”În ajunul unei sărbători sacre, oficialii americani nu au găsit curajul și dorința de a aduce omagiul cuvenit rolului incontestabil și colosalelor sacrificii incomensurabile de care au dat dovadă, atunci, Armata Roșie și poporul sovietic, în numele întregii omeniri”, a răspuns diplomația rusă la respectivele postări ale biroului de presă ale Departamentului de Stat.
”Intenționăm să purtăm o discuție serioasă în acest sens cu oficialitățile americane”, a avertizat MAE.
Lenta.ru menționează că, la 9 mai, Casa Albă a publicat pe mai multe rețele sociale un comunicat de felicitare, unde se preciza că, la 8 mai 1945, America și Marea Britanie ”au obținut victoria asupra naziștilor”, Uniunea Sovietică nefiind nici măcar amintită. Postarea i-a revoltat pe utilizatorii rețelelor sociale și MAE rus, precum și Consiliul Federației. Fostul șef al diplomației germane, membru al Partidului Liber Democrat, Herhart Baum, a amintit că trupele sovietice au eliberat Berlinul și Germania de naziști cu prețul unor victime omenești incredibile și că așa ceva nu se poate uita.
La postările Casei Albe a reacționat inclusiv ambasada SUA la Moscova, care a amintit, într-o discuție cu agenția Interfax, despre recentele declarații ale președintelui Donald Trump și ale liderului rus, Vladimir Putin, făcute cu prilejul aniversării întâlnirii istorice a soldaților sovietici și americani din 1945, pe Elba.
În plus, ambasada a menționat interviul acordat de către ambasadorul american în Rusia, John Sullivan, agenției Interfax, unde acesta arăta că partea americană se mândrește cu faptul că a acordat susținere URSS în lupta împotriva nazismului.
”În cadrul eforturilor noastre comune de luptă împotriva unui inamic comun, în special în timpul mărețului moment istoric – aniversarea, în această lună, a 75 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste – eu mă mândresc cu faptul că, în calitate de ambasador care îl reprezintă la Moscova pe președintele său, sunt implicat în aceste evenimente”, declara, atunci, Sullivan.
În același timp, însă, ambasada SUA nu a explicat de ce, în articolul său de felicitare, Casa Albă a indicat drept învingători ai nazismului numai SUA și Marea Britanie, subliniază Lenta.ru.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.