Hot News
Rusia oferă OMS 1 milion de dolari pentru lupta împotriva coronavirusului
07/04
Arabia Saudită i-a dat Rusiei un ultimatum privind petrolul
07/04

Yaakov Kedmi: Solidaritatea europeană nu face nici cât o ceapă degerată

Politologul israelian Yaakov Kedmi/ Foto: Planet Today

Politologul israelian Yaakov Kedmi și-a expus punctul de vedere în privința groazei cu care o lume întreagă a întâmpinat epidemia de coronavirus. În opinia lui, de vină este isteria politică pe care oamenii politici din multe țări o folosesc în diferite feluri, în scopuri personale. În plus, lupta împotriva virusului a scos la iveală și faptul că mult trâmbițata de mulți europeni solidaritate funcționează doar în regim de viață cotidiană liniștită, scrie Planet Today.

”Ceea ce se întâmplă, în general, cu această epidemie este o mare isterie politică, folosită în fiecare țară pentru scopuri proprii. Au fost epidemii mult mai periculoase și lumea a trecut peste ele, fără prea multă isterie. Dar, în lume, situația politică este de așa natură, încât fiecare se teme de acuzații, de faptul că mâine va fi întrebat: ”Dar tu de ce nu ai făcut tot ce trebuia? Uite, ei au făcut deja”, spune Kedmi.

De aceea, liderii tuturor statelor se arată extrem de activi, pentru a se pune la adăpost de acuzații inutile. Și, în același timp, speră să înțeleagă adevărata strategie de acțiune: ”Înainte de toate, fiecare are grijă să nu fie acuzat de situația politică internă. Și majoritatea celor care vorbesc – dacă e să îi ascultăm – ceea ce spun ei este pentru protocol, pentru comisia de investigații. Ca, ulterior, să nu existe pretenții la adresa lor, cum că nu au făcut ceva la timp. Oricum, vor exista pretenții, dar atunci se vor găsi și răspunsuri”, a apreciat politologul israelian.

În plus, Yaakov Kedmi a observat încă un element notabil: ”Ce se întâmplă în întreaga lume? Se părea că întreaga solidaritate mondială funcționează. Numai că, fiecare stat are grijă de sine. Brusc, au uitat de solidaritatea europeană. Ce țară europeană a ajutat altă țară europeană? Cine a ajutat Italia? Toată Europa catolică este ocupată doar de sine. Altfel spus, toată solidaritatea europeană nu face nici cât o ceapă degerată. Fiecare țară luptă după posibilități. Vor trece și peste asta. Întrebarea este: cu ce preț? Întotdeauna, pentru asta vor plăti popoarele”, consideră Kedmi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979503