Hot News
În Germania, se vorbește despre demonizarea Rusiei în Parlamentul European
30/03
Putin și Trump au vorbit la telefon
31/03

Putin a dat noi instrucțiuni legate de coronavirus, pentru regiuni

Foto: RIA Novosti

Președintele Vladimir Putin a organizat o videoconferință cu împuterniciții lui plenipotențiari din cele șapte districte federale (cuprizând 85 de regiuni federale), cărora le-a dat noi instrucțiuni legate de combaterea răspândirii infecției cu coronavirus și asigurarea stabilității situației socio-economice din regiuni.

Vladimir Putin a cerut structurilor locale, regionale și federale, să urmeze aceeași logică și să acționeze cu promptitudine, ferm și sigur. Oamenii trebuie informați în permanență, în mod obiectiv, iar acțiunile autorităților să fie fundamentate și profesioniste. Trebuie adoptate toate măsurile necesare, chiar dacă profanilor li se va părea ceva exagerat.

1. Inventarierea tuturor unităților medicale și introducerea lor într-o singură bază de date, evaluarea numărului de paturi disponibile. Trebuie luată în calcul posibilitatea primirii de bolnavi din regiunile învecinate și trimiterea ambulanțelor în afara regiunii.

2. Creșterea substanțială a numărului de teste pentru coronavirus, asigurarea înregistrării operative a noilor sisteme de teste, inclusiv a modelelor străine.

3. Inventarierea aparatelor de ventilare artificială a plămânilor și organizarea orelor de pregătire suplimentară pentru medici. Mobilizarea medicilor de alte specializări, a profesorilor, cadrelor didactice din școlile medicale, practicanților și a studenților. Ei trebuie să își primească salariile, în continuare.

4. Crearea unor rezerve suplimentare de preparate folosite în lupta împotriva coronavirusului.

5. Muncă de convingere cu persoanele de peste 65 de ani, pentru ca ei să rămână în case, asigurându-le susținere, asistență medicală și aprovizionare cu produse și medicamente.

Separat, președintele a enumerat măsurile profilactice:

1. Localizarea potențialelor surse de răspândire a bolii –identificarea cetățenilor care, în ultimele două săptămâni, au revenit sau vor reveni din țări cu o situație epidemiologică nefavorabilă. Acestor persoane trebuie să le fie asigurată carantina sau autoizolarea și trebuie stabiliți contacții lor.

2. Locuitorii din Moscova și Regiunea Moscova trebuie să accepte în mod responsabil și serios regimul de restricții și autoizolare.

3. Regimul de restricționare a activității cluburilor, cinematografelor, centrelor comerciale și de divertisment. Nerespectarea noilor norme înseamnă neglijență penală.

4. Impunerea unor cerințe sporite de securitate pentru structurile vitale, introducerea unui program special de deservire în magazine și farmacii – fără cozi, cu respectarea distanței sociale de 1,5 – 2 metri. Dacă este posibil, organizarea muncii de la distanță pentru angajații din sectoarele care lucrează în regim de foc continuu și din organele puterii.

Instrucțiuni pentru asigurarea unei situații socio-economice stabile:

1. Să fie asigurată continuitate în aprovizionarea comerțului cu amănuntul, menținerea sub control a prețurilor la produsele alimentare, medicamente, mijloace de protecție individuală, eliminarea tentativelor de a bloca fluxurile de produse între regiuni și stoparea speculei.

2. Autoritățile regionale trebuie să-și pună de acord acțiunile rapid, să informeze guvernul și grupul de lucru al Consiliului de stat în legătură cu deciziile adoptate în acest sens.

3. Fiecare regiune trebuie să alcătuiască liste cu întreprinderile și ramurile de importanță sistemică, unități care vor fi supuse unei monitorizări deosebite. Guvernul să accelereze acordarea de mijloace regiunilor.

4. Regiunile nu trebuie să reducă din cheltuielile curente; trebuie asigurată finanțarea completă a programelor și contractelor, iar guvernul și ministerul de Finanțe trebuie să prevadă finanțare pentru a asigura stabilitate bugetelor naționale.

Președintele a cerut ca situația să fie urmărită zilnic, în ansamblul ei. Până la 10 mai, conducerile tuturor regiunilor trebuie să transmită organelor fiscale informațiile necesare pentru ca, din iulie, să fie asigurate plățile pentru familiile cu copii de 3 până la 7 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2958019