Skvorțova a arătat că Meflochina este un preparat analog medicamentelor anti-malarie, dar este mai puțin toxic și mai ușor de suportat. Șefa FMBA a precizat că preparatul are un efect anti-coronavirus foarte pronunțat. ”Chiar și în microconcentrații (10 mmoli pe litru), acest preparat determină inhibarea totală a efectelor citopatice în cultura de țesuturi”, a explicat Skvorțova.
Împreună cu Institutul de Microbiologie al Ministerului Apărării, agenția efectuează, în prezent, testarea preparatului. Skvorțova a adăugat că preparatul poate fi eficient nu doar pentru vindecare, dar și în scopuri profilactice.
FMBA a prezentat schema de vindecare a infecției cu coronavirus cu ajutorul preparatului Meflochina. Schema a fost elaborată pe baza experienței de tratare a infecțiilor în China și în Franța, menționează Lenta.ru.
Anterior, Ancha Baranova, doctor în științe biologice, profesor la GMU School of Systems Biology (SUA), a declarat că medicamentul anti-malarian Meflochina, care a fost inclus de medicii ruși în tratamentul Covid-19, este eficient în combaterea bolii și mai puțin toxic decât analogii acestuia, a transmis RIA Novosti.
Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
This website uses cookies.