Categories: Militar

Avioanele Su-57, evoluții la extreme. Film postat de Ministerul Apărării (VIDEO)

Aviatorii Forțelor Militare Aerospațiale au efectuat exerciții de pilotaj în grup și individual, coordonarea în grup ca parte a unui ansamblu, zboruri la altitudini extreme – mici și înalte, precum și de folosire a mijloacelor de atac din dotare, a anunțat Ministerul Apărării.

Ministerul Apărării a publicat înregistrarea video cu evoluția, în zbor, a mai multor avioane de luptă din generația cinci, Su-57.

În comunicatul postat pe site-ul instituției se precizează că aviatorii Forțelor Militare Aerospațiale au stăpânit aparatele la toate regimurile de zbor, respectiv altitudine, viteză și suprasarcină maxime.

”Pe durata îndeplinirii misiunilor de zbor, aviatorii Forțelor Militare Aerospațiale au exersat pilotajul în grup și individual, zborul în grup ca parte a unui ansamblu, zboruri la altitudini extrem de mici și de înalte, precum și folosirea mijloacelor de atac din dotare”, se spune în descrierea care însoțește video-ul de pe canalul oficial al Ministerului Apărării.

Etapa finală a zborurilor a vizat executarea elementelor de luptă aeriană apropiată, inclusiv cu utilizarea regimurilor de manevrabilitate superioară.

Su-57 (Sistem de aviație avansat al aviației de luptă, PAK FA, denumire de fabricație, T-50) este un avion de atac multi-rol, din generația a cincea. Avionul este destinat doborârii tuturor tipurilor de ținte aeriene, distrugerea celor terestre și a țintelor marine de suprafață. De asemenea, aparatul poate monitoriza spațiul aerian pe arii extinse față de locul de staționare, poate dezactiva puncte de comandă, sisteme de control al acțiunilor adversarului, dar și state majore.

Pentru Forțele militare aerospațiale a fost planificată construirea a 76 de astfel de avioane.

owner

Recent Posts

Putin a inaugurat aeroporturi în Magadan, Stavropol și Ceboksarî

Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…

6 ore ago

Putin a înaugurat o autostradă de mare viteză spre Podul Crimeii

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…

7 ore ago

Putin: Rusia trebuia să pregătească operațiunea specială din Ucraina mult mai devreme

Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…

7 ore ago

Moscova a văzut că NATO se pregătește de război cu Rusia și i-a trimis semnale ferme

Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…

9 ore ago

Atac cu rachete al armatei ruse: A fost lovită reprezentanța CIA la Kiev

În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…

9 ore ago

Regizorul italian Giancarlo del Monaco a primit cetățenia rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…

24 de ore ago

This website uses cookies.