Senatorul Aleksei Pușkov: Moartea mitului american
23/06MAE rus: Detalii ale negocierilor cu SUA, de la Viena
23/06Șeful Informațiilor Externe, Serghei Narîșkin: Interesele naționale sunt și trecut
Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîșkin, a apreciat, într-un interviu acordat în exclusivitate BBC, că SUA încearcă să conducă lumea, iar Rusia își apără interesele, inclusiv atunci când apără adevărul despre evenimentele din cel de-al Doilea Război Mondial.
De la bun început, agenția britanică de presă precizează că a fost pentru prima dată din istoria modernă când jurnaliști ai mass-media occidentale au fost primiți în sediul SVR, unde a decurs discuția.
BBC: – Se amplifică tensiunea dintre Rusia și Occident. După părerea dumneavoastră, de ce credeți că se întâmplă așa și cât este de periculos?
Serghei Narîșkin : – După părerea mea, unii policieni din Occident au avut așteptări nejustificate. Ei simțeau că lumea trebuie condusă dintr-un singur centru. Un centru pe nume Washingtonul. Iar acest lucru trebuie amintit tuturor, inclusiv politicienilor care se află pe malul celălalt al Atlanticului.
BBC: – Spuneți că Washingtonul vrea să conducă lumea. Liderii occidentali acuză în mod regulat Rusia că duce un război hibrid împotriva Occidentului, folosind drept arme atacurile cibernetice și dezinformarea. Recent, Uniunea Europeană a învinuit Rusia de organizarea unei campanii de dezinformare în privința noului coronavirus. De ce face Rusia asta? Sunteți de acord cu faptul că toate acestea se întâmplă?
Serghei Narîșkin: – Să fie oare dezinformare datele reale referitoare la ajutorul pe care Rusia l-a acordat din tot sufletul Italiei în lupta împotriva pandemiei de coronavirus și a trimit în acest stat – o țără prietenă nouă – câteva zeci sau chiar sute de medici militari, un număr important de aparatură. Unde este dezinformarea?
BBC: – Înțelegeți de ce, în prezent, Occidentul manifestă, poate, un deficit de încredere față de Rusia, dacă privim unele dintre evenimentele recente, precum otrăvirea de la Salisbury? Marea Britanie crede că în spatele ei se află Rusia.
Serghei Narîșkin: – Știți că lipsă de încredere există de ambele părți. Ați pomenit de Salisbury. Noi nu avem încredere în spusele responsabililor oficiali ai guvernului britanic. Expresia ”highly likely” nu ne convinge de nimic. Iar dacă este să vorbim despre încredere, noi, desigur regretăm, ca să spun așa, faptul că încrederea scade în urma unor acțiuni de genul celor care se petrec astăzi. Iată care sunt ultimele evenimente politice: declarația Statelor Unite privind retragerea din Tratatul Cer Deschis. Iar acest acord reprezintă o parte substanțială a ceea ce noi numim încredere. Oare se poate distruge un astfel de tratat?
Rusia, la fel ca și orice alt stat suveran, își apără interesele naționale. Pentru că interesele naționale sunt și prezent și viitor, dar sunt și trecut. Victoria asupra Germaniei naziste a fost plătită cu un preț uriaș, cu prețul a peste 27 de milioane de vieți ale concetățenilor mei. Mulți tineri din țările occidentale, iar acum și din Europa de Est consideră sincer că Statele Unite au învins Germania hitleristă, au învins nazismul și au eliberat Europa. Și știți că o asemenea lipsă de respect nu se cultivă întâmplător, ci cu un scop bine gândit, pe ideea formării convingerii că tot binele din trecut și din prezent are legătură cu o singură parte – Statele Unite ale Americii.