Politolog german: De ce Occidentul nu-l iubește pe Putin?
28/04Corneliu Vlad: Președinții Putin și Trump pot găsi un numitor comun
28/04Cheltuieli militare. Rusia, în top-5 mondial
Rusia a revenit printre primele cinci țări cu cele mai mari cheltuieli militare din lume, constată raportul Institutului Internațional al Păcii de la Stockholm (SIPRI), scrie TASS.
Potrivit estimărilor specialiștilor, Rusia ocupă locul patru, cu 65,1 miliarde de dolari (3,9% din PIB). Creșterea a fost de 4,5%. În fruntea clasamentului se află Statele Unite, cu 732 miliarde de dolari, urmate de China (261 miliarde) și India (71,1 miliarde).
Poziția a cincea a revenit Arabiei Saudite, care a părăsit, astfel, podiumul unde a ocupat locul al 3-lea, după ce și-a redus cheltuielile militare cu 16%, până la 61,9 miliarde de dolari.
Suma totală a cheltuielilor militare în lume, efectuate în 2019, reprezintă un record în domeniu, fiind de 1,917 trilioane de dolari.
Lenta.ru amintește că anul trecut, Rusia a ieșit, pentru prima dată în ultimii 13 ani, dintre primii cinci lideri ai ratingului cheltuielilor pentru apărare, după ce, în 2018, autoritățile au decis reducerea acestui segment din bugetul de stat cu 3,5%.