Zilele trecute, a apărut informația potrivit căreia președintele Statelor Unite, Donald Trump, vrea să-i coopteze pe oamenii de știință germani la realizarea unui vaccin împotriva afecțiunilor mortale provocate de Covid-19. Mai mult, liderul de la Casa Albă ar dori ca viitorul tratament să fie produs numai pentru piața americană.
Rahr spune că întreaga poveste a devenit una dintre cele mai importante teme politice în Germania. Pe acest subiect s-a pronunțat ministrul Economiei și Energiei, Peter Altmaier, care a declarat că Germania nu poate fi cumpărată. Iată de ce, a estimat politologul, există toate motivele să credem că autoritățile țării vor întreprinde măsurile care se impun, pentru păstrarea companiei CureVac, împiedicând vânzarea ei peste ocean.
În situația creată, nemții nu pot pricepe de ce Statele Unite își permit să trateze Berlinul ca pe un fel de vasal. Pentru Alexander Rahr, nu există, în acest sens, nici un fel de mister. El a explicat că, înainte de toate, pe americani îi preocupă interesele proprii, problemele restului lumii fiind lăsate pe plan secund. Și, tocmai de aceea, nu se poate vorbi despre o politică a valorilor general comune, care ”se prăbușește precum un castel de nisip”.
În opinia expertului, cea mai bună soluție pentru Guvernul Germaniei ar fi naționalizarea firmei CureVac. Un proces care presupune o încălcare serioasă a legilor economiei de piață, dar, în cazul de față, este vorba despre viața și sănătatea oamenilor, ceea ce, practic, nu lasă loc de opțiuni, a rezumat Rahr.
Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
This website uses cookies.