Categories: Rusia si lumea

Kosaciov: Politicienilor francezi le revine bunul simț

”Europa reprezintă cel mai real partener pentru Rusia, din perspectiva poziției sale geografice. Avem nevoie de relații de încredere”, a declarat președintele Franței, Emmanuel Macron, la conferința de la München dedicată securității.

Președintele francez a subliniat, în intervenția sa, că, în ceea ce îl privește, ”nu se pronunță nici pentru, nici împotriva Rusiei”. ”Eu sunt pentru Europa”, a adăugat liderul de la Elysee. Macron a amintit, totodată, că ”Rusia este membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și trebuie avut un dialog cu Moscova”. El a arătat, de asemenea, că ”președintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus organizarea unei întâlniri a liderilor statelor membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU”. ”Vrem să dezvoltăm relațiile, chiar dacă între noi există divergențe într-o serie de chestiuni”, a continuat Macron. ”Multe se pot schimba, dacă există voință”, a spus el.

Comentând această declarație, senatorul rus Konstantin Kosaciov, șeful Comisiei pentru afaceri internaționale din Camera superioară a Parlamentului rus (în imagine), a estimat că bunul simț începe să revină la politicienii francezi mai rapid decât la partenerii lor occidentali. ”Iar, acest lucru mai degrabă ne umple de speranță, decât ne dezamăgește”, a spus politicianul rus pentru RT.

Potrivit aprecierilor sale, ”treptat, dezamăgirea este înlocuită de un sentiment de speranță și de schimbare în relațiile noastre că, mai devreme sau mai târziu, vom relua cooperarea noastră în vederea construirii unei Europe unice, nedespărțite de noi granițe”.

Senatorul a amintit, de asemenea, că nu este pentru prima dată când Macron face declarații nuanțate, spre deosebire de politica generală a NATO și UE față de Rusia. ”Acum este evident că acea politică a NATO și a UE, creată și determinată mai degrabă de Germania decât de Franța, și-a epuizat resursele”, a afirmat el. Șase ani de sancțiuni severe, menite să oblige Rusia să-și modifice, în contextul global, atitudinea față de UE și NATO, față de Ucraina și problema Crimeii, nu au condus la nimic. ”Rusia își păstrează poziția. Mai mult, această poziție se dovedește tot mai solicitată. Și Macron a reacționat”, a concluzionat Kosaciov, citat de ”Rossiiskaia Gazeta”.

owner

Share
Published by
owner

Recent Posts

Politologul Lukianov: În Consiliul de Securitate al ONU, Europa a acceptat noua realitate a lui Trump

Principalele rezultate ale votului pe marginea rezoluției Consiliului de Securitate al ONU Rafael FAHRUTDINOV, Vzgliad…

4 ore ago

Presa rusă:  Din ordinul cui a fost reținut Călin Georgescu

Fostul candidat „prorus” la președinția României, Călin Georgescu, a fost reținut la București. El apare…

6 ore ago

Lavrov exclude o înghețare pe linia frontului

Înghețarea conflictului din Ucraina pe linia de contact este imposibilă din cauza Constituției Rusiei, a…

7 ore ago

Lavrov, despre părerile exprimate de liderul german al CDU despre Rusia

Modul în care președintele Uniunii Creștin-Democrate, Friedrich Merz, candidat la funcția de cancelar al Germaniei,…

8 ore ago

Lavrov: Parisul să dea explicații despre utilizarea activelor înghețate ale Rusiei

Șeful Ministerului de Externe al Rusiei le-a cerut colegilor săi francezi să explice care este…

9 ore ago

Putin: Rusia este lider incontestabil în Arctica

Rusia este, astăzi, lider absolut în Arctica, a declarat președintele Vladimir Putin la Forumul Tehnologiilor…

10 ore ago