Deputat german: Berlinul trebuie să răspundă la sacțiunile SUA împotriva Nord Stream-2

Șeful Comisiei pentru energie din Bundestag, Klaus Ernst, a propus adoptarea unor măsuri similare împotriva senatorilor americani care se pronunță pentru sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream-2. El a adăugat că, în cazul de față, nu mai este vorba despre economie, ci despre suveranitatea Germaniei, relatează RT.

”Sancțiunile reprezintă un instrument prost, în special în politica economică. Dar, noi trebuie să ne gândim la contra-măsuri, cum ar fi, spre exemplu, instituirea de taxe vamale pentru gazul lichefiat american… De asemenea, trebuie să ne gândim la sancțiuni împotriva senatorilor care au inițiat sancțiunile, care se ocupă de așa ceva”, a declarat politicianul german, citat de RIA Novosti.

Ernst a arătat că, în Comisia pentru energie din Bundestag, marea majoritate a membrilor ei ”se pronunță în favoarea continuării construirii acestui gazoduct”.

”Sunt obiecțiile Verzilor, care vin cu argumente ecologice. Este o importantă majoritate în toate partidele, chiar și la Verzi, care declară că aceste sancțiuni sunt inacceptabile și că trebuie să ne apărăm în fața lor”, a adăugat el.

În opinia parlamentarului, Germania trebuie să folosească președinția ei în Consiliul Uniunii Europene și să aducă în dezbatere problema ”dacă suntem oare un stat al SUA, un satelit al SUA”.

Anterior, Ernst a afirmat că Germania ar putea introduce taxe vamale pentru gazul lichefiat din SUA, dacă vor continua presiunile asupra proiectului Nord Stream-2.

RT amintește că, la începutul lunii iunie, în Senatul Statelor Unite a fost depus un proiect de lege privind sancțiunile împotriva proiectului energetic, document care, potrivit senatorului John Barasso, are rolul de a întări și extinde sancțiunile în vigoare.

owner

Recent Posts

Noua doctrină nucleară a Rusiei și consecințele ei pe termen lung

Vasili KAȘIN, doctor în științe politice, director al Centrului de Studii Europene și Internaționale Complexe…

13 ore ago

Companiile UE pierd în fața Chinei, pentru că nu pot traversa spațiul aerian închis al Rusiei

Principalele companii aeriene din UE reduc numărul de zboruri spre China pentru că sunt nevoite…

16 ore ago

Politico: Trump vrea ca UE să-și înceteze existența

În timpul primului mandat prezidențial, una dintre cele mai îndrăgite îndeletniciri ale lui Donald Trump…

16 ore ago

Putin, despre utilizarea armelor nucleare

Apariția rachetei balistice cu rază medie de acțiune ”Oreșnik” va minimiza necesitatea folosirii armei nucleare,…

21 de ore ago

Jurnalistul Bowes: Un adevăr incomod pentru Occident și Ucraina

Înainte de lovitura de stat din 2014, militari occidentali și ucraineni au participat, alături de…

2 zile ago

Assad se va bucura, în Rusia, de o bătrânețe onorabilă

Bashar Al-Assad și familia lui au primit azil politic în Rusia. După ce Damascul a…

2 zile ago

This website uses cookies.