Șeful misiunii diplomatice ruse i-a predat lui S. Dragnea decorația acordată tatălui său, generalul Marin Dragnea (1923-2020), care a condus mulți ani Asociația Națională a Veteranilor de Război din România. În același timp, ambasadorul a subliniat că decorarea generalului M. Dragnea are o importanță simbolică deosebită, amintind că Armata Sovietică care a eliberat Europa de sub nazism, începând din septembrie 1944, a luptat umăr la umăr cu Armata Română, împotriva inamicului comun, pentru viitorul pașnic al popoarelor noastre. Generalul, care a fost distins, în timpul războiului, cu Ordinul de luptă ”Steaua Roșie”, a avut o contribuție considerabilă la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de prietenie dintre România și Federația Rusă.
Luând în considerare efectul legii privind starea de urgență, în legătură cu epidemia coronavirusului din România, ceremonia a fost organizată la Secția Consulară a Ambasadei Federației Ruse, în conformitate cu toate măsurile de igienă și cu respectarea normelor anti-epidemice.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.