File de istorie: 1944-1945. Dezvoltarea cooperării sovieto-române, în luptele pentru eliberarea Ungariei (XVI)

Armatele române de pe teritoriul Ungariei nu au fost folosite, în principal, în mod compact, ci în corpuri și chiar divizii separate. Acest lucru este valabil, în special, pentru Armata 1 Română, prima dintre trupele române care a început să lupte pe teritoriul Ungariei și poate fi explicat printr-o serie de motive. În primul rând, dotarea slabă a armatelor române, în materie de efective și de arme – ca rezultat al sabotajului din partea anumitor cercuri românești – nu permitea să li se traseze misiuni mari, complexe și autonome, în condițiile luptelor intense care aveau loc pe front. Rezistența înverșunată a inamicului și trecerea lui la contraatacuri frecvente, cu forțele mari de infanterie și de tancuri, în diverse sectoare ale frontului, cereau o regruparea rapidă a trupelor și mutarea rapidă a unor divizii de la un sector al frontului la altul. În aceste condiții, interacțiunea strânsă și asistența eficientă și rapidă a Armatei Sovietice acordată trupelor române aveau o importanță deosebită.

Inamicul nu cedează

După cum s-a menționat deja, lovitura principală, în cadrul Operațiunii Debrecen, era efectuată de trupele din centrul Frontului al 2-lea Ucrainean prin forțele Armatei a 53-a și cele ale Armatei a 6-a de tancuri, precum și prin grupul mecanizat și de cavalerie al generalului Ivan Pliev, în direcția generală spre Debrecen. Pe flancul stâng al Armatei a 53-a, în eșalonul doi, se afla Armata 1 Română. Trecând în ofensivă, la 6 octombrie 1944, cea de a 53-a Armată, grupul mecanizat și de cavalerie au rupt apărare inamicului și, în trei zile de ofensivă, înaintând până 100 km, a ajuns în zona Kargac.

La 8 octombrie, Corpul al 18-lea de tancuri, care făcea parte din Armata a 53-a, a ajuns la trecerea Tisei, în zona Czongradului. Unitățile armate, susținute de tancuri, ca urmare a luptelor îndârjite, au traversat cu succes râul și, pe malul său vestic, au capturat o serie de baze de atac, care, ulterior, au jucat un rol important în depășirea acestui mare hotar de apă, de către trupele sovietice și române.
În timpul trecerii Tisei, ostașii sovietici au arătat o înaltă pricepere, acționând cu abilitate și rapiditate. Unul dintre primii care a traversat râul a fost Regimentul 795 infanterie, al cărui comandant, maiorul S. Fedotov, a fost decorat cu titlul de Erou al Uniunii Sovietice, pentru acțiuni iscusite și hotărâte.

Octombrie 1944. Reprezentanții trupelor sovietice și române coordonează planul de luptă/ Foto de arhivă

Ajutor reciproc în luptele pentru Tisa

Inamicul, după ce a transferat forțe mari, a căutat să respingă trupele sovietice de pe Tisa și să lichideze bazele de atac de pe malul vestic. Au început lupte aprige. În acel moment, unitățile Corpurilor al 4-lea și al 7-lea ale Armatei 1 Române, situate în eșalonul doi al frontului, a primit ordinul să intre pe teritoriul Ungariei și să iasă la Tisa, unde trupele sovietice se luptau din greu împotriva forțelor inamice, superioare ca număr.

La 8 octombrie, unitățile române au trecut granița Ungariei și au pornit, în marș forțat, spre Tisa. La 11 octombrie, unitățile Corpului al 7-lea de armată au ajuns la orașul Mindszent, au traversat râul, cu o parte dintre forțe, ajungând la bazele de atac cucerite de trupele sovietice și, în anumite locuri, s-au alăturat, din mers, luptelor. Trebuie remarcat Regimentul 96 infanterie român al Diviziei a 19-a infanterie, care a arătat îndârjire în luptă și a acordat sprijin Diviziei a 243-a sovietice de pușcași, care a cucerit un cap de pod important pe malul drept al Tisei și a respins atacul forțelor inamice superioare numeric.

Trupele sovietice au acordat o asistență semnificativă unităților Corpului al 7-lea de armată, la trecerea Tisei. O brigadă de artilerie grea asigura trecerea Diviziei a 19-a române, în timp ce unitățile de pușcași au susținut Divizia a 9-a de cavalerie. Formațiunile Armatei a 53-a au acordat asistență semnificativă Corpului al 4-lea al Armatei 1 române, care a ieșit spre bazele de atac cucerite de trupele sovietice de pe malul de vest, în zona Szolnok. Trupele sovietice și române trebuiau să reziste, oprind năvala puternică a inamicului, care, de la baza de atac de pe malul estic, a efectual trei lovituri năprasnice consecutive (la 9, la 14 și la 19 octombrie), cu scopul de a ieși în zona Oradea, pentru a amenința gruparea de trupe Debrecen ale celui de-al 2-lea Front Ucrainean. Inamicul a reușit să preseze unitățile sovietice și române cu 25-40 km și, până la sfârșitul zilei de 20 octombrie, să ocupe Túrkeve și Mesötúr.

