Interviul cu Putin, episodul 8: Promisiunea din 2008 și declanșarea crizei
06/03Kosaciov: Noile înțelegeri dintre Turcia și Rusia insuflă optimism
06/03Experții au stabilit vârsta renumitului cap de teracotă din Crimeea
Capul de teracotă descoperit în timpul lucrărilor de construcție a Podului Crimeii a fost realizat în secolul al V-lea î.Hr., au stabilit oamenii de știință ai Institutului de arhitectură al Academiei de Științe a Rusiei, împreună cu colegii de la Institutul ”Kurciatov”, relatează cotidianul ”Izvestia”.
Analizele efectuate pe baza probelor prelevate au permis identificarea unor materiale organice care conțin rășină de conifere, folosită, probabil, ca bază pentru aplicarea vopselei și ca strat de protecție. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, urme de minerale care conțin compuși din mangan, care au servit la realizarea unui pigment întunecat.
În același timp, în proba prelevată din colțul buzelor a fost identificat un conținut ridicat de ghips. Stratul arată ca o nuanță albicioasă pe buze. În plus, mostra conține fier. Se presupune că buzele statuii au fost vopsite în roșu.
”Cercetările efectuate au permis recrearea aspectului inițial al acestei teracote antice. De asemenea, am putut stabili conținutul exact al pigmenților utilizați și metoda de realizare a sculpturii”, a explicat Ekaerina Iațișina, de la Institutul ”Kurciatov”.
După toate probabilitățile, fragmentul sculpturii de teracotă reprezintă chipul unei zeități grecești antice.