Categories: Rusia de azi

Coronavirusul impune noi măsuri de protecție la Moscova

Primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, a introdus noi măsuri de protecție împotriva coronavirusului. Un decret în acest sens a fost publicat pe site-ul Primăriei orașului.

Prin urmare, la Moscova se interzice organizarea, în aer liber, a tuturor manifestărilor stradale cu participare masivă, a celor culturale, din sfera educației fizice și sportului, de natură expozițională sau de recreere.

În transportul suprateran a fost suspendată, temporar, vânzarea de bilete de către conducătorul auto.

De asemenea, în cadrul luptei împotriva răspândirii virusului sunt interzise manifestările cu o participare mai mare de 50 de oameni, în interior. Măsurile restrictive vor fi valabile până pe 10 aprilie anul curent.

Sobianin le-a cerut locuitorilor vârstnici ai capitalei să limiteze la maxim contactele cu lumea exterioară și să nu părăsească locuința, decât dacă este neapărat nevoie. De asemenea, s-au interzis toate manifestările desfășurate la bazele centrelor municipale de asistență socială.

Începând din 21 martie, până la 10 aprilie se închid toate școlile și instituțiile de educație suplimentară. În această perioadă, în școli vor fi organizate mici grupe de serviciu, care vor supraveghea respectarea regimului sanitar pentru elevii din clasele 1-4.

Primarul Moscovei i-a rugat pe părinții care au decis, deja, să nu-și mai lase copiii la școală, să nu permită apariția acestora în centre comerciale, parcuri și alte asemenea locuri. ”Închiderea școlilor nu înseamnă vacanță suplimentară, ci autoizolare voluntară la domiciliu”, a explicat edilul.
Pe de altă parte, a fost extinsă lista țărilor din ”zona de carantină”. Astfel, persoanele care vor veni din SUA, Marea Britanie, statele Uniunii Europei, Ucraina, Belarus și din toate țările europene care nu fac parte din UE vor fi trimise în carantină pentru 14 zile. Pe lista inițială figurau doar Germania, Spania, Italia, Coreea de Sud, Franța, China și Iran.

Aceeași autoizolare este valabilă și pentru persoanele care locuiesc împreună cu cetățenii proaspăt întorși din țările mai sus menționate.

Ultima oră: În Rusia, numărul persoanelor contaminate cu coronavirus a crescut, în ultimele 24 de ore, cu 30, pentru a ajunge la un total de 93, a anunțat vicepremierul Tatiana Golikova la ședința Consiliului de coordonare a luptei împotriva coronavirusului. Potrivit precizărilor sale, în 86 dintre cazuri, virusul a fost adus din alte țări. Doar șapte oameni s-au contaminat pe teritoriul Rusiei, după contactul cu purtătorii de Covid-2019.

owner

Recent Posts

Rușii au început să călătorească mai mult prin țară

Rușii și străinii au efectuat un număr record de deplasări turistice prin Federația Rusă: 80…

5 ore ago

Ministerul Apărării: Pierderile armatei ucrainene de la invadarea Regiunii Kursk

Ministerul rus al Apărării a anunțat pierderile înregistrate de armata Ucrainei din momentul invadării Regiunii…

8 ore ago

Înghițirea Canadei dărâmă stereotipurile din politică

Ideile lui Trump privind achiziționarea de teritorii exprimă un gând pe înțelesul tuturor: suveranitatea statului…

8 ore ago

Criza gazelor: Slovacia pune la îndoială susținerea aderării Ucrainei la UE

Partidul slovac Hlas-SD pune la îndoială necesitatea de a continua să susțină primirea Ucrainei în…

o zi ago

Daniel Davis: Trump i-a spus clar lui Zelenski că Ucraina nu va intra în NATO

Președintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, i-a spus clar șefului regimului de…

o zi ago

Dispozitiv exploziv, găsit într-o mașinuță de jucărie pe aeroportul din Chișinău

PulsMedia: Explozibilul găsit pe aeroportul din Chișinău a fost trimis din Ucraina Angajații Serviciului vamal…

o zi ago

This website uses cookies.