Categories: Rusia si lumea

Lavrov: SUA își stârnesc partenerii împotriva Rusiei și a Chinei

Statele Unite consideră că pot face orice, oriunde în lume, încercând, totodată, să-și stârnească partenerii împotriva Rusiei și a Chinei, a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, la conferința de presă de la finalul vizitei sale în Mexic.

”Din păcate, colegii americani consideră că au voie să facă orice, dar în același timp, cum se spune pe la noi, își stârnesc interlocutorii împotriva Rusiei și, probabil, împotriva Chinei, dar împotriva Rusiei, cu siguranță. Nu sunt metode cu care poți cuceri autoritatea. Autoritatea se câștigă prin puterea exemplului, prin forța de convingere, nu prin șantaj grosolan, prin dictat și sancțiuni”, a spus șeful diplomației de la Moscova.

În context, Lavrov a făcut referire la o declarație a reprezentantului Consiliului directorului principal pentru Asia de Sud și Centrală din cadrul Consiliul de securitate națională al SUA, Lisa Curtis, privind obiectivele recentului turneu întreprins de secretarul de stat american, Mike Pompeo, în Kazahstan și Uzbekistan. Potrivit lui Lavrov, Curtis a afirmat că Washingtonul nu încearcă să concureze cu Rusia pentru influență în Asia Centrală, dar poate oferi țărilor din regiune o alternativă, continuând, totodată, să apere capacitatea lor de a rămâne suverane și independente. ”Dacă puneți Rusia în locul SUA și America Latină în locul Asiei Centrale, sunt gata să-mi depun semnătura sub fiecare dintre aceste cuvinte”, a arătat Lavrov. ”Altceva este, însă, în practică – colegii noștri americani, promovând asemenea teze absolut corecte, consideră că au dreptul să fie prezenți oriunde doresc, dar numai ei, în Emisfera vestică”.

Șeful MAE rus a amintit, de asemenea, afirmațiile fostului consilier al președintelui american pe probleme de securitate națională, John Bolton, care declara că nimeni și, în primul rând, Rusia și China, nu trebuie să se amestece în treburile țărilor din Emisfera vestică. ”În astfel de situații, ar trebui, într-un fel, să funcționeze instinctul de mândrie al țărilor din regiune pentru independența lor, pentru reușitele obținute după dobândirea independenței de către țările din America Latină și Marea Caraibelor”, a apreciat Lavrov, subliniind că, ”în America Latină și în oricare altă regiune a lumii, niciodată, Rusia nu a stabilit relații de prietenie cu cineva, împotriva altcuiva”.

owner

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

o oră ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

2 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

4 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

4 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

5 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

21 de ore ago

This website uses cookies.