Categories: Rusia de azi

VȚIOM: În patru zile de vot, 76% dintre respondenți au susținut modificări constituționale

Centrul Național Rus pentru Studierea Opiniei Publice (VȚIOM) i-a intervievat pe ruși, la ieșirea din secțiile de votare, cu privire la modificările aduse Constituției. Conform exit poll-urilor, amendamentele sunt susținute de 76% dintre participanții la vot, iar împotrivă se pronunță 23,6%.

Sondajul a fost realizat la 800 de secții de votare din 25 de regiuni. Participanții au fost rugați să răspundă anonim la întrebarea despre modul în care au votat – pentru sau împotriva amendamentelor la Constituție. Spre ora 21:00 (ora Moscovei), la 28 iunie, 163 124 de persoane au luat parte la sondaj. 70,6% dintre respondenți au răspuns la întrebare, 29,4% au refuzat răspunsul.

Șefa Comisiei Electorale Centrale (ȚIK), Ella Pamfilova, a declarat pentru Business FM că regretă publicarea rezultatelor exit poll-urilor ale VȚIOM. “Din păcate, această problemă nu este reglementată de legea noastră, nu avem pârghii prin care am putea s-o interzicem. Singurul lucru pe care l-am solicitat a fost ca rezultatele exit poll-urilor să nu fie anunțate cel puțin până la momentul încheierii votului. Dar, acest lucru este doar ceea ce am putea da, ca o recomandare. Din păcate, nu avem alte pârghii „, a spus ea.

Anterior, o sursă din ”Kommersant” a relatat că VȚIOM a pregătit o nouă prognoză pentru rezultatele votării Constituției. Se așteaptă că prezența la vot va fi de 52,6%, 73,6% vor susține amendamentele, 26% vor vota împotrivă. Șeful VȚIOM, Valeri Fiodorov, într-o conversație cu ”Kommersant”, nu a confirmat, dar nici nu a negat faptul că organizația sa a făcut un astfel de sondaj.

Reamintim că ziua principală de votare este 1 iulie, care va fi o zi liberă. Cu toate acestea, cetățenii ruși au posibilitatea să voteze în decurs de șapte zile, între 25 iunie și 1 iulie. Locuitorii din Moscova și din regiunea Nijni Novgorod pot vota și în format electronic. La 28 iunie, ȚIK a anunțat că a primit 113 plângeri cu privire la o eventuală constrângere pentru a vota Constituția. Unii dintre cetățeni au anunțat că au reușit să voteze de două ori – online și la secțiile de votare. ȚIK a numit asemenea fapte drept o provocare.

owner

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

4 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

5 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

7 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

7 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

8 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

o zi ago

This website uses cookies.