Categories: Context

Corneliu Vlad: Rusia și SUA redeschid prudent dosarul dezarmării

Corneliu VLAD

Cele două superputeri postbelice, care dețin peste 90 la sută din arsenalele nucleare ale globului, se pregătesc să deschidă dosarul dezarmării, adică al celor mai îndelungate și mai complexe negocieri purtate vreodată în istorie. Oricât de neprielnică ar fi conjunctura internațională (Covid, criza etc.), oricât de tensionate ar fi relațiile dintre marile puteri (SUA-China, SUA-Rusia), oricât de inoportun ar fi momentul pentru unul dintre protagoniști (apropiatele alegeri prezidențiale din SUA), cele două mari puteri care prin nefastul “echilibru al terorii” din timpul războiului rece au reușit totuși să evite, timp de o jumătate de secol, o confruntare nucleară atotdistrugatoare, au decis să reia consacratul lor dialog bilateral pe marile probleme ale păcii și războiului cu cea mai acută și mai fierbinte cerință a clipei: gestionarea procesului înarmărilor și noi eforturi de dezangajare militară și dezarmare.

Viceministrul rus de Externe Serghei Riabkov și consilierul prezidențial american Marshall Billingslea s-au întâlnit la Viena pentru o zi, dar au convorbit timp de zece ore, în efortul de a debloca impasul din negocierile de dezarmare, care a intervenit după ce Statele Unite s-au retras, în ultimii câțiva ani, din importante tratate și înțelegeri încheiate la nivel bilateral cu URSS/Rusia: Tratatul privind forțele nucleare intermediare (INF), acordul asupra programuluui nuclear iranian și Tratatul Cer Deschis. Preocupanta este și soarta Tratatului START III, care expiră la 3 februarie 2021 și trebuie reînnoit. Dar Statele Unite condiționează reînnoirea documentului de includerea Chinei ca parte în Tratat, iar Rusia și China solicită că și celelalte state nucleare membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU, Marea Britanie și Franța, să fie cooptate în acest format, devenit multilateral.

Prima luare de contact ruso-americană pe teme de dezarmare, de la Viena, a fost încurajatoare, iar decizia continuării întâlnirilor justifică o doză de speranța prudentă. Negociatorii au stabilit să creeze mai multe grupuri de lucru și să se întâlnească din nou la sfârșitul lui iulie sau începutul lui august. Billingslea a comunicat că nu s-a luat o decizie privind reînnoirea Tratatului, iar Riabkov a făcut cunoscut că există dezacorduri în privința prelungirii Tratatului și a participării Chinei la negocieri. Ulterior, negociatorul rus a detaliat poziția Moscovei: „Toţi factorii (…) trebuie luați în calcul: noile tehnologii, crearea unui sistem global de apărare antirachetă al SUA, perspectivele lansării de arme de atac în spațiu, apariția sistemelor hipersonice de înaltă precizie și cu rază lungă de acțiune ale SUA, plus alte chestiuni”.

Partida de negocieri ruso-americană este așadar în stadiul preliminar al așezării pieselor pe eșichier și ambele părți se arată remarcabil de reticente în privința perspectivelor unor progrese rapide, căci niciuna dintre părți nu a dat indicii că a intervenit vreo modificare în poziția sa de principiu. Dar faptul că ambii parteneri sunt deciși să continuă negocierile îndreptățește un optimism moderat.

owner

Recent Posts

„Răul pur”: Fost analist al CIA a avertizat de urgență Rusia

Fostul analist al CIA, Larry Johnson, a trimis conducerii ruse un avertisment, informează Rambler.ru. Într-un…

5 ore ago

Zaharova, reacție la atacul cu drone al Ucrainei asupra orașului Kazan

Forțele Armate ale Ucrainei au lansat, pe 21 decembrie, cu ajutorul dronelor un „atac cinic”…

5 ore ago

Sberbank: Escrocii fură bani și promit să-i restituie pentru îndeplinirea unor misiuni

Serviciul de presă al Sberbank a povestit ce scheme folosesc escrocii, de pe teritoriul Ucrainei,…

6 ore ago

Putin a inaugurat aeroporturi în Magadan, Stavropol și Ceboksarî

Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…

o zi ago

Putin a înaugurat o autostradă de mare viteză spre Podul Crimeii

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…

o zi ago

Putin: Rusia trebuia să pregătească operațiunea specială din Ucraina mult mai devreme

Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…

o zi ago

This website uses cookies.