Hot News
Natalia Poklonskaia, despre proveniența coronavirusului din China
31/01
Putin a propus ajutor Chinei în lupta împotriva coronavirusului
01/02

NATO, acuzată că a păcălit URSS-ul condus de Gorbaciov

Sala de ședințe a Bundestagului/ Foto TASS/ DPA

Alianța Nord-Atlantică a încălcat promisiunea făcută Uniunii Sovietice, în timpul președintelui Mihail Gorbaciov și se extinde spre Est, ajungând la granițele Rusiei, a declarat reprezentantul oficial al facțiunii ”Cei de Stânga” pe probleme de politică externă din Bundestag, Alexander Neu. Politicianul german și-a expus punctul de vedere într-un articol publicat pe portalul Freiheitsliebe, relatează ”Izvestia”.

El a amintit că, sub pretextul amenințării ruse, țările NATO vor desfășura, în martie, cele mai ample exerciții militare din ultimul sfert de veac, Defender Europe 2020.

Dar, potrivit lui Neu, în realitate, ”agresorul” este chiar NATO, iar Moscova continua să păstreze o poziție defensivă.

Potrivit deputatului german, URSS ”s-a lăsat păcălită”, refuzând să înscrie promisiunea Alianței de a nu se extinde dincolo de frontierele Germaniei, dacă, după reunificare, această țară va rămâne în totalitate în NATO. În opinia politicianului german, a fost ”o greșeală de neiertat a conducerii sovietice, devenită tot mai puțin coerentă sub Gorbaciov”.

Astfel, subliniază Neu, încă din 1999, la mai puțin de 10 ani de la unificarea Germaniei, conducându-se după principiul ”ușilor deschise”, Alianța Nord-Atlantică a demarat procesul de extindere treptată care nu a luat sfârșit nici în ziua de astăzi.

”Izvestia” amintește că, în cartea sa ”Care este miza: viitorul păcii globale”, Mihail Gorbaciov a definit decizia NATO de a se extinde spre Est drept cea mai mare greșeală strategică. Potrivit afirmațiilor sale, această hotărâre a fost un pas spre destabilizarea situației politice și militare în Europa și dincolo de frontierele ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979552