File de istorie: 1944-1945. Dezvoltarea cooperării sovieto-române, în luptele pentru eliberarea Ungariei (XVIII)

Având în vedere faptul că forțele principale ale inamicului (23 din 38 de formațiuni) se aflau în fața aripii drepte și a centrului celui de-al 2-lea Front Ucrainean, Comandamentul acestui Front a decis să dea o lovitură principală în direcția Budapestei, cu forțele aripii stângi a Frontului (Armata a 46-a și Armata a 7-a de gardă). Armata a 46-a, operând în spațiul situat între Dunăre și Tisa, trebuia să asigure ieșirea Armatei a 7-a de gardă pe malul de vest al Tisei și, apoi, să avanseze spre Budapesta. Armatei a 6-a de tancuri, care se afla în rezerva Frontului, i s-a trasat misiunea, în fâșia Armatei a 7-a. În fâșia aceleași Armate trebuia să opereze și grupul mecanizat de cai al generalului Ivan Pliev.

Situația cerea ca, folosindu-se de succesul Armatei a 46-a, fără amânare, să se execute o lovitură asupra Budapestei, pentru a o cuceri, înaintea sosirii întăririlor germano-fasciste. Comandamentul Frontului a pus la dispoziția Armatei a 46-a toate forțele din zonă. Armata a fost consolidată cu un corp de pușcași (al 23- lea) și cu două corpuri mecanizate (corpul al 2-lea și corpul al 4-lea de gardă), în care erau aproximativ 400 de tancuri și arme cu autopropulsie, care au însumat 57-58% din totalul lor de pe Front. Trupele din aripa dreaptă a frontului (Armatele a 40-a, a 27-a și a 53-a, plus grupul mecanizat de cai al generalului S.Gorșkov, precum și formațiunile române) trebuiau să desfășoare o ofensivă în partea de nord-est a Ungariei, în direcția Nyiregyhaz-Miskolc.

Ofensiva celui de-al 2-lea Front Ucrainean a fost susținută de acțiunile fronturilor vecine. Pentru a preveni transferul trupelor inamice de la alte sectoare, în Ungaria, sediul Marele Cartier General a dat ordin ca cel de-al 4-lea Front Ucrainean să efectueze o ofensivă spre interiorul Cehoslovaciei și să blocheze Armata 1 germană de tancuri. Cel de-al 3-lea Front Ucrainean a primit misiunea de a-și regrupa forțele care au fost staționate pe teritoriul Iugoslaviei și de a se implica în ofensiva generală din Ungaria.

La 29 octombrie, Armata a 46-a, lovind în inamic prin surprindere, a eliberat orașul Kecskemét și a ieșit spre suburbiile Budapestei. Comandamentul germano-fascist a început să transfere forțe mari în această zonă. Armata a 7-a de gardă a trecut Tisa, ín mai multe sectoare, a capturat punctele importante de atac și a eliberat orașul Szolnok.

În luptele de la periferia Budapestei, a fost dezvoltată, în continuare, cooperarea dintre trupele sovietice și cele românești. În lupte crâncene cu inamicul, Comandamentul sovietic a condus trupele române și le-a oferit asistență și sprijin cuprinzător. Astfel, în luptele pentru orașul Tertel, al 3-lea regiment românesc din cadrul Diviziei a 9-a de cavalerie, care făcea parte din Corpului al 7-lea de armată, a întâlnit o rezistență puternică din partea inamicului, ale cărui forțe era superioare numeric și, atunci, i-au venit în ajutor trupele sovietice. Colonelul general M.Șumilov, comandant al Armatei a 7-a de gardă, a transferat, de urgență, în această zonă, brigada de tancuri a 27-a. Între formațiunea sovietică și cea română a fost convenit un plan de interacțiune.

Regimentul românesc ocolea orașul din partea vestică, iar tanchiștii sovietici, din partea estică. Spre dimineața zilei de 3 noiembrie, prin eforturi comune, Turtel a fost eliberată de sub inamic. După aceea, tancurile sovietice, împreună cu un desant românesc, au pătruns adânc în pozițiile inamicului, au tăiat autostrada Abony – Сegléd și au reținut această linie importantă, până la sosirea forțelor principale. Prin eforturi comune ale unităților Corpului al 30-lea sovietic de pușcași și ale Corpului al 7-lea de armată română, au fost eliberate importantele citadele de pe drumul spre Budapesta – orașele Abony și Cegléd. Consiliul militar al Armatei a 7-a de gardă a transmis mulțumiri ostașilor din Corpul român, pentru acțiunile de succes.

