Categories: Rusia si lumea

Putin și Trump au vorbit la telefon despre cea de-a 75-a aniversare a Victoriei asupra Germaniei naziste, dar și despre combaterea coronavirusului

O convorbire telefonică pe care cei doi lideri, președintele Vladimir Putin și președintele Donald Trump, au purtat-o joi, s-a bazat pe tema apropiatei aniversări a Zilei Victoriei. Pe parcursul convorbirii, politicienii au vorbit inclusiv despre pachetul de măsuri adoptate de cele două țări în condițiile pandemiei de Covid-19.

În acest cadru, Donald Trump a subliniat că autoritățile americane își ajută în mod susținut cetățenii, dar că sunt pregătite să ofere, în orice moment, tot ajutorul posibil oamenilor din orice colț al lumii, inclusiv din Rusia.

Președintele SUA a ridicat, totodată, tema cursei înarmării. În opinia lui, pentru a evita un proces ”costisitor”, se impun măsuri de control asupra acumulării de armament, ce trebuie să vizeze însă nu numai Statele Unite și Rusia, ci și China.

TASS amintește că, în aprilie, Rusia a trimis în SUA aparatură și echipamente medicale ca ajutor în lupta contra pandemiei. La acel moment, președintele american a definit gestul colegului rus drept ”foarte drăguț”. Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat, de asemenea, că Rusia va folosi propunerea SUA privind livrarea de aparate de ventilare artificială a plămânilor, dacă va apărea o asemenea necesitate.

owner

Recent Posts

Georgia și-a încetat activitatea în APCE. Care este motivul

Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…

42 de minute ago

Zelenski a propus să fie trimiși pe front profesorii universitari

Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…

3 ore ago

Scholz: SUA au eliberat Germania de nazism

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…

4 ore ago

Zaharova: Închiderea expoziției Rusiei de la Auschwitz, parte a rescrierii istoriei

Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…

o zi ago

Peskov: Carlson nu a venit cu dovezi, vorbind despre intențiile SUA de a-l ucide pe Putin

Jurnalistul Tucker Carlson nu a prezentat dovezi, vorbind despre intențiile administrației fostului președinte american Joe…

o zi ago

Politolog: Tinerii ucraineni preferă să vorbească în rusă

Funcționarii regimului de la Kiev nu au reușit să extermine ultilizarea limbii ruse în Ucraina,…

o zi ago

This website uses cookies.