Covid-19: În Rusia, sunt efectuate, zilnic, 36.000 de teste
01/04Rusia a trimis un An-124 ”Ruslan” cu ajutorul medical pentru SUA (VIDEO)
02/04Piața petrolului: Decizie importantă a Moscovei
Companiile petroliere din Rusia nu vor crește producția de țiței începând cu 1 aprilie, după expirarea termenului de valabilitate a înțelegerii OPEC+, a anunțat agenția TASS, citând surse. O informație similară a fost transmisă, anterior, de agenția americană de presă Bloomberg, citând, la rândul ei, surse proprii.
În același timp, Arabia Saudită a majorat deja cotele de producție la 1 aprilie, ajungând la peste 12 milioane de barili pe zi, a menționat TASS, cu referire la datele furnizate de traderi. Nici Ministerul rus al Energiei, nici cel al Arabiei Saudite nu au dorit să ofere comentarii pe această temă.
Anterior, șeful companiei ”Tatneft”, Nail Maganov, declarase, după o consfătuire cu petroliștii la Ministerul Energiei, că majorarea producției nu este oportună, pentru că piața este sufocată de oferta excesivă provocată de cererea scăzută din cauza epidemiei de coronavirus.
Arabia Saudită și-a anunțat planurile cu mult înainte și ele diferă radical de cele ale Rusiei, notează TASS. Astfel, saudiții intenționează să crească cotele de producție până la 12,3 milioane de barili pe zi, cu o treime mai mult decât nivelul lunii martie.
În același timp, regatul petrolier și-a propus să extindă exporturile de hidrocarburi până la 10.6 milioane de barili pe zi, ceea ce va deveni posibil inclusiv prin reorientarea livrărilor de pe piața internă.