Categories: Rusia de azi

Rusia: Vaccin anti-Covid ca picături pentru nas

Specialiștii Centrului științific din Novosibirsk, ”Vektor” (Novosibirsk), au dezvoltat un vaccin împotriva noului coronavirus ce poate fi administrat ca picături pentru nas, a anunțat directorului general al institutului, Rinat Maksiutov, relatează RIA Novosti.

”Vaccinurile diferă nu doar prin originea lor funcțională, dar și prin metoda și schema de imunizare. Astfel, unul dintre preparatele noastre nu urmează schema clasică de injectare intramusculară, ci una de introducere internazală, adică se pun picături în nas”, a explicat Maksiutov într-o emisiune a postului de televiziune Rossia-1.

Cu acest prilej, specialistul rus a vorbit, de asemenea, despre testarea vaccinului pe animale, în cadrul Centrului.

”În cadrul experiementelor de laborator, au fost infectate cu noul coronavirus inclusiv primate inferioare. Rezultatele astfel obținute de noi, simulează această infecție ca la om. Există un număr însemnat de cazuri asimptomatice, când putem controla virusul doar dacă îl extragem dintr-o probă cu ajutorul metodei PCR” (Polymerase Chain Reaction, PCR – reacția în lanț a polimerazei, n.r.), a explicat omul de știință.

La unii indivizi, a adăugat specialistul, s-a constatat o creștere a temperaturii corporale. Pentru a controla eventuale modificări la plămâni, ”Vektor” a folosit un dispozitiv Reontgen. ”La introducerea vaccinului nu s-au înregistrat creșteri de temperatură și nici nu au fost observate alte reacții nedorite. Toți au suportat bine introducerea vaccinurilor noastre”, a arătat directorul general.

Potrivit spuselor sale, ”Vektor” și-a planificat să demareze primele teste clinice la sfârșitul lunii iunie – începutul lui iulie și să le finalizeze la mijlocul lunii septembrie.

În același timp, Maksiutov a subliniat că nu se impune o accelerare suplimentare a procesului de dezvoltare a vaccinului, pentru că nu trebuie uitate principiile de bază ale vaccinării – să nu faci rău și să nu injectezi un preparat inutil.

Testele clinice vor fi efectuate pe voluntari de ambele sexe, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, a continuat directorul general al Centrului ”Vektor”, menționând că printre voluntari nu pot figura persoane care au avut Covid-19. Grupele vor fi formate cu numai șapte zile înainte de începerea efectivă a testelor, a adăugat Maksiutov, potrivit căruia experții centrului ”Vektor” speră că preparatul lor va putea fi folosit inclusiv pentru protecția copiilor.

”Dar aceasta este o chestiune ce necesită alte studii și teste clinice. După obținerea de rezultate pozitive și după ce vaccinul va fi înregistrat, în cadrul următoarelor teste, inclusiv clinice independente, vom extinde contingentul atât ca vârstă, adică vom include și copii, dar și persoane de peste 60 de ani, dar și după alți indicatori”, a precizat directorul general, adăugând că asemenea testele pot demara la începutul anului viitor.

owner

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

2 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

2 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

4 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

4 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

5 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

22 de ore ago

This website uses cookies.