Kirienko: Rusia și-a creat o ”pernă de siguranță”

Foto: TASS
Garanțiile sociale pe care președintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a propus să fie înscrise în textul Constituției, arată faptul că Rusia a depășit criza financiară și a creat ”o pernă de siguranță” necesară, a declarat adjunctul șefului Administrației prezidențiale, Serghei Kirienko (în imagine).
”Într-un interviu acordat în cadrul programului ”Moscova. Kremlin. Putin” al televiziunii Rossia-1, reprezentantul Kremlinului a vorbit despre motivele introducerii amendamentelor sociale în Legea fundamentală a țării.
Potrivit lui Kirienko, problema garanțiilor sociale este deosebit de importantă – în special, indexarea pensiilor, care va fi înscrisă în Constituție. După cum a menționat oficialul rus, după adoptarea modificărilor, Guvernul nu va mai putea spune: ”Acum nu avem bani”, după care să oprească indexarea. ”Este o garanție, pe termen lung, că toate obligațiile vor fi întotdeauna respectate”, a subliniat responsabilul de la Kremlin.
El a adăugat că, în urmă cu cinci ani, era prea devreme să se vorbească despre introducerea în textul Constituției a unei norme referitoare la indexarea obligatorie anuală a pensiilor. Acum, însă, a venit timpul pentru așa ceva.
”Este ceea ce a declarat președintele în mesajul său”, a amintit Kirienko, subliniind că s-a pierdut foarte mult timp prețios, pentru a crea condiții. De aceea, președintele a abordat acest subiect, tocmai acum.
Iar asta ”înseamnă că țara a reușit să facă față crizei financiare mondiale și consecințelor ei”. Chiar și în regimul de sancțiuni, Rusia ”a creat condițiile necesare și o pernă de siguranță pentru a asigura garanții pentru oameni, fără a pune în pericol sistemulul financiar și economic”, a adăugat oficialul Kremlinului.