Au plătit cu sângele pentru sabotaj

În aceste lupte grele, Divizia a 4-a infanterie română a fost distrusă aproape complet, iar Divizia a 2-a infanterie a suferit pierderi semnificative. Pentru sabotajul din partea unor cercuri din București, ostașii români de pe front au trebuit să plătească cu sângele lor. După cum au arătat faptele anchetei, principalele cauze ale înfrângerii Diviziei a 4-a infanterie au fost completarea slabă a personalului, faptul că 65 la sută din efectiv era reprezentat de recruți neinstruiți, în unități lipseau mijloacele anti-tanc, infanteria nu știa să se lupte împotriva tancurilor, divizionul de artilerie nu avea deloc proiectile perforante. Când inamicul a transferat, din regiunea Szolnok, în jur de 50 de tancuri, acestea au sfâșiat rapid flancul drept al diviziei și, apoi, i-au adus o înfrângere severă. În această luptă, divizia a pierdut 4.680 de persoane, 255 de mitraliere ușoare și 50 de mitraliere grele, 21 de tunuri și 43 de aruncătoare de mine. Au supraviețuit doar 2682 de persoane și au fost salvate 19 mitraliere ușoare și 11 mitraliere grele, precum și 5 aruncătoare de mine. După luptă, divizia a fost desființată, iar personalul rămas a fost trimis să completeze alte unități active. Cu ajutorul Corpului al 18-lea de tancuri și al unităților Armatei a 7-a de gardă de trupe sovietice, ofensiva inamicului a fost oprită, iar planurile lui de a lovi gruparea Debrecen, din spate, au fost zădărnicite.

Printr-o manevră iscusită a forțelor, Comandamentul Frontului a reușit să distrugă marea grupare a inamicului din zona Oradea, care împiedica înaintarea cu succes, în continuare, a trupelor sovietice. După cum s-a menționat, deja, două Corpuri ale grupului mecanizat și de cavalerie al generalului I.Pliev au întors spre sud-est și, împreună cu Corpul al 33-lea de pușcași, au eliberat Oradea. După aceea, grupul mecanizat și de cavalerie al generalului I. Pliev, primind o nouă sarcină, s-a întors spre nord și a continuat ofensivă în direcția Nyiregyhaza – Czap.

Trupele din flancul stâng al Frontului, de asemenea, desfășurau, cu succes, o ofensivă pe teritoriile Ungariei și Iugoslaviei: spre sfârșitul zilei de 8 octombrie, Armata a 46-a a curățat complet întregul teritoriu iugoslav situat spre est de Tisa, a ieșit la Tisa, a traversat-o și a cucerit importante baze de atac de lângă Senta și Mola, iar, la 11 octombrie, a cucerit orașul Szeged.

Exemple de asistența frățească

Operațiunea Debrecen abundă în exemple de asistență frățească acordată trupelor române, de către Armata Sovietică. În condițiile dificile de luptă din Ungaria de Est, Comandamentul sovietic a întărit Divizia-școală 1 română de cavalerie cu un divizion de tunuri autopropulsate și cu o baterie de arme anti-tanc. În timpul ofensivei în direcția Nimin-Bahamer – Almozd, Divizia a 2-a de vânători de munte română a fost întărită cu divizionul al 2-lea al Regimentului 198 de artilerie. În luptele pentru cucerirea localității Nagy Rabe, au acționat, în comun, Regimentul 49 de cavalerie sovietic și Regimentul 5 român de vânători de munte, întărit cu un divizion sovietic de artilerie și cu un divizion de „Katiușe”. În lupta pentru Nagy Bajom, Regimentul 85 român de infanterie a fost consolidat cu două baterii de artilerie sovietice și cu 15 tunuri autopropulsate. Când fasciștii au lansat un contraatac și au creat, pe sectorul Regimentului românesc, o situație critică, i-a venit în ajutor Regimentul 133 sovietic, care i-a ajutat la respingerea atacului și la refacerea situației. În luptele pentru lichidarea grupării inamicului de la sud-est de Debrecen, au interacționat, cu succes, Diviziile a 78-a și a 337-a sovietice de pușcași, împreună cu Divizia a 3-a română de vânători de munte și Divizia ”Tudor Vladimirescu”. Divizia a 3-a de vânători de munte, susținută de Regimentul 484 sovietic anti-tanc, cu sprijinul celui din urmă, a respins atacurile tancurilor inamice și a îndeplinit misiunea încredințată, având pierderi nesemnificative. În lupta pentru Hajuhadhaz, din 21 octombrie, Divizia a 2-a română de vânători de munte, cu ajutorul tancurilor sovietice, a respins un contraatac puternic al infanteriei și al tancurilor inamice, eliberând localitatea. La rândul lor, trupele sovietice au folosit, în mai multe cazuri, sprijinul unităților și subunităților române.

(După paginile cărții «В боях за свободу Румынии»/ «În luptele pentru libertatea României» de A.Antosiak, Moscova, 1974, alte surse din arhivele Ministerului rus al Apărării și din cele românești, precum și din presa rusă.)

   (Va urma)