În timpul luptelor comune, Statele Majore generale și comandanții sovietici ajutau trupele române să depășească neajunsurile rămase din armata veche. Analizând posibilitățile de luptă ale Corpului al 7-lea român de armată, comandantul celei de-a 7-a Armate de gardă, generalul colonel M. Șumilov menționa că corpul ofițerilor arăta nehotărâre în deciziile și acțiunile sale; trupelor le lipsea curajul în manevrarea și ocolirea nodurilor de apărare; adesea, atacul era efectuat liniar, cu o privire permanentă la vecin, nu era nicio dorință de a păstra, cu orice preț, pozițiile cucerite. Comandamentul sovietic transmitea trupelor române experiență de luptă a Armatei Sovietice, le împărtășea măiestria militară. Acest lucru era de cea mai mare importanță, pentru că intensitatea luptei armate din Ungaria era în creștere, de la o zi la alta.

În efortul de a crește eficacitatea de luptă a formațiunilor românești, Comandamentul sovietic le consolida cu artilerie și tancuri. Astfel, al 7-lea Corp al Armatei Române a fost întărit cu Regimentul 114 de artilerie și anti-tanc sovietic, care a operat, în cadrul său, până la 15 ianuarie 1945 – adică, până la sfârșitul prezenței Corpului în cadrul Armatei a 7-a de gardă. Au fost întărite și multe alte formațiuni române. Armatei 1 române i-a fost acordat ajutor cu muniții, produse alimentare, medicamente și alte materiale.

Ostașii sovietici arătau acte de eroism, exemple de înaltă pricepere militară și, prin credința lor în victoria asupra inamicului, îi inspirau pe frații de arme români la rezistență și curaj în luptă. Fiecare astfel de caz a fost folosit pentru a întări spiritul de vitejie și curaj la ostașii români. Când Corpul al 7-lea românesc a respins, cu succes, contraatacurile violente ale inamicului, comandantul Armatei a 7-a de gardă, generalul-colonel M. Șumilov, a trimis comandantului Corpului român, generalul Nicolae Șova o telegramă: «Vă rog să transmiteți recunoștința mea către generali, ofițeri, subofițeri și soldați, pentru lupta pe care ei au purtat-o în ultimele zile, respingând atacurile invadatorilor germano-hortyști… Sunt sigur că, de acum înainte, trupele subordonate dumneavoastră vor lupta și mai bine, pentru cauza noastră comună de victorie asupra cotropitorilor germano-fasciști».

În momentul în care Armata a 46-a a ajuns în apropierea capitalei Ungariei, inamicul a reușit să transfere în zona Budapestei trei divizii de tancuri și o divizie motorizată. Armata a 46-a a fost forțată, temporar, să treacă în apărare. Principala lovitură din ofensiva asupra Budapestei, începută la 11 noiembrie, a fost mutată în fâșia de acțiune a Armatei a 7-a de gardă, unde a fost introdus în luptă și grupul mecanizat și de cavalerie al generalului I. Pliev. La nord-est de Budapesta, înaintau Armatele a 53-a, a 27-a și a 40-a. Principalele forțe ale Armatei Române operau pe flancul drept al Frontului și un Corp, în sectorul central al acestuia.

În ofensiva care s-a desfășurat din 11 până la 17 noiembrie, cel de-al 2-lea Corp mecanizat de gardă sovietic acționa în comun cu cel de-al 7-lea Corp de armată românesc. Înainte de începerea ofensivei, comandanții sovietici și români au elaborat un plan de interacțiuni, au precizat detaliile. După o pregătire de artilerie de 20 minute, trupele sovietice și române au trecut la ofensivă și, rupând rezistența puternică a inamicului și respingând, timp de câteva zile, frecventele sale contraatacuri, au pătruns adânc în apărarea inamică și au ieșit la perimetrul extern de apărare al Budapestei, dinspre sud-est. Ofensiva trupelor sovietice și române era sprijinită de unitățile celei de-a 6-a Armate aeriene, în cadrul căreia acționa, ca și înainte, Corpul de aviație român. A fost desfășurată, cu succes și cooperarea cu altele formațiuni militare care operau în Ungaria.

Spre 12 decembrie, într-o lună și jumătate – cât a durat ofensiva, trupele celui de-al 2-lea Front Ucrainean au eliberat aproape tot spațiul situat între Tisa și Dunăre, precum și orașele Nyiregyhaz, Podgar, Misinel, Eger, Szolnok, Gyöngyös, Hatvan, Cegled, Ketchie și altele, au distrus 17 divizii și 4 brigăzi ale inamicului și au ajuns la Budapesta dinspre sud, est și nord-est. Au avut succes și trupele celui de-al 3-lea Front Ucrainean. Armata a 4-a din cadrul acestuia a ieșit spre lacul Velence și s-a unit cu trupele Armatei a 46-a, iar Armata a 57-a a ajuns la lacul Balaton.

În timpul luptelor pentru Budapesta, a fost creat grupul ”Budapesta”, în care au intrat două Corpuri sovietice: cel de-al 18-lea – separat de gardă și cel de-al 30-lea – de pușcași, precum și Corpul al 7-lea român, cu scopul de a elibera partea de est a capitalei ungurești, Pest. Comandantul acestui grup era comandantul celui de-al 18-lea Corp, generalul-maior I.Afonin, iar, după ce a fost rănit, a fost înlocuit comandantul Armatei a 53-a, generalul-locotenent I.Managarov.

