Potrivit spuselor sale, în primele săptămâni de pandemie, Rusia s-a confruntat cu o situație tensionată din cauza deficitului de măști, la fel ca și multe alte țări, pentru că nicăieri în lume aceste produse nu se fabricau în cantități suficiente. Pentru a crea capacitățile de producție necesare furnizării de instrumente medicale, mijloace de protecție individuală și de teste de toate tipurile pentru identificarea noului coronavirus, Rusia a reprofilat multe organizații.
”În acest scop, Guvernul a alocat 33 de miliarde de ruble (în jur de 430 milioane de euro), iar astăzi, potrivit datelor ministerului Industriei și Comerțului, întreprinderile ruse produc zilnic aproape 9 milioane de măști de protecție, peste 250.000 costume de protecție, 380.000 de litri de substanțe antiseptice pentru piele”, a detaliat Mișustin la ședința consiliului de coordonare a luptei împotriva noului coronavirus.
Pe de altă parte, ministrul rus al Sănătății, Mihail Murașko, a anunțat că, într-o lună și jumătate, în Rusia au fost înregistrate 407 de materiale medicale, din care 91% sunt de producție autohtonă.
Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…
Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…
Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…
Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…
Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…
This website uses cookies.