Categories: Rusia si lumea

Organizatorii occidentali ai Maidanului au intrat, deja, în alianță cu Rusia

Europa s-a săturat, până peste cap, de incompetenta Ucraină, astfel că Uniunea Europeană și Statele Unite vor, deja, să rezolve problemele mondiale numai în alianță cu Rusia, a declarat, pentru postul de radio ”Avrora”, fostul șef al serviciilor speciale israeliene Nativ, Yaakov Kedmy (în imagine).

”Formațiunea statală Ucraina este, mai degrabă, un fel de Guleaipole (oraș în regiunea Zaporojie, unde s-a născut celebrul anarhist Nestor Mahno, liderul armatei insurecționale, n.r.), decât un stat”, a afirmat expertul israelian. ”Greu de imaginat o conducere mai primitivă și mai rușinoasă. Chiar și Skoropadski (Pavel Skoropadski, general-locotenent în armata imperială a Rusiei, iar, după revoluția din 1917, militar și politician ucrainean, hatman al întregii Ucraine, n.r.) a avut, la timpul său, oameni mai destoinici decât această conducere găsită nu se știe prin ce gropi de gunoaie politice… Ucraina este incompetentă, în general. Și, orice acțiuni politice se pot întâmpla, acolo, doar cu sprijinul Occidentului”, este de părere analistul israelian.

În opinia lui Kedmy, unele dintre acele forțe din Occident care, la momentul respectiv, au creat ”această mizerie, această aventură a Maidanului” au ieșit parțial de pe arena politică, iar altele sunt pe punctul de a o părăsi, prioritățile lor fiind, acum, cu totul altele.
”Europa s-a săturat, până peste cap, de Ucraina. Nimeni nu are de gând să bage bani în Ucraina… Tendințele la nivel mondial și în Statele Unite sunt următoarele: haideți să rezolvăm problemele mondiale, problemele europene numai în alianță cu Rusia”, a subliniat Yaakov Kedmy.

”Ceea ce nu lasă oricărei conduceri ucrainene, indiferent de gradul ei de mediocritate și nimicnicie, dreptul la acțiuni libere. Europa va dori să ajungă la o înțelegere cu Rusia, ceea ce se va reflecta asupra situației din Ucraina, a adăugat expertul israelian.

owner

Recent Posts

Lavrov, despre principala contradicție din actuala viață internațională

Discursul lui Serghei Lavrov, ministrul afacerilor Externe al Federației Ruse, în cadrul conferinței de presă…

11 ore ago

Janos Boka: Președinția poloneză a UE trebuie „încălzită la microunde”

Președinția poloneză a Uniunii Europene a început prost, ea trebuie ”încălzită la microunde” pentru a…

12 ore ago

Lavrov: Cutiile negre AZAL nu au confirmat unele dintre informațiile mass-media

Decodificarea cutiilor negre ale avionului Azerbaijan Airlines (AZAL) nu confirmă unele dintre concluziile preliminare prezentate…

13 ore ago

Patrușev: Nu este exclus ca Ucraina să-și înceteze existența în 2025

Nikolai Patrușev/ Foto: RIA Novosti Ucraina își poate înceta existența ca stat în 2025, a…

15 ore ago

Lavrov: Rolul jucat de Merkel și Hollande în minciuna cu Acordurile de la Minsk

Fostul cancelar german Angela Merkel și fostul președinte francez Francois Hollande (în imagine) au ignorat…

15 ore ago

Fost europarlamentar îi cere lui Zelenski să nu mai fie pion al SUA

Fostul europarlamentar irlandez Mick Wallace i-a cerut liderului regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, să…

o zi ago

This website uses cookies.