Kosaciov: Trump și-a prezentat eșecurile drept reușite și victorii
05/02
Putin: Omenirea se află în fața unei ”linii periculoase”
06/02Corneliu Vlad: Șah prudent al Washingtonului în “vecinătatea imediată” a Rusiei (I)
Corneliu Vlad/ Foto din arhiva personală
Corneliu VLAD
Prin turneul sau politico-diplomatic expeditiv – în patru zile, patru state din Europa și Asia Centrală care au frontieră cu Rusia-, secretarul de Stat al SUA Mike Pompeo s-a lansat într-un demers ambițios și delicat. Inițiativa de politică externă a SUA readuce în actualitate conceptul de vecinătate/străinătate imediată, care include fostele republici unionale sovietice devenite independente prin dezmembrarea URSS. Restructurarea și consolidarea statalității Rusiei este una dintre prioritățile existențiale ale președinției lui Vladimir Putin, pentru care vecinătatea imediată reprezintă zona de interese vitale prin excelență a Rusiei actuale, o zona a cărei coeziune se materializează prin multiple interdependențe și legături. Dispariția URSS nu a anihilat – și nu putea să anihileze – coerența acestui spațiu integrat care se înrădăcinează în geografie și istorie, în statutul de lingua franca al limbii ruse, în integrare economică și în prezența minorității ruse în toate aceste state. Reformatarea pe baze noi a relațiilor bi- și multitilaterale dintre Federația Rusă și statele recent independente din acest areal este un proces în plină desfășurare iar în fața sa se ridică sfidari inerente sau explicabile, de natură internă și externă.
În partea europeană, exemplele cele mai evidente sunt criza ucraineană și proiectul de creare a unei Uniuni Rusia-Belarus, pe care vizitele lui Mike Pompeo la Kiev și Minsk le readuce în strictă actualitate. Tendințele și acțiunile de distanțare a Ucrainei de Rusia au avut ca efect compensator realipirea Crimeii la teritoriul rus și secesiunea din Donbass.
Prefațând turneul cu o declarație în care a accentuat că Ucraina și Belarus “vor să fie independente și suverane” și că Washingtonul le va acorda ajutor în acest sens, șeful diplomației americane și-a anunțat explicit scopul vizitelor sale. Dar politologul rus Feodor Lukianov a replicat prompt: “Ne îndreptăm spre un stat unional cu drepturi depline; chestiunea este practic tranșată”.
Bilanțul escalei la Kiev nu a fost însă prea încurajator pentru actuala echipă aflată la putere la Kiev. Senatorul rus Aleksei Puskov a ținut să remarce cât de repede sunt gata SUA să se dispenseze de un aliat. Pompeo a reiterat că SUA “vor continuă să susțină poporul ucrainean”, dar cu puțin înainte de vizită ar fi spus: “Credeți că americanii poartă de grijă Ucrainei?” și, potrivit surselor “Novoie Vremia”: “Crimeea este pierdută. (…) Ucraina a cedat Crimeea, iar Rusia nu este dintre aceia de la care se poate lua ceva”. Nici disputa impeachement, nici scandalul Biden (tatăl și fiul) nu permit un sprijin masiv al Washingtonului pentru Kiev. Oricum, numirea unui nou ambasador american în Ucraina întârzie, ca și proiectata, dar mereu amânata, vizită la Washington a președintelui Zelenski.
În Belarus, dialogul bilateral s-a axat în principal pe efortul de normalizare a relațiilor dintre cele două țări, după întreruperea relațiilor lor diplomatice ca urmare a sancțiunilor aplicate de Washington. Pompeo a anunțat că SUA vor trimite în curând un nou ambasador la Minsk și că este gata să livreze Belarusului petrolul și gazele naturale necesare după ce Rusia a sistat exporturile de produse energetice la expirarea contractelor existente, dar nu a promis că va suprima vizele de călătorie în SUA pentru cetățenii belorusi.
