Hot News
Populația Rusiei scade, de doi ani consecutivi
25/01
Patinajul rusesc a triumfat la Europene (VIDEO)
26/01

Diplomați ruși, suspectați de spionaj în Bulgaria

Foto: pixabay.com

Procuratura Bulgariei a demarat o anchetă judiciară împotriva a doi diplomați ruși, suspectați de spionaj, informează Vesti.ru.

Potrivit procurorilor, cei doi ar fi strâns informații care constituie secret de stat. Este vorba despre prim-secretarul serviciului consular al ambasadei Rusiei la Sofia și de un angajat al reprezentanței comerciale a Rusiei. Numele lor nu au fost făcute publice. Conform anchetei, cei doi și-ar fi desfășurat activitatea de strângere de informații în 2017 și 2018.

Totuși, cazul a fost închis, având în vedere că respectivii cetățeni ruși dețin imunitate diplomatică.
În același timp, ambasadorul Rusiei la Sofia, Anatoli Makarov, a declarat că instituția pe care o conduce nu a primit, oficial, nici un fel de informații referitoare la acuzațiile formulate.

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat, la rândul său, că, la Kremlin, nu există informații potrivit cărora procuratura bulgară ar fi declanșat o anchetă în privința diplomaților ruși.

În octombrie, Sofia l-a expulzat pe prim-secretarul ambasadei ruse în Bulgaria, acuzat de spionaj. Moscova a răspuns în oglindă: un angajat al ambasadei bulgare a fost declarat persona non grata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2997257