Cum se răzbună SUA pe Rusia și pe China, furându-le aurul

Foto: FAN
Comportamentul Statelor Unite pe arena internațională a subminat încrederea multor țări în această, cândva, mare putere. Acest lucru s-a reflectat și asupra monedei naționale americane. Dolarul nu mai este valută mondială, iar numeroase state încearcă să scape de ea. Dar, răzbunarea SUA nu are limite, iar Washingtonul fură cu tupeu aurul altora, scrie publicația chineză Sohu, într-un articol preluat de PolitRossia.
Autorul materialului arată că influența Statelor Unite în lume nu mai este aceeași, iar, pe fondul politicii promovate de Washington, care constă în șantaj și dorința de a-și subordona cu forța alte țări, multe state se gândesc la dedolarizare, unele aflându-se, deja, pe drumul dărâmării hegemoniei dolarului.
Rusia și China, desemnate de SUA drept inamici, sunt principalele state care au ales calea dedolarizării, pe care merg cu fermitate. În ultimii 10-15 ani, China și Rusia și-au sporit activ rezervele de aur. Astăzi, cele două țări dețin circa 3670 tone de metal galben. Cumulată, rezerva de aur a celor două țări o depășește pe cea americană, ceea ce poate clătina poziția dominantă a SUA în economia mondială.
Problema constă și în faptul că SUA au refuzat, nu o dată, să restituie Chinei cele 600 de tone de aur, aflate într-un depozit subteran din New York. Asta, pentru că aurul ar putea lovi puternic dolarul, dar și locul ocupat de SUA în economia mondială. În prezent, aurul continuă să fie cel mai mare dușman al ”bancnotei verzi”.
Cu aceeași impertinență, SUA au refuzat să recalculeze valoarea aurului rusesc păstrat pe teritoriul SUA. Se ridică întrebarea firească: de ce americanii refuză să reevalueze metalul prețios ce aparține unei țări străine?
Poate, din simplul motiv că nu mai au ce să verifice! Pentru că, pur și simplu, nu mai este acolo.
Mai mult, Rusia și China nu sunt singurele țări care au eșuat în încercarea lor de a recupera ceva ”câștigat în mod cinstit”. De aceea, decizia de a merge pe calea dedolarizării este absolut logică și justificată, pentru că ar fi o naivitate să ai încredere în SUA, care folosesc orice mijloace în tentativa lor de a-și menține supremația mondială, chiar și furând bunurile altora.
În încheiere, autorul articolului arată că, atâta timp cât SUA vor refuza să restituie aurul Chinei, Beijingul își va intensifica acțiunile de reducere a dependenței de dolar.
”Fără îndoială, aceasta este cheia înfrângerii Statelor Unite, pentru că o asemenea abordare va conduce, într-un final, la creșterea constantă a datoriilor SUA, cu un impact tot mai mare asupra economiei Americii”, a concluzionat autorul articolul din Sohu.