Kosaciov: Tragedia din Iran și de ce au tăcut serviciile secrete, în cazul MH17?
12/01Noul ambasador american, John Sullivan, vine la Moscova
12/01Merkel a cerut finalizarea gazoductului Nord Stream-2
Subiectul gazoductului împotriva căruia Statele Unite au introdus sancțiuni, la sfârșitul anului trecut, a fost ridicat în cadrul convorbirilor dintre Angela Merkel și Vladimir Putin, la Moscova. Cei doi lideri au discutat mai bine de trei ore și jumătate, relatează RBK.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat că proiectul Nord Stream-2 trebuie finalizat și că țările Europei nu au decât de câștigat de pe urma construirii lui. Vorbind la conferința de presă care a marcat încheierea întrevederii cu președintele Rusiei, Merkel a definit Nord Stream-2 ca fiind un proiect economic.
Potrivit afirmațiilor sale, în pofida sancțiunilor americane, Berlinul continuă să susțină acest proiect. ”Vreau să repet că, în ciuda tuturor divergențelor politice cu Statele Unite, noi nu considerăm corecte sancțiunile extrateritoriale și, de aceea, continuăm să susținem acest proiect, ca și până acum”, a afirmat Merkel.
La rândul său, liderul rus a declarat că Rusia apreciază poziția Germaniei, în legătură cu Nord Stream-2. Putin a arătat că Rusia va putea încheia singură proiectul, fără implicarea altor parteneri. El a admis că termenele de finalizare a gazoductului ar putea fi decalate cu câteva luni. ”Dar, la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor, el va funcționa”, a subliniat Putin.
Declarațiile celor doi lideri vin pe fondul sancțiunilor americane recent intrate în vigoare, împotriva subcontractorilor din proiectele de gazoducte Nord Stream-2 și Turkish Stream. Sancțiunile, care au intrat în vigoare la 21 decembrie, presupun înghețarea totală a activelor americane ale respectivelor companii și interdicția de a efectua operațiuni financiare cu aceste firme. Compania elvețiană Allseas, care se ocupa de așezarea conductelor pe fundul Mării Baltice, în cadrul proiectului Nord Stream-2, și-a suspendat, deja, participarea și, implicit, activitatea.