Trump a vorbit despre necesitatea normalizării relațiilor comerciale cu Rusia
11/01Merkel a cerut finalizarea gazoductului Nord Stream-2
12/01Kosaciov: Tragedia din Iran și de ce au tăcut serviciile secrete, în cazul MH17?
Iranul a recunoscut factorul unei erori umane nepremeditate, în cazul prăbușirii avionului de linie ucrainean, calificând incidentul drept “o mare tragedie”. O tragedie lipsită, firește, de sens. Și cum altfel, având în vedere că era un avion civil, iar persoanele decedate au fost, în marea lor majoritate, din același Iran. Iar, într-o țară aflată la un pas de război cu cea mai mare putere militară a lumii, eventualitatea producerii unui asemenea incident este foarte mare, scrie senatorul rus, Konstantin Kosaciov (în imagine), pe pagina sa de Facebook.
Dar, altceva vreau să spun. La noi (dar și la ei), unii ”comentatori” se grăbesc, deja, să arate cu degetul spre incidentul iranian, în contextul catastrofei Boeingului malaezian doborât în Donbass, în 2014 – pe ideea că iranienii au reușit (să-și recunoască vina – n.r.), iar Rusia, nu.
Iar, analogia este chiar foarte potrivită. Am văzut cum, a doua zi după catastrofa din Iran, serviciile occidentale de informații, inclusiv cel australian (!) și canadian, au susținut, într-un glas, sus și tare, că dețin date exacte privind circumstanțele tragediei. Americanii au dat aprobator din cap. Adică, s-a constatat că în lumea noastră electronico-informațională nu e deloc greu să obții date. Și nu este vorba despre fotografii de pe rețelele sociale. Ci, despre spionaj, cosmos, martori.
În schimb, în 2014, serviciile au tăcut, practic. Nu au fost date? Ucraina e mai puțin interesantă decât Iranul? Pentru același spionaj canadian? Ca să nu mai vorbim despre serviciile americane, cu toate interesele, planurile și sateliții lor? Vă vine să credeți? Și nu pentru că, până în prezent, investigația se bazează nu pe fotografii și dovezi ale serviciilor speciale, ci pe datele unui birou ”public” îndoielnic, înregistrat cu câteva zile înainte de căderea avionului în Donbass – mă refer la Bellingcat.
Știți, Ucraina are dreptate, în felul ei, când afirmă că, acum, acolo se decide soarta Occidentului. În ultimă instanță, este adevărat – soarta Occidentului, nu a Rusiei. Nouă ne-au pus în cârcă tot ce era posibil, inclusiv vina pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. Mai rămâne să ne impună sancțiuni pentru Lacul Ciudskoe (în 1242, pe gheața acestui lac, cneazul rus Aleksandr Nevski i-a bătut pe cavalerii Ordinului Livon, al germanilor – n.r.) și pentru Ivan Susanin (erou național rus care, potrivit legendei, l-a salvat pe țarul Mihail, primul din dinastia Romanovilor, de ocupanții polono-lituanieni, în anul 1613 – n.r.). Nici un occidental nu ar fi surprins dacă, brusc, s-ar spune că Rusia este implicată în aproape toate tragediile din ultimii ani, decenii și secole, pentru că auditoriul mijloacelor de informare în masă de acolo este obișnuit cu ideea că Rusia este rea și capabilă de orice.
Dar, dacă se află adevărul despre catastrofa din Donbass sau despre ”cei 100 de ceruri” (lista falsificată a celor căzuți în timpul acțiunilor de protest din Piața Maidan, din Kiev, în decembrie 2013-februarie 2014 – n.r.), va fi un scandal mai ceva decât ”eprubetele lui Colin Powell”. Autoritatea Occidentului, ca cel mai puternic pol mondial, s-ar spulbera fulgerător. Dacă Irakul cere, deja, în mod deschis, retragerea trupelor SUA de pe teritoriul țării, vor prinde și alții curaj acolo.
De aceea, nici nu a existat, în 2014, corul sonor al serviciilor de spionaj occidentale. Nu pentru că nu ar fi avut date, ci, se pare că, dimpotrivă, pentru că le AVEAU.
Iar, actualele voci ale serviciilor de informații, care acuză Iranul, au devenit o ședință de autodemascarea involuntară a Occidentului: când trebuie, apar toate datele, imediat. Martori, cosmos, spionaj. Dar, numai când ”trebuie”, pentru că, altfel – ”nu, nu s-a reușit…” O armă cu efect selectiv și ținte prestabilite. O să ținem cont de aceasta, data viitoare”, își încheie Kosaciov postarea sa pe Facebook.