Pandemia Covid-19. Cum va ieși Rusia din această încercare? Din însemnările astrologului Sergiu Bălan
04/05Expert: Numărul mare de infectați nu este o catastrofă
04/05Rusia a răspuns Ucrainei la acuzațiile legate de ancheta tragediei din Odessa
Pasând Rusiei responsabilitatea pentru eșecul investigației privind cauzele incendiului din Casa sindicatelor din Odessa, Ucraina continuă să-i acopere pe ”naziști”, a afirmat șefui comisiei Dumei de Stat pentru afaceri internaționale, Leonid Sluțki, transmite RIA Novosti.
A fost comentariul politicianului la declarația Ministerului de Externe al Ucrainei, care a acuzat Moscova de nedorința de a elucida cauzele tragediei din Odessa. Sluțki a calificat acest lucru drept ”cinism și impertinență”.
”La toate nivelurile posibile, partea rusă a chemat la o anchetă obiectivă a circumstanțelor Hatînului din Odessa, a declarat Sluțki (Hatîn, sat din Belarus, distrus la 22 martie 1943 de un detașament SS drept răzbunare pentru uciderea câtorva militari germani. Toți cei 149 de locuitori au fost arși de vii sau împușcați, n.r.).
Parlamentarul a adăugat că, ”având acordul tacit al ocrotitorilor occidentali”, fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, a tergiversat ancheta. Iar acum, ”după exemplul custozilor lui de peste Ocean”, Kievul încearcă să găsească o justificare pentru inacțiune în circumstanțe externe, crede deputatul rus.
MAE al Ucrainei a publicat, anterior, o declarație în care Rusia este catalogată drept singura parte neinteresată de investigarea circumstanțelor incendiului din Odessa. În plus, Moscova este acuzată că l-a ascuns pe unul dintre principalii protagoniști ai anchetei, fostul adjunct al Direcției principale a Ministerului de Interne al regiunii Odessa.
Incendiul din Casa sindicatelor din Odessa s-a produs la 2 mai 2014, după lupte stradate între activiști ai Euromaidanului și susținători proruși ai federalizării Ucrainei. Ultimii s-au adăpostit în clădire după ce le-a fost distrusă tabăra de corturi, dar apărătorii noilor autorități ale țării au aruncat cu cocktailuri Molotov. Au murit 48 de oameni, câteva sute au fost răniți. Ancheta în acest caz a fost întreruptă de multe ori, vinovații nu au fost găsiți nici în ziua de azi.