“Este o era a competiției între marile puteri și o oportunitate pentru competiția de influență”, observă un înalt funcționar al Administrației americane. Iar comentatorul Aliaksandr Kudrytski de la agenția Bloomberg susține că președintele Lukașenko “amenință să devină prieten cu Donald Trump”, căci a întrebat pe site-ul prezidențial: “Dacă Trump vine mâine aici, (rușii – n.n.) ce vor face?” Într-o notă malițioasă, senatorul rus Aleksei Puskov a amintit că în Ucraina, după venirea unui nou ambasador american, președintele de atunci Ianukovici a părăsit, la scurt timp după, Kievul iar criza internă s-a dezlănțuit devastator. De altfel, și agenția Reuters a comentat că “Pompeo s-a dus la Minsk pentru a abuza de recentul dezacord apărut între Rusia și Belarus pe teme energetice” și a conchis: “Politica actuală a liderilor belorusi arată că președintele Lukașenko n-a tras concluziile după lecțiile altor regimuri autoritare care au flirtat cu Statele Unite”. Oricum, președintele Belarus a precizat că Rusia va rămâne “principalul furnizor” de petrol și gaze al Belarusului, care însă își va diversifica furnizorii.
Pe ansamblu, vizitele secretarului de stat american în Ucraina și Belarus nu s-au soldat cu rezultate concrete semnificative, urmând că viitorul să arate dacă intențiile și proiectele anunțate de părțile implicate se vor finaliza.
3 Comments
Buna seara, v-am „regasit”.
Implicarea economica „crescuta” a Rusiei in Belarus impune si din partea Belarus o implicare mai „pregnanta” in Uniunea Rusia – Belarus.
Lucrurile par destul de simple, asta ca „indemn” pentru domnul Lukasenko, nu poti fi in acelasi timp si „liber-cugetator” si „primul intre egali”, cu Rusia.
Istoria pare, pentru politicienii aflati temporar la „carma” republicilor foste sovietice, un fel de „meniu” de carciuma selecta. Nu au nici rabdarea sa-l citeasca si nici incredere in explicatiile ospatarului. Temporal, istoria poate fi „bogata sau saraca” dar niciodata „rabdatoare” sau „predictibila”, daca este privita din unghiul obtuz al unei singure parti.
Este tarziu. Ma bucur pentru alegere. Voi scrie maine si voi incepe cu articolul din 28 ianuarie.
Motto: „Occidentul ignora experienta negativa a URSS, atunci cand incearca sa impuna altor state, propria-i viziune” – Vladimir Putin
„Bine ca ploua”
Ucraina, in teritoriul ei actual de dupa 1992, nu poate fi considerata un stat care justifica in vreun fel apartenenta imensului teritoriu la dimensiunea poporului ucrainean. Nici Aleksandr Puskin, nici Mihai Eminescu, nici Petofi Sandor si nici Karel Erben nu au fost ucrainieni iar poezia lor nu a fost dedicata acestei „erezii” temporare, iar de „Ucraina” nici nu au auzit pentru faptul ca pana in 1992, „statul” Ucraina nu a existat niciodata. Poporul, da, ca federat al Rusiei. Nu insist eu, dar „totusi”, lipsa de obiectivitate „tipic” postmodernista, este o „articulare” rusinoasa a intelectului uman, de dupa „invadarea” Palestinei. Din 1783 Crimeea apartine Rusiei, prin cucerire, independenta sub protectorat rus din 1792 (Tratatul de la Iasi), republica autonoma sovietica, parte a URSS din 1921 iar din 1954 integrata in interiorul URSS, ca parte a RSS Ucrainiene, Ucraina cuprinzand atunci parti din Romania, Ungaria si Cehia.