Luptele din oraș au fost deosebit de crâncene. Ostașii sovietici și români trebuiau să lupte pentru fiecare stradă, pentru fiecare casă. Spre 10 ianuarie, au fost eliberate partea de sud-est a Budapestei, insula Cepel, Uipest și cartierele nordice din Andyalfeld. Trupele române au ocupat cazarma Franz Joseph, Gara de Est, clădirea oficiului poștal principal. Cu toate acestea, începând cu 12 ianuarie, avansarea Corpului românesc a încetinit; astfel, Corpul românesc a ajuns să fie în spatele corpurilor sovietice, care au continuat ofensiva.

Cooperarea cu Corpul al 7-lea românesc a durat până la 15 ianuarie 1945. După aceea, Corpul a fost retras din Budapesta și transferat în Cehoslovacia, unde lupta Armată 1 română – din care Corpul făcuse parte, inițial. Între timp, trupele sovietice au continuat luptele la Budapesta, până la 13 februarie 1945 – ziua distrugerii totale a grupării inamice încercuite.

În timpul luptelor de la Pest, inamicul a pierdut 35 840 de soldați și ofițeri – acesta este doar numărul morților. Au fost distruse și capturate 291 de tancuri și arme de asalt, 1419 de tunuri și aruncătoare de mine, 222 de vehicule blindate și transportoare blindate, 784 de mitraliere, 20 140 de puști, 2700 de mașini, peste 8000 de vagoane de cale ferată, 96 de locomotive și multe alte echipamente militare.

Marele ajutor primit din partea trupelor sovietice a trezit în ostașii români un sentiment de profundă recunoștință și gratitudine. Comandantul Corpului al 7-lea român, care, până la 15 ianuarie 1945, avea în componența sa cel de-al 114-lea Regiment anti-tanc sovietic, menționa, într-un ordin special: “Cel de-al 114-lea Regiment anti-tanc s-a dovedit a fi o unitate excelentă, bine instruită și disciplinată, încercată și curajoasă în luptă, gata să facă sacrificii pentru victorie… În același timp, îmi exprim recunoștința față de locotenent-colonelul Pavliuk, ofițerii, sergenții și soldații săi, pentru sincera lor camaraderie și buna prietenie pe care au arătat-o în cursul cooperării și relațiilor reciproce cu ostașii români, care vor păstra aceasta în memoria lor, ca amintirea cea mai caldă și vie din viață”.

Luptele pentru Budapesta s-au caracterizat prin eroismul și curajul de masă al ostașilor sovietici. Cercetașul Regimentului 683 de pușcași, soldatul P.Hrîcev, la 27 decembrie, în suburbiile Budapestei, s-a infiltrat în spatele inamicului și le-a cercetat punctele de tragere. La întoarcere, a fost descoperit de inamic și a intrat într-o luptă inegală. Cu grenadele anti-tanc, cercetașul a distrus un transportor de personal blindat. Apoi, după ce a întâlnit un grup de 25 de hitleriști, i-a împușcat cu o mitralieră. Nouă persoane au fost ucise și a reușit să captureze opt prizonieri, pe care i-a condus, peste linia frontului, în unitatea sa. Pentru curaj și ingeniozitate, soldatului Piotr Grigorievici Hrîcev i s-a acordat titlul de Erou al Uniunii Sovietice. Au arătat curaj în luptă și mulți ostași români, printre care s-au numărat locotenentul C. Marinescu, sublocotenentul N. Belerghiu, sergentul Elena Chirița și alții.

În timpul luptelor pentru Budapesta, Corpul al 4-lea, care făcea parte din Armata 1 Română (Diviziile a 2-a și a 3-a de vânători de munte), acționa în componența celei de-a 27-a Armate sovietice, în partea de nord-est a Ungariei, iar Divizia ”Tudor Vladimirescu” – ca parte a celei de-a 53-a Armate sovietice. După finalizarea Operației ”Debrecen”, ambele Armate au ajuns la Tisa, au traversat-o cu succes și au capturat, pe malul ei vestic, o serie de capete de pod, din care au desfășurat, în continuare, ofensiva. Armata a 27-a și două divizii românești subordonate acesteia au avansat spre Miskolc, iar Armata a 53-a – spre Kapolna- Gyöngyös, în nord-estul Budapestei. În decembrie, trupele sovietice au ajuns la frontiera ungaro-cehoslovacă și au mutat ostilitățile pe teritoriul Cehoslovaciei.

(După paginile cărții «В боях за свободу Румынии»/ «În luptele pentru libertatea României» de A.Antosiak, Moscova, 1974, alte surse din arhivele Ministerului rus al Apărării și din cele românești, precum și din presa rusă.)

                                                                                                                                                                                                                   (Va urma)