Categories: MilitarRusia de azi

Ambasadorul Valeri Kuzmin: Arma nucleară poate fi folosită de către Rusia doar în scopuri defensive

Una dintre temele pe care le-a abordat Valeri KUZMIN, ambasador al Federației Ruse în România, în cadrul videoconferinței de presă, prilejuite de Ziua Rusiei, a fost decretul președintelui Vladimir Putin cu privire la principiile de bază ale politicii de stat din domeniul descurajării nucleare.

Ambasadorul Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin, în timpul videoconferinței de presă din 11 iunie 2020/ Foto: Vești din Rusia

Diplomatul a subliniat că, potrivit documentului, arma nucleară, ca un factor de descurajare, poate fi folosită, de către Rusia, doar în scopuri defensive. Formularea respectivă sună astfel: ”Federația Rusă își rezervă dreptul de a folosi arma nucleară ca răspuns la utilizarea împotriva ei și (sau) a aliaților ei a armei nucleare sau a altor tipuri de arme de distrugere în masă, precum și în caz de agresiune împotriva Federației Ruse cu utilizarea armei convenționale, când sub amenințare este pusă însăși existența statului”.

Ca să comparăm, a continuat Valeri Kuzmin, în documentele administrației americane – atât a celei precedente, cât și a celei actuale – se spune că SUA vor folosi arma nucleară în situații extreme, pentru a-și apăra interesele vitale. Iar ”interesele vitale” nu sunt definite în niciun fel, în timp ce ”situații extreme” sunt tratate în sensul foarte larg, inclusiv ”atacuri importante strategice nenucleare”, ”atacuri asupra potențialul nuclear sau asupra populației civile a SUA sau a aliaților lor, precum și a infrastructurii civile”, ș.a.m.d. Se mai spune despre posibilitatea de a folosi arma nucleară ”pentru a influența inamicul, cu scopul de a escalada sau dezescalada un conflict”…

Nimic asemănător nu există în doctrinele noastre. Iar, SUA se sprijină pe doctrina conflictelor nucleare limitate, în completarea doctrinei lor principale, cea a loviturii preventive globale (”prompt global strike”).

Și, un element nemaipomenit din doctrina americană, a menționat Ambasadorul, care spune: ”pentru a pune capăt ostilităților din timpul crizei sau conflictului (citește: orice criză, orice conflict, în funcție de cum o evaluează Washingtonul – n. vorbitorului) se admite posibilitatea de a lovi cu arma nucleară ținte suplimentare”…

De toate aceste nuanțe trebuie ținut cont în contextul existenței bazelor SUA în apropierea granițelor Rusiei, inclusiv cele din teritoriul României. În afară de aceasta, nu trebuie uitat că americanii promovează ideea reducerii pragului de utilizare a loviturilor nucleare atunci când vorbesc despre rachetele nucleare cu putere mică.

În plus, unele dintre acțiunile militarilor americani – când ei își instruiesc colegii din țările NATO nenucleare să mânuiască armele și instalații nucleare sau le dau în dotare bombe aeriene cu focoase nucleare – ne fac să vorbim de încălcarea Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare.

Bineînțeles, toate acestea fac și mai nesigură lumea în care trăim și cresc riscul izbucnirii unui conflict nuclear, a încheiat Ambasadorul.

 

owner

Recent Posts

Noua doctrină nucleară a Rusiei și consecințele ei pe termen lung

Vasili KAȘIN, doctor în științe politice, director al Centrului de Studii Europene și Internaționale Complexe…

13 ore ago

Companiile UE pierd în fața Chinei, pentru că nu pot traversa spațiul aerian închis al Rusiei

Principalele companii aeriene din UE reduc numărul de zboruri spre China pentru că sunt nevoite…

15 ore ago

Politico: Trump vrea ca UE să-și înceteze existența

În timpul primului mandat prezidențial, una dintre cele mai îndrăgite îndeletniciri ale lui Donald Trump…

16 ore ago

Putin, despre utilizarea armelor nucleare

Apariția rachetei balistice cu rază medie de acțiune ”Oreșnik” va minimiza necesitatea folosirii armei nucleare,…

21 de ore ago

Jurnalistul Bowes: Un adevăr incomod pentru Occident și Ucraina

Înainte de lovitura de stat din 2014, militari occidentali și ucraineni au participat, alături de…

2 zile ago

Assad se va bucura, în Rusia, de o bătrânețe onorabilă

Bashar Al-Assad și familia lui au primit azil politic în Rusia. După ce Damascul a…

2 zile ago

This website uses cookies.