„Doar o modă intelectuală contemporană, mă refer la o constelație de puncte de vedere care îți vin în minte când auzi cuvintele multicultural, gen, a deconstrui, corectitudine politică, și Dead White Males. Într-un sens mai larg moda aceasta intelectuală contemporană acoperă un destul de răspândit sentiment de neîncredere în metoda științifică, care există în anumite cercuri. Inculcată în acest set de idei primite de-a gata este și un sentiment de ostilitate față de ideea că judecățile de discriminare sînt potrivite în cazul analizei artei sau literaturii, ideei că există ierarhii de valoare, ostilității față de ideea existenței unui adevăr obiectiv. Postmodernismul constituie doar eticheta atașată acestei perspective. – Charles Murray (scuze pentru traducerea automata, careia, ei ii sunt egale….)
Postmodernismul nu poate, in opinia mea, sa depaseasca stadiul de „etapa” (dar „etape” au fost toate, imi striga „diavolul” din creierul primar) si numai pentru faptul ca „acesta” doreste doar sa „corecteze” modernismul (in absenta oricarei creatii), aducand ca „argumente” doar „resentimentul”. Iar resentimentul nu poate avea o origine decat in „fenomenul artistico-social”, inclinat spre „formele deschise, ludice, provizorii”, si doar ca „discurs ironic”, si doar „fragmentat”.
Nu mai cream. Traim intr-o lume „a criticii” creatiilor anterioare.
„Reflexul conditionat”
Pentru indivizi usuratici-emotional si instabil-motorii, aflati temporar in functii aproape „meritate”, sa confunde dimensiunea istorica, statala, politica, economica, culturala si umana, net superioara a rusilor, a romanilor, a ungurilor, a cehilor, cu putinul, aproape nimicul, insemnat de „strigatele de vitejie” ale cazacilor de pe Don (carora le ghiortaiau matele) si cu o limba rusa, voit stalcita si denaturata, atat in forma cat si in rostire, de „influentele” polono – lituaniene, nu este o doar o „eroare umana” intamplatoare.
Este, de fapt a fost, mai intai un dosar portocaliu intr-un sertar, apoi „amintirea” vreunui „arhivar”, apoi „stergerea prafului”, apoi „curiozitatea”, apoi „aluzia publica”, apoi „atentia”, apoi „potrivirea”, apoi „visul”, apoi „intentia”, apoi „abdatarea intentiei”, apoi „transformarea”, apoi „culegerea datelor”, apoi „stablilirea tintelor”, apoi „infigerea in ac a momelii”, apoi „alegerea personalului”, apoi „teoretizarea planului”, apoi „stabilirea resurselor”, apoi „contactarea”, apoi „relationarea”, apoi „ideologizarea”, apoi „convingerea”, apoi „stabilirea rolurilor si obligatiilor individuale”, apoi „stabilirea responsabilitatii colective”, apoi ”oferirea mijloacelor”, apoi „actiunea”, apoi „restituirea datoriei”.
Cainele lui Pavlov, in „universul lui stiintific”, este exprimarea unui reflex ce nu este specific doar patrupedelor. Manipularea creaza „salivare”. Nevoia „neconditionata” a creierului nostru arhaic de „stimuli” care sa ne invete „conditionarea”, este chiar radacina manipularii noastre.
Daca ai fi copil (ca noi toti) si ai avea o „bunica transatlantica” „protectoare”, care ti-ar spune tot timpul, „nu iesi in curte, ca te musca cainele”, chiar daca „cainele” (adica Rusia) este inofensiv si nu a sarit niciodata sa te muste, ai incepe sa simti „conditionarea”? Si dupa ce ai „invatat-o”, iti ramane doar frica si stai doar in casa, in vreme ce „bunicii” ii ramane toata „curtea”.
„În orice om o lume îşi face încercarea,
Bătrânul Demiurgos se opinteşte-n van;
În orice minte lumea îşi pune întrebarea
Din nou: de unde vine şi unde merge floarea
Dorinţelor obscure sădite în noian?”
