategie, dacă această criză reprezintă o ultimă mare șansă… S-a vorbit mult despre marea durere a economiei ruse – insuficiența creditelor accesibile pentru business…

– Dumneavoastră, personal, ați vorbit despre condițiile unei colaborări egale cu Europa. Cum ar trebui să fie?

Alexander Rahr: – Aș dori să atrag atenția rușilor asupra faptului că merită analizate noile oportunități de colaborare cu Occidentul. Dar, nu în stil vechi, ci folosind instrumente noi – să zicem, folosirea în comun și crearea unor supertehnologii în sfera protecției climei și a mediului înconjurător. Sunt câteva asemenea domenii pe agenda mondială – în teorie, ele se dezbat, dar nu există, încă, pași concreți sau o strategie.

MEF nu și-a propus să devină un guvern alternativ. Este o platformă unde se generează idei. Dar, cel mai important mesaj (și, cred eu, și cel mai corect): Rusia trebuie și să iasă din această criză și să se dezvolte independent.

Măcar pentru faptul că Rusia a decis, deja, foarte ferm: ea nu devine parte a Occidentului, așa cum a dorit la începutul anilor ’90. Pe de altă parte, Rusia nu este interesată să ajungă într-o totală dependență de China și de țările asiatice, interesate, înainte de orice, de resursele voastre.

Și din moment ce lucrurile sunt cum sunt, țara este pur și simplu obligată să dispună de resurse financiare proprii, de o economie viabilă, de o armată și de suveranitate, ea trebuie să găsească un fundament economic solid, pe care să poată construi viitorul. Printre altele, și despre asta s-a discutat, în detaliu, la sesiunea MEF.

– După părerea dumneavoastră, programul de ieșire din criză, prezentat recent de premier, corespunde acestor misiuni?

Alexander Rahr: – După părerea mea, este insuficient să vorbim despre un singur plan. Rusia se află, acum, într-o situație dificilă, pentru că trebuie să rezolve trei lucruri dintr-o dată.

Primul: stabilitatea statului. De la prăbușirea din anii ’90 și de la destrămarea URSS au trecut numai 30 de ani. Nu este chiar atât de mult – totul s-a petrecut într-o singură generație. De aceea, desigur, toate eforturile trebuie să fie îndreptate nu doar spre transformare economică, dar și ca, în următoarele decenii, statul să reziste și să se dezvolte în continuare. Pentru ca țara să dispună de resurse pentru promovarea unei politici mondiale.

Și, chiar dacă situația s-a schimbat radical comparativ cu anii ’90, statul s-a întărit – dar, pentru asta a fost nevoie de eforturi uriașe, de mulți bani… Și, pentru că veni vorba, poate că unele dintre reformele de piață necesare nu s-au efectuat, tocmai pentru că a fost fixată numai această prioritate.

– Și al doilea lucru?

Alexander Rahr: – Statul social. În Rusia, oamenii s-au obișnuit să spere la un puternic ajutor social din partea statului. Practic, așa este și în Europa, și în China. În America nu este așa.

Dar, din moment ce oamenii speră într-un stat puternic, el trebuie să cheltuiască o mare parte din banii câștigați nu pe reforme economice (așa cum și-ar dori mulți), ci pe asigurarea oamenilor; în caz contrar, vor fi proteste.

Trebuie să recunoaștem că, în urmă cu 20 de ani, în Rusia nu exista sistem social, erau mulți săraci, mulți muritori de foame. Acum, asigurarea socială a apărut, în principiu. Dar, chiar dacă, în baza legislativă, toate aceste momente au apărut, pentru multe categorii de cetățeni ajutorul social este minimal.

– Și, în sfârșit, al treilea lucru?

Alexander Rahr: – Reformele economice. Viitorul economiei mondiale este determinat de forța tehnologiei. Iar, dacă Rusia va depinde de tehnologiile altora, va pierde baza pentru dezvoltarea propriilor tehnologii și nu va juca nici un rol în liga politică superioară.

Rusia trebuie să-și transforme economia astfel încât să poată concura, la nivel înalt, cu alte puteri. Poate, desigur, să continue să-și vândă petrolul, gazul, cărbunele, minereurile… Dar, nu poate să facă din asta fundamentul politicii sale economice.

Cred că toate aceste circumstanțe au fost dezvăluite de coronavirus, cu o nouă forță. Astăzi, toate țările încep, din nou, să se lupte, practic, una cu cealaltă. În principiu, toate astea sunt normale.

Pentru Rusia, dificultatea constă în faptul că, dacă ea vrea să reziste, trebuie să acorde atenție acestor trei priorități, în același timp, concomitent, ca să spun așa, ”la pachet”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979599