Leonid Radzihovski: Negri și albi. Și Trump, și democrații rup țara în două

Desigur, ”negri” și ”albi” în fapt, nu după o evaluare morală, ci pe dinafară, nu pe interior. ”Oamenii absolut negri/ albi” sunt o abstracție, mai ales în politică. Sunt exemple de un negru perfect (Hitler!), dar, tocmai de aceea, sunt atât de bine ținute minte, pentru că sunt excepții foarte rare. Despre Albi perfecți, nici măcar nu am auzit (poate cu excepția sfinților – pentru credincioși de o religie sau alta/ideologie). În Lumea modernă asemenea Diavoli-Îngeri nu prea găsești, scrie politologul Leonid Radzihovski într-un comentariu publicat în ”Rossiiskaia Gazeta”.

Cu atât mai mult, nu există comunități ideale albe/negre (cu excepția unor bande de asasini sadici) și, poate popoare, clase și așa mai departe. Fiecare grup are propria imagine despre ceea ce înseamnă interese și supărări, servicii, ș.a.m.d și propria morală (într-un fel aceeași). Și, pentru că veni vorba – o cale verificată spre propria întunecare – căutarea Negrilor Perfecți în jurul tău.

Mai mult, nu numai că nu există negri și albi VEȘNICI (în toate). De regulă, e greșit să-i vezi așa chiar și în lupte CONCRETE – adică, o parte, ”ai noștri”, care are 100% dreptate (obligată să se apere), cealaltă parte – ”ei” care nu au dreptate în proporție de 100% (comit agresiuni, fără motive și pretexte). Se mai întâmplă și așa, dar rar. Însă, cazul de față nu e de această natură. Fiecare dintre părți are dreptatea ei, chiar dacă luăm punctele lor extreme.

”Polițiștii răi” au văzut un atlet masiv, agresiv, fără să știe că sugrumă nu un simplu recidivist, ci Libertatea și Demnitatea Umană a Americii. Iar ”pușlamalele cu idei” consideră că jefuiesc în ”semn de protest”, magazinele nepierzând prea mult, iar ”rasiștii lui Trump” trebuie puși în genunchi, pentru că, în afară de putere, oricum, nu înțeleg nimic.

În mass-media se duce o dispusă aprigă: ”Paharul este pe jumătate plin – ba nu, este pe jumătate gol!”. Național – ba nu, social! Veșnica problemă rasială – ba nu, veșnica problemă locativă! Ce atâta gălăgie? Este și una, și alta. În medie, negrii (o să-mi permit o incorectitudine politică – în ultimă instanță, țara Nigeria nu și-a schimbat numele) sunt mai săraci decât albii (dincolo de linia de sărăcie sunt 21% dintre negri și 10% dintre albi), de aceea ambele linii se împletesc.

”Brutalii rasiști albi, descendenți spirituali ai proprietarilor de sclavi, nu le permit negrilor să respire social, să beneficieze de o educație bună; negrii sunt izgoniți în ghetouri, sunt împinși pur și simplu să comită infracțiuni, după care, albii au nesimțirea de a-i acuza de toate astea pe negri, care nu sunt ”criminali”, ci VICTIME ale unui Stat și ale unei societăți criminale!”

«De regulă, negrii nu sunt capabili să răzbată în societatea concurentă; sunt agresivi, dar mereu ”fac pe victimele”. Cei care au puterea voinței și ambiții, mută totul din calea lor – Obama, C. Rice (Condoleezza Rice, fost secretar de stat sub mandatul președintelui George W. Bush, n.r.), generalul C. Powell (Colin Powell, fost șef al Pentagonului, n.r.), mulțimea de sportivi, cântăreți, etc. Dar, majoritatea – da, sunt, într-adevăr, leneși, pierde-vară, iresponsabili și brutali. Iată de ce nu există nici un stat de succes în Africa – cine-i împiedică?! Iar, în SUA – cine-i ajută pe migranții chinezi sau hinduși? Nimeni. Se ajută singuri – iar în afaceri sau hi-tech îi ajung din urmă, ba chiar o iau înaintea americanilor albi, nu fac trafic cu droguri și nu jefuiesc magazine! America este țara uriașelor (fie și nu tocmai egale) oportunități. Pur și simplu asiaticii VOR să se folosească de aceste șanse, iar negrii, în mulțimea lor, NU VOR; cauza sunt ei înșiși».

Argumentele ambelor părți se știu pe de rost, un dram de adevăr este și colo și colo, dar ”mijlocul de aur al împăcării” este imposibil de găsit.
«Și, s-au trezit ei de dimineață” – tineretul s-a abrutizat de imobilitatea din carantină, vrea să se ”dezmorțească”. Totul s-a suprapus pe campania electorală. Și Trump, și democrații rup țara în două, consolidând partea lor de baricadă. Firește că uciderea în public, de către polițist alb, a unui negru care ”nu poate respira” – este pur și simplu un cadou pentru orice politician. Democrații (dintre 233 de congressmani din partea democraților – 49 sunt negri, dintre 197 de republicani – 1 negru) au primit ”un nou loc de întâlnire, care nu poate fi schimbat”, un nou pretext cu un impuls nou de ură față de ”regimul sângeros al rasistului Trump”. Privind la înfricoșătoarele pogromuri, republicanii au primit adrenalina lor – ”nu vor trece! Să ne unim în jurul lui Trump, care a salvat America de ”ăștia”!

Apropo, pentru iubitorii de cifre. În 2018, în SUA au fost arestați pentru crime circa 4900 de albi (albii constituind 60% din populația țării), peste 6300 de negri (13% din populație), în jur de 1600 de hispanici (18% din populație) și 300 de asiatici (6% din populație). Dacă luăm acest aspect drept marker al agresivității generale, este ușor de estimat care dintre rase este mai înclinată spre violență. Și da, în 2019, poliția a ucis, în timpul arestării, 370 de albi (nu s-a făcut vâlvă) și 235 de negri (a fost vâlvă!..)

”Ce rezultă de aici?”

Rezultă că trebuie să trăiești. Viața unei mari societăți nu presupune o armonie liniștită și totală. Conflictele – chiar și cele violente – nu sunt o parte doar inevitabilă, dar NECESARĂ a vieții sociale, sunt motorul veșnic. Istoria Americii – cu Războiul Civil, rușinea din Vietnam, rasismul și lupta împotriva lui, cu contrastul uriaș dintre intelectuali și semianalfabeți, dintre bogați și săraci (scindarea societății s-a intensificat în ultimii ani și suferă clasa de mijloc) nu este deloc un marș triumfal către un Happy End Feeric. Este istorie VIE, dureroasă, este ”spirala dialectică”, dezvoltarea prin DEPĂȘIREA problemelor – prin crearea de probleme noi și de noi oportunități. În cultura națională (albă și neagră) a Statelor Unite există ”cultura protestului”, până la înscrierea în Constituție a ”dreptului la revoltă”. Cuvintele lui Mao – ”răscoala este un lucru drept” – se referă la viziunea SUA asupra lumii. Dar, problema este doar în MĂSURĂ: dictonul lui Mao – “pușca dă naștere puterii” nu este despre America. TRADIȚIA revoluționară nu duce mereu la SITUAȚII revoluționare. Până acum, cunoscută formulă ”ce nu te omoară, te face mai puternic” a funcționat în America – dramatică, optimistă, brutală, măreață.