Putin a interzis ca terenuri din Crimeea să fie vândute străinilor
26/03Putin a mutat data votului pentru modificarea Constituției
26/03Corneliu Vlad: Rusia extinde bătălia împotriva coronavirusului
Corneliu VLAD
Nouă varianta a coronavirusului a urmat în Rusia un traseu inițial lent și aparent mai puțin preocupant. Semnalată la început la Moscova și Sankt Petersburg, ea și-a extins treptat aria de raspandire și amploarea. Autoritățile, incepand de la cel mai înalt nivel, au acționat relativ prompt (în primul rând prin închiderea circulației la granițele cu China, încă din februarie), dar flagelul și-a continuat acțiunea malefică și nu a putut fi stăvilit nici ca arie de răspândire, nici ca proporții. Autoritățile au devenit tot mai conștiente de lărgirea ariei de răspândire și de creșterea cazurilor de infestare, au pus în mișcare programe și măsuri tot mai cuprinzătoare de limitare a epidemiei, printr-o acțiune dirijată și coordonată de grupul de lucru împotriva epidemiei creat prin decizia președintelui Putin și condus în mod direct de primarul Moscovei, Serghei Sobianin. Zilele trecute, primarul Sobianin declara în mod public că “în prezent, ca și în restul lumii, nici în Rusia, nimeni nu are o imagine clară” a realității și a anunțat că evaluările cazurilor detectate a fost subestimat, fiind acum apreciat la peste 500 de personae infectate. Ca urmare, în capitală au fost adoptate măsuri tot mai stricte, care au fost extinse și în alte zone ale țării, inclusiv din Orientul Îndepărtat (regiunea Primorie).”Este o mare problema și, mai devreme sau mai târziu, problema va deveni virală”, a avertizat primarul Moscovei.
În această nouă fază a flagelului, președintele Putin a ținut să se adreseze rușilor printr-un mesaj televizat în care s-a arătat preocupat în principal de viața de zi cu zi a cetățenilor Rusiei în acest moment de grea încercare. Liderul de la Kremlin a anunțat o serie întreagă de măsuri cu caracter social în sprijinul celor care se confruntă cu probleme personale și în familie ca o consecință a epidemiei coronavirusului. Deciziile anunțate cu acest prilej de președintele Putin sunt una dintre cele mai generoase acțiuni de acest fel întreprinse până acum la nivel de stat, pe plan mondial, in favoarea categoriilor populației cele mai vulnerabile și mai afectate de criza globală a coronavirusului.
Bătălia antivirus a devenit așadar o prioritate națională acută și ea se poartă pe mai multe fronturi. Este vorba, în primul rând, de evaluarea cât mai exactă și mai cuprinzătoare a ariei fenomenului și, în acest scop, a fost creat și activat un dispozitiv care permite monitorizarea traseelor ”cetățenilor care sunt în contact cu pacienții contaminați, pe baza informațiilor furnizate de operatorii telefonici prin geo-localizarea prin telefon mobil”, după cum a precizat ministrul rus al Comunicațiilor, ceea ce va permite “prevenirea cetățenilor care au fost în contact cu persoane contaminate și izolarea lor strictă”. Astfel, Rusia se va află în rândul celor câteva țări care au luat măsuri similare în lume.
Monitorizarea, testarea, carantinizarea persoanelor vulnerabile – cu complicații medicale, în vârstă, venite din străinătate, suspecte de contaminare prin contact etc., au luat amploare. “Este o provocare pentru întreaga societate”, se sublinia, la 20 martie, într-un comunicat al guvernului de la Moscova. “Grație măsurilor decisive pe care le-a luat, Rusia face față răspândirii coronavirusului și se înregistrează doar câteva sute de cazuri de contaminare confirmate, în timp ce în Europa s-a ajuns la cifre de ordinul zecilor de mii” – observă ziaristul german Andre Ballin de la “Der Standard”. “O proporție derizorie la o populație de 145 de milioane de locuitori” – scria săptămânalul francez “Le Point”. Și s-au dat asigurări oficiale că “există resurse medicale imense pentru combaterea infecțiilor”. Rusia are un stoc de 700 000 de sisteme de testare, iar producția de teste are o capacitate de până la 100 000 de teste pe zi. Totodată, “situația se datorează în special serviciilor de securitate și celor care se ocupă de controlul sanitar epidemiologic” – scria ziaristul german menționat.
În paralel, are loc o activitate susținută, contracronometru, pe frontul științific. S-a anunțat secvențierea totală a genomului de coronavirus și se speră că în câteva luni ar putea fi creat prototipul unui vaccin antivirus, anunță universitarul Mihail Kirpicikov de la Moscova. În același timp, Rusia acordă ajutor în materie și altor țări, între care trimiterea în Italia a o sută de specialiști militari din domeniul epidemiologiei și a echipamentelor.
Un alt front de luptă este cel economic, unde statul a luat măsuri pentru sprijinirea activității economice și sociale, prin alocarea de fonduri, îndeosebi în agricultură, turism, tranzit aerian, sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, aprovizionarea populației.
În sfârșit, un alt front de luptei antivirus se localizează în zona politicului. În următoarele luni se proiectează la orizont două importante evenimente de rezonanță și cu impact intern și internațional: referendumul asupra proiectului noii Constituții și cea de a 75-a aniversare a Victoriei asupra Germaniei naziste. Două evenimente de mare semnificație pe care Moscova este hotărâtă să le celebreze și marcheze la înălțimea semnificațiilor lor.