„Noii vecini”
Degeaba ai valoare daca nu ai relatii
Secretarul „de stat” al „bunicii” (un fel de MAE al SUA, cu alte reguli despre performanta diplomatica), a incercat sa masoare „cu pasul”, granitele externe ale „ursului”. Daca a venit de departe, inseamna ii este foame si este obosit. Daca ii este foame, intai mananca si apoi vorbeste si nu vorbeste in timp ce mananca. Daca este obosit, intai trebuie sa doarma si apoi sa se scoale. Si dupa ce se scoala, trebuie sa se spele pe dinti. Si dupa ce se spala pe dinti trebuie sa faca gargara. Abia dupa „gargara” poate intelege si vorbi „politic”.
In prima sa escala, „ministrul de exterene” al SUA, cu „fizicul si jovialitatea” tipica acestei natii, a „trezit” din somn „Ucraina” si „liderii” ei, puzderie de „artisti”, un fel de „commedia dell`arte”, grotesca, absurda, vodevil sau „variette”, „selfie-uri” moderniste care au „imortalizat” secvential „originea lor decorativa”. S-a documentat in avion, in timp ce cauta pe google alte dulciuri, in afara de cele de la „Roshen” si „surprizele” din „spielhosen” dar ii afisa Kandia, alte „coloane” in afara de „a V-a” dar ii afisa „hernia de disc”, alte „marturii” in afara de asasinatele lui Stepan Bandera dar ii afisa un „ierbicid”. Si-a „bagat picioarele” si a intrat pe Yandex. Si astfel, sfarsitul zborului l-a surprins in plinatatea frustrarilor lui de „secretar”. Fara discurs. Enervat. Ce le-a „spus” ucrainienilor a fost „fara speranta”. Nu si-a notat nimic din intalnire, fiindca nimic nu era „notabil”.
In aceasta scurta si bulversanta „escala” a vrut doar sa verifice daca „actorul” Zelenski, acest „volodimir”, acest „leah” (salvat de „Oleksandrovici” si taria lui khazara) s-a preocupat indeajuns de cazul fostului procuror Viktor Shokin, de Mykola Zlotchevsky și de managerii companiei „Burisma Holding Limited”, de Hunter Biden dar mai ales de Joseph Biden si „mai mai” ales de coruptia „la varf” din Partidul Democrat. Cine sapa groapa altuia, mai are si „dezechilibre”. Este posibil ca inca doua decenii de acum inainte sa „asistam” la mandate consecutive republicane, precum in perioadele 1877-1885 (patru presedinti), 1901-1913 (trei presedinti) sau 1923-1933 (trei presedinti), bineinteles, luand in consirerare ca astazi mandatele sunt de 5 ani iar fiecare presedinte are dreptul la maximum 2 mandate.
Creaza ceva care iese in evidenta
Domnul Lukasenko (in opinia mea) este un fel de „comunist raspopit”. „Cineva” sau mai bine zis, „ceva” (simte el) i-a „luat calitatea” de „comunist” (in acceptiunea postliberala) si i-a oferit-o pe cea „pontifex maximus al natiei”, numita (mai ieri) in cadrul URSS, Bielorusia (adica „Rusia alba”). Eu nu cred ca i-a luat nimeni nimic si ce i se intampla este asemeni „unei expresii matematice formata din termeni care se deduc unul din altul, conform unei reguli si care sunt legati intre ei cu semnul plus sau minus” si au legatura cu nevoia politicului (perpetua si irationala) de „plus”, in absenta „minusului”. Nu esti „bun” doar daca canti, poti fi „bun” si doar facand vocalize. Conteaza si cum „arati” de la „amvon” dar conteaza si ceea ce „oferi” pentru viitorul natiei tale. Mao Tze Dun purta bretele rosii doar ca sa nu-i cada pantalonii (asta nu inseamna ca avea pantaloni largi si croitori nepriceputi). Nu cauta in „albeata” si in nevoile natiei tale vreun „simbol” sau vreo „logica” postmodernista, altfel vei ajunge precum „fecioreaua” lor si „sirioara” ta Ucraina, adica pe „belaruseste”, un stat esuat.
