Dmitri Rogozin: Roskosmos ”nu are nevoie de indicații de la Washington”
13/04Care este ”secretul” unei cozi lungi de ambulanțe, la Moscova?
13/04Autoizolare: Cinci sfaturi de la un legendar cosmonaut
Serghei Riazanski face parte din echipa cosmonauților de încercare a Roskosmos. Este al 535-lea cosmonaut al lumii și al 117-lea al Rusiei. Este Erou al Federației Ruse și primul om de știință care a fost și comandant al navei spațiale.
Serghei Riazanski a participat la două misiuni spațiale, care au totalizat 304 zile, 23 de ore și 22 de minute. Are la activ patru ieșiri în spațiu deschis, însemnând 27 de ore și 39 de minute.
Sfatul numărul 1
”Esențial este ca autoizolarea să nu fie privită ca o tragedie. Pentru cosmonauți e ceva obișnuit. Ne aflăm în carantină nu doar pe durata misiunilor, dar și două săptămâni înainte de lansare. Același lucru ni se întâmplă, și nu o dată, în timpul diferitelor experimente și teste.
Sfatul numărul 2
Important este graficul, programul zilei și diversitatea ocupațiilor. Monotonia distruge rapid o stare de spirit bună. Trebuie făcut în așa fel încât să găsești timp și pentru sport și pentru a comunica, a sta de vorbă cu persoanele apropiate, și pentru un film, și pentru o carte. Recomand: ”Marțianul” de Andy Weir; ”45 de tatuaje ale personalității” de Maksim Batîrev; ”Accesory to War” de Neil Tyson.
Sfatul numărul 3
Autoizolarea este o șansă pentru oricare dintre noi de a face tot ceea ce nu reușea înainte, din lipsă de timp și de a învăța ceva nou: o rețetă nouă sau deprinderea unui nou hobby.
Sfatul numărul 4
Încercați să faceți ceea ce vă face plăcere. Noi ne strângeam, tot echipajul și ne uitam la filme; sau, luam chitara și cântam. De asemenea, am fotografiat foarte mult, încercând să surprind frumusețea Pământului și am adus niște fotografii impresionante, ce pot fi văzute pe rețelele sociale. Toți suntem diferiți, măcar o ocupație să ne aducă satisfacții!
Statul numărul 5
”Tuturor, nu doar cosmonauților, le recomand să practice un stil de viață sănătos – pentru menținerea formei fizice și pentru un moral bun. Stând în casă, puteți și chiar trebuie să faceți mișcare, puțină gimnastică. Sportul trebuie să fie, pentru fiecare, parte a unui mod de viață obișnuit”.
După ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat infectarea cu noul coronavirus pandemie, Roskosmos a demarat un amplu proiect pentru toți cei care se află în autoizolare – maratonul internațional online
”Antrenament cu cosmonautul 3.0”. Împreună cu Serghei Riazanski, participații la program vor trebui să îndeplinească, în decurs de 10 săptămâni, diferite activități. Următorul challenge pentru participanți va fi publicat de Serghei pe conturile @sergeyiss și @kombattour.
Înregistrarea gratuită a început deja pe site-ul www.trenirovkiskosmonavtom.ru. Maratonul demarează la 20 aprilie.