El a recunoscut că, într-o primă fază, acordul a jucat, totuși, un rol pozitiv – ca factor psihologic. ”Dar, conținutul real al înțelegerii era că toate volumele de petrol, retrase ca urmare a prelungirii repetate a acordului OPEC+, erau înlocuite, în totalitate și destul de rapid, cu petrol de șist american. Pe lângă SUA, și alte țări aflate dincolo de perimetrul acordului OPEC+ sunt dispuse să-și sporească producția. De aceea, din punctul de vedere al intereselor Rusiei, această tranzacție este, pur și simplu, lipsită de sens”, a precizat Leontiev, pentru agenția TASS.
În același timp, el a adăugat că, până și în condițiile actuale, se mai putea ajunge la o nouă înțelegere cu partenerii de alianță, dacă propunerea ar fi presupus ceva mai mult compromis. ”Dar, propunerea formulată nu a fost demnă de un parteneriat. Un acord de parteneriat presupune compromis, întotdeauna”, a explicat vicepreședintele Rosneft. În opinia lui Leontiev, Rusia se poate concentra, acum, pe monetizarea bogatelor sale resurse.
Retrăgându-se din acordul OPEC+, Rusia începe un joc independent pe piața mondială, crede, la rândul său, docentul Universității financiare a Guvernului rus, Leonid Krutakov.
”Problema celor care critică decizia Moscovei este că majoritatea analizelor noastre se bazează pe piața produselor de petrol, adică scădere/creștere. În același timp, se uită faptul că prețul se formează la bursă, adică, la cele 2% tranzacții comerciale reale, la noi, se adaugă 98% din vânzările futures – contracte fără obligații, privind livrarea petrolului. Sunt mecanisme pur speculative. De fapt, acolo se și formează prețul de bază, adică acolo jocul este specific bursei și implică mari jucători – bănci de investiții special admise la acest joc în ajunul anului 2014, după criza din 2008 fiind anulate toate restricțiile pentru jocul bursier. De aceea, a evalua evenimentele în curs din punctul de vedere al pieței de mărfuri înseamnă, după părerea mea, să fii într-un alt proiect și să joci după muzica altora”, a afirmat Krutakov.
”Aflându-se într-un proiect comun, Rusia a sponsorizat, practic, producția de șist. Dacă analizăm rapoartele companiilor de șist începând din 2008, toate sunt pe pierderi, din punct de vedere operațional. Creșterea se datorează creșterii capitalizării. Perspectivele și oportunitățile sunt umflate, se vorbește despre noi tehnologii care să asigure o reducere a costurilor de producție”, a adăugat expertul.
”Dar, acum, pentru șistul american va începe o perioadă de pierderi reale”. ”Pragul de rentabilitate este, acolo, considerabil mai mic decât la noi. Acolo, tot timpul trebuie să forezi. Prin definiție, petrolul de șist este mai scump decât orice alt țiței și orice alt gaz”, a continuat Krutakov. Într-un final, producția de șist se va dovedi nerentabilă. De asemenea, mai trebuie ținut cont de gradul de îndatorare al companiilor de șist. Companiile petroliere rusești pot asigura o producție rentabilă, chiar la prețuri mici, ceea ce înseamnă că Rusia are, acum, șansa de a-și recupera cota de piață, îndepărtându-i pe producătorii de șist americani. O cotă pe care a pierdut-o, în perioada în care industria petrolieră rusească s-a aflat în strânsoarea OPEC+ și petrolul nostru ceda locul, în favoarea celui american”.
Interesant este că, în Occident, situația creată a fost analizată în aceeași cheie. <<De mai bine de trei ani, președintele Trump susține politica lui de ”dominare energetică”, din dorința absurdă de a transforma Statele Unite în furnizor de resurse energetice. Trilioane de dolari au fost cheltuite pentru creșterea producției în interiorul țării, până la actualele nivele instabile>>, scrie analistul american Tom Luongo. ”Fără îndoială, această politică a apărut înainte de Trump, dar el a devenit cel mai convins susținător, introducând sancțiuni și embargouri împotriva celor pe care îi poate împiedica să participe la tranzacții. Ceea ce nu a reușit, însă, niciodată, a fost să excludă Rusia din aceste tranzacții”.
”Motivul pentru care ritmurile de producție sunt instabile în SUA rezidă în cheltuielile per baril, mai mari decât prețul marginal, mai ales în condițiile în care toate celelalte prețuri scad. Este o economie simplă, lineară. Iată de unde provine forța rușilor. Rusia este un producător de petrol care afișează unul dintre cei mai mici indicatori de cheltuieli din lume. Chiar după plata impozitelor către Guvern, cheltuielile lor sunt mult mai mici decât oriunde în lume, de 20 de dolari/baril – luând în calcul cheltuielile externe”, a subliniat Tom Luongo.
La rândul său, John Kamp afirmă, într-un articol pentru Reuters, că ”nu”-ul rușilor este cel mai bun rezultat pentru OPEC. ”Pe toată durata acestei perioade, prețurile la petrol au scăzut, în timp ce Arabia Saudită și Rusia cedau stabil cote de piață producătorilor care nu făceau parte din OPEC, în special SUA”, arată comentatorul. Ca atare, continuă el, ”Statele Unite au luat-o înaintea Rusiei și a Arabiei Saudite, devenind cel mai mare producător de petrol din lume. Iar diferența devine și mai importantă, dacă se ia în calcul și producția de condens și gaze naturale lichefiate. Noua poziție a Rusiei față de acordul OPEC+ schimbă totul, principial”, concluzionează expertul.
Analiștii marilor bănci occidentale au susținut această logică, iar concluzia lor este că industria de șist americană se va confrunta cu probleme. ”Reuniunea OPEC+ s-a încheiat, dar viitoarea politică a OPEC rămâne neclară – se așteaptă că surplusul de ofertă va scădea prețurile și va determina producătorii care nu intră în OPEC (în primul rând șistul american) să reacționeze la reechilibrarea piețelor”, anticipează Credit Suisse.
Actuala situație va avea un impact considerabil asupra ritmului de creștere a producție de șist în SUA. El ar putea fi negativ, la un preț al petrolului american marca WTI la nivelul de 40 de dolari/baril, spun, la rândul lor, experții de la Barclays.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.