Dupa „Maidan”, Ucraina nu a mai avut ce „sa ofere”, si asta pentru ca „Maidanul” a insemnat distrugerea relationarilor firesc – umane si institutionale. Ea (Ucraina) „si-a creat” (dupa dictare) propriul „conflict perpetuu”, mai inchis intre „granite” decat „societatea deschisa”, si mai „deschis” catre „lume”, decat „comunismul”. Spre deosebire de statul Israel, care este un „obiect” al castigului, Ucraina ramane unul dintre cele mai elocvente „obiecte” ale pierderii. Este deja „o efigie” trista. Si agasanta. De unde va consuma ea (in continuare) oxigen, apa, hrana, caldura, „lumina”, cand ea si-a daramat, precum Oedip (vazut ca „porcusorul zgarcit”), din alienare si nerozie, constructia care o reprezenta, ii asigura existenta si o proteja? Despre Ucraina nu mai vorbeste astzi nici Lady Gaga. Doriti si pentru Bielorusia un astfel de „anonimat”?.
Elita doar „cumpara”. Chiar daca astazi considerati ca sunteti un „element primar”, necuprins „inca” in tabelul lui Mendeleev, care are insa „o masa atomica” care „se cere” fi „organizata” in ordine „crescatoare”, cred ca ati ajuns sa petreceti cam mult timp in fata oglinzii. „Oglinda nu contine nimic iar imaginile cu care se umple nu au greutate, nici durata. Si cateodata, asemenea unui lac de sare, oglinda arde ochii.” – Antoine de Saint-Exupery – Citadela.
Continui maine.
Scurta paranteza
„In cautarea sensului pierdut”
Omenirea de astazi nu se mai afla pe un drum „ciclic”, specific sensului evolutiv precum in antichitate, evul mediu sau perioada moderna. Ceea ce era valabil sufleteste si materialiceste pentru orice cetatean de atunci, om liber sau sclav, nobil sau taran, industrias, comerciant, muncitor sau lumpen, in „societatea informationala” pare ca esenta si rolul acestuia s-a relativizat si s-a desubstantializat epic, in identitate, in subiect, in idee, in retorica, in enigma, in reverie. Lumea de astazi crede ori ca realitatea este un roman, ori ca aceasta este prea urata in comparatie cu romanul. „Pasii grei” ai realitatii au inundat cu un „lichid verde” si ultimul ungher al castitatii. „Trilul” diavolesc pe care-l visam in somn este doar un „bip” al alertei ce ne va trezi in fiecare dimineata sub spectrul agonizant al lipsei de intrebare. Prezentul inseamna doar rutina iar rutina ne tine intr-o perpetua „salivare”.
Ce putem intreba despre prezent atat timp cat nu ne cunoastem trecutul? Sau care ar putea fi relationarea fireasca cu ethosul „grupului” (nu mai indraznesc sa pronunt substantive „arhaice” precum „natie” sau „tara”) atat timp cat nu ni s-a permis intelegerea unei minime normalitati critice asupra gandirii personale sau (in cealalta extrema) a unei maxime aspiratii colective, indreptate spre obedienta?
Politicul, ca „arta a posibilului” a devenit treptat si definitiv, o „arta a compromisului” (care indeparteaza constiinta individuala de comportamentul individual politic). Astazi el mai „ofera” doar solutii de „razboi iminent” (razboi ca „reinterpretare a pacii” – politic, economic sau militar), de „pandemie” (ca razboi tehnologic indreptat spre conditionarea, limitarea si chiar malformarea ideii de drepturi), de „scapa cine poate” (ca scurt vocabular al „pierderilor”, pe timp „de pace”).
Cine sunt astazi politicienii care ne conduc si care ne reprezinta lumea? Cu mici exceptii, ale „tarilor vechi” (Franta, Rusia, Regatul Unit) sau „mai putin vechi” (SUA), nu stim. Nu mai stim nici daca cainele care latra noaptea, latra pentru a ne „preveni” sau latra pentru a ne „amagi” sau pentru a ne „speria”.
