Dansul cu muza. Expoziția lui Nicolae Guțu, la Cercul Militar din București

Dansul cu muza

Cercul Militar din București a găzduit o impresionantă expoziție de pictură a lui Nicolae Guțu, membrul al Uniunii Artiștilor Plastici din Rusia, stabilit, după 1993, la București, fiind bine cunoscut și publicului românesc.

Ca artist, s-a format la Moscova, făcând parte din mișcarea creării de artă neangajată ideologic, așa-zisul ”underground sovietic”, care a reușit să se impună în anii ’80, autoritățile cedând, în favoarea acestuia, o sală de expoziții de pe strada Malaia Gruzinskaia, din capitala rusă. De atunci, denumirea ”Malaia Gruzinskaia” a devenit generică pentru acest grup nonconformist. O tematică de anvergură, o remarcabilă forță vitală și un mesaj spiritual și filozofic înflăcărat, transmis, deseori, prin imagini parabolice (chiar biblice) și simboluri simple – iată câteva calități ale manierei artistice a lui Guțu, subliniate de către critici de artă, de-a lungul vremii.

Nicolae Guțu s-a născut în 1954, în ținutul siberian Tiumen, într-o familie de basarabeni deportați. Încă de când era mic, părinții lui s-au întors în satul natal, Ulmu, situat în apropierea mănăstirii Căpriana. Absolvă Colegiul de Arte Plastice din Chișinău. Ce amprentă adâncă a lăsat ținutul natal moldovenesc în sufletul pictorului se poate înțelege, contemplând, acum, la expoziție, pânza lui ”Pastorală astrală”.

Pastorala astrală

Vasile Andru, autor al prefaței la catalogul expoziției, scrie astfel despre această pânză deosebită: «E o compoziție structurată iscusit atât cromatic, cât și tematic: dinspre satul natal, spre cosmicitate. Dinspre satul Ulmu, cu tot universul rustic… spre o ”fraza cromatică”, un Logos primar, în stare să fie citit și de vreun mesager din alte civilizații. Totul, pe o pânză mare, pe verticală – ca să sugereze, și prin acest element exterior, identitatea noastră ascunsă, ascensională».

Dăm, în continuare, cuvântul lui Vasile Andru, un critic de artă redutabil și profund:

«Partea trainică a picturii lui Guțu este, cred, cea figurativă. Este un figurativ cifrat, totuși, alegoric. Aș zice că este polinarativ; nucleul epic se multiplică, în straturi de semnificații, dinspre fizic spre metafizic, după cum observăm în pânzele ”Stupul cosmic” și ”Sfera vrăjii”. Temele biblice sunt intim legate de autor și de privitor, nu doar de omul generic (spre care, totuși, converg), ca în pânzele ”Catharsis”, ”Izbăvirea” (Ridicarea păcatelor), ”Cântecul legământului”, ”Treptele de foc” (Învierea). Iar pânza numită de autor ”Destrămarea” (Imperiului) este bazată pe o referință concretă, la istoria Imperiului Rus, care se dizolvă într-o alegorie general umană, o Golgotă a lumii: moartea cristică a Țarului jertfit și canonizat, parte dintr-o finalitate salvatoare.

Portretele lui Guțu vădesc și ele vocația grandorii, a arhetipului. Majoritatea chipurilor sale au ceva de icoană. Fie că sunt reprezentări explicit biblice – ”Mântuitorul”, ”Eva”, ”Salomeea” (sau capul lui Ioan Botezătorul), fie că sunt portrete actuale – cum ar fi soția pictorului, ”Iulia”, sau vreun prieten artist. Ochii protagoniștilor au flăcări în ele; chipurile au și strălucirea cafenie a creolilor, dar și duhovnicia asceților.

Destrămarea (Imperiului)

Încă un tablou remarcabil este ”Turnul Babel”… Văzută în întregul ei, compoziția îmi evocă acei stâlpi monumentali ai polinezienilor, ca idee cosmo-tantrică (evident, este o pictură de idei): urcușul omului dinspre simțuri spre duh, dinspre instincte spre scara virtuților… Alte sensuri ce se pot desprinde din furnicarul umanității nude și virile a ”Turnului”: confruntarea dintre limitarea umană și nelimitarea lui Dumnezeu… În akkadiană, Babel înseamnă ”Poarta lui Dumnezeu”. Pictura în discuție propune trecerea de la zigguratul clasic la ”Scara lui Iacov”, chiar dacă treptele acestei scări sunt din carbonul oaselor noastre. Tema treptelor și tema generațiilor revine în alte câteva pânze, în mod special în pânza ”Paternitate”. La bază se află biserica atonită a mănăstirii Căpriana, iar, în vârf, este Pater Nostrum; și, în mijlocul galaxiei uman-divine, ca într-o lumină maternă, stă pruncul – proiecție a iluziei noastre despre origine și naștere.

Și pânzele sale în sfumato, în care prevalează albastrul ultramarin, cu nuanțe calde, sunt picturi ce au puterea lor de sugestie; ele sugerează vecinătatea între corporalitatea omului și materia stelară care ne impregnează.

Expoziția lui Nicolae Guțu din Cercul Militar

Pictura lui Nicolae Guțu vorbește cu glasul ființei (iar ființa este țărână și cer), dinspre acel spațiu românesc numit Ulmu, spre acel hiperspațiu numit Imperium Caeleste. Picturile sale sunt, astfel, secvențe dintr-o călătorie inițiatică».

Turnul Babel/ Foto: Vești din Rusia