Analistul a comentat, la postul de televiziune TV Țentr, în direct, declarația regizorului american Oliver Stone care a calificat SUA drept lider mondial la corupție. Expertul a recunoscut că nu l-au surprins cuvintele lui Stone, pentru că democrația americană nu este, de fapt, decât un paravan pentru puterea banilor, iar întreaga societate americană, dar și cultura sunt construite pe finanțe și profit.
”Că industria americană, în special cea militară, este coruptă – nu o spun doar eu. Nu întâmplător, ei rămân în urma Rusiei la dezvoltarea anumitor tipuri de arme, deși dispun de un buget al apărării de 700 miliarde de dolari. Nu întâmplător, sute de miliarde sunt aruncate ca plăți pentru companiile care dezvoltă noi proiecte. Și nu este decât vârful aisbergului”, a spus Kedmi.
Expertul s-a referit la supremația Rusiei pe segmentul sistemelor de rachetă strategice și hipersonice, câștigată de Rusia în ultimii ani. Cu un buget al apărării de multe ori mai mare, Pentagonul nu a știut să-și stabilească în mod corect principala direcție de dezvoltare a armelor (hipersonice) și să progreseze – așa cum a făcut Moscova.
În același timp, Kedmi nu a fost de acord cu aprecierea lui Stone, potrivit căreia SUA sunt ”marele rău” din istoria omenirii. Expertul israelian consideră că marele rău este civilizația europeană, America fiind continuarea și o versiune a ei. În opinia lui, nici o cultură nu a nimicit atâția oameni și atâtea popoare ca europenii.
”Nu a existat o civilizație mai monstruoasă și inumană. Nimeni nu a distrus atâtea vieți ca europenii, inclusiv pe europeni. Popoare întregi au dispărut din cauza lor. Iar americanii, ca una dintre formele civilizației europene, nu diferă cu mult”, a declarat Kedmi, pentru TV Țentr.
Anterior, Yaakov Kedmi a declarat că Europa vrea să distrugă Rusia și ”merge spre Est”, așa cum, la timpul său, a făcut și Hitler. Iar Rusia nu poate opune decât forța ei: dacă nu va exista această forță, tot Occidentul va continua ofensiva spre Moscova, pe diferite direcții, avertizează expertul israelian.
Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
This website uses cookies.