Recent, reprezentantul oficial al Comisiei Europene, Peter Stano, a declarat că ”surse din Rusia” ar contribui la răspândirea în statele europene a ”teoriei conspirației și a dezinformării legate de coronavirus”.
În opinia lui Kosaciov, Stano este interesat ca, pe fondul luptei împotriva noului virus, autoritățile să nu uite de ”războiul hibrid” cu Rusia, continuând să-l finanțeze. În același timp, oficialul european nu a oferit exemple de ”dezinformare rusă”. Kosaciov este convins că scopul acestor afirmații constă în a forma în mentalul locuitorilor Uniunii Europene o imagine clară a inamicului în persoana Moscovei.
”În lumea noastră răsturnată nu mai trebuie să ne mire faptul că rolul de dezinformator-șef este jucat de structuri și politicieni care se proclamă luptători împotriva dezinformării. De fapt, împotriva disidenței”, a apreciat senatorul rus.
Anterior, membrul Consiliului Federației, Alexei Pușkov, a numit drept rasist titlul articolului publicat de Bloomberg – „Experții vor să știe de ce coronavirusul nu a ucis mai mulți ruși”. În opinia sa, acest titlu miroase a ostilitate și rasism și, de asemenea, o asemenea frază ar putea răsuna într-o Germania nazistă.
Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…
Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…
Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…
Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…
Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…
This website uses cookies.
View Comments
wow, ce nesimtiti, finanteaza tot felul de site-uri dubioase pline de minciuni, si tot ei acuza un razboi hibrid.