Documentul subliniază importanța susținerii financiare a regiunii ”Parteneriatului Estic”, în cadrul ”Perspectivei financiare multianuale” a Uniunii Europene, pentru perioada 2021-2027.
Șefii ministerelor de externe ai ”partenerilor asociați” la Uniunea Europeană au cerut ca, la planificarea bugetului pentru următorii șapte ani, să se țină cont de gradul de ambiție și de amploarea reformelor în curs de realizare sau aflate în faza de proiectare în Ucraina, în Georgia și în Moldova, în procesul de integrare europeană.
În comunicatul MAE ucrainean, se arată că scrisoarea demonstrează unitatea de abordare de către Ucraina, Georgia și Moldova a problemei privind dezvoltarea ”Parteneriatului Estic”, pe baza principiului diferențierii și a ideii de adâncire a dialogului în format ”UE + trei parteneri asociați”.
Scrisoarea vine în contextul în care, recent, președintele Moldovei, Igor Dodor, s-a plâns de atitudinea ambasadorilor țărilor UE, care ar submina relațiile republicii cu Bruxelles-ul. El a arătat că nu ar dori să dea nume, dar a subliniat că acești ambasadori acordă prea multă atenție anumitor partide politice din opoziție.
Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…
Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…
Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…
Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…
Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…
This website uses cookies.