„Este inutil sa distingem intre moravurile unei natiuni si obiectele stimei sale, pentru ca toate acestea tin de acelasi principiu si se confunda cu necesitatea. La toate popoarele din lume, nu e catusi de putin natura, cat opinie, cea care decide alegerea placerilor lor. Sa corectam opiniile oamenilor, iar moravurile lor se vor corecta de la sine. Iubim intotdeauna frumosul sau ceea ce trece ca atare, si ne inselam doar in ceea ce priveste judecata a ceea ce este frumos; prin urmare, asupra acestei judecati trebuie sa actionam.Cine judeca moravurile judeca onorabilul, iar cine judeca asupra a ceea ce este onorabil isi bazeaza legea, pe opinie.” Jean – Jacques Rousseau – „Despre contractul social sau principiile dreptului politic.
Inchei paranteza.
„Ce am vrea si n-am avut, ce-am dorit si n-am facut”
O interogatie simplista spre eter despre Ucraina, ce face ea, ar indica ca ea face cam ce nu face Presedintele ei. Chiar daca este un actor din Krivoi Rog (un oras familiar mie), isi are totusi „in recuzita” lui obligatorie atat craniul lui Yorick dar, ca si mostenitor al fostei URSS, si bastonul de maresal sovietic (oricare, de la Vorosilov la Iazov) sau chiar pe cel de „generalissim” (precum Iosif Visarionovici). Si ar putea sa faca mai mult pentru tara lui „libera si independenta”. Se pare insa ca „rolurile” pe care si le asuma pe aceasta „scena” politica, nu ajuta Ucraina, chiar ii fac rau (aici rau cu rau se-aduna). S-a plimbat ceva in ultimele luni, dar parca la fiecare „deplasare” a „pornit la drum” avand „in traista merinde doar pentru dus”. Pare si aceasta inca o mentalitate „de avarie” care a ajuns iata, pana la nivelul sefilor de stat.
Despre fostul presedinte al Ucrainei, Porosenko, Joe Biden se plangea ca vorbeste zilnic cu el mai mult decat vorbeste cu sotia sa. Pai cam asta este si esenta unor astfel de „relatii neprotejate”, domnule Biden. Ucraina este un „copil din flori”. Nu are parinti, nu-i sunt asigurate conditiile minime existentiale, nu ii este asigurata hrana, educatia, iar viitorul nu-i poate oferi demnitate (punctata de vizita „secretarului”) decat in sfera medicala, ca obiect al disectiei. Cumva, fostul sef al complexului militar industrial al SUA, John McCain sau actualul presedinte al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier (pe atunci ministru de externe) intelegeau ca vizitand si „gadiland” acel „pubis” numit „Maidan”, puteau induce „travaliul” unei nasteri premature si malformante ale unei entitati inca nepregatite pentru existenta? Aveau ei rapoarte asupra faptului ca liderii acestei „descalecari” invocau nume sinistre din istoria unui popor barbar si anarhist, precum Simeon Petliura sau Stepan Bandera? Sau sperau cumva ca „Maidanul” sa fie „scanteia”?
Faptul ca ei s-au „inselat”, justifica politic, intr-un mod superior, micile erori ale „unui actor grabit”, precum Zelenski. In Polonia „lui” PIS, copierea discursului polonez si mentionarea acordului dintre Petliura si Polonia poate aduce in discutie recunoasterea frontierelor estice ale Poloniei (Galitia si Volin), care astazi apartin Ucrainei. Veste proasta pentru UE. Despre Zelenski si Yad Vashem, nu mai pot nici macar sa articulez.
Scurta concluzie despre Ucraina.
„Minsk” tinde sa devina ceva contrar notiunii de „acord”. Asa ca trebuie schimbat, in primul rand ca „negociatori” (vezi Franta) si nu in ultimul rand ca „locatie”. Chiar daca temporar poate crea sentimente